Varza roşie conţine de câteva ori mai multe vitamine decât surata sa albă, iar pigmenţii care îi dau culoarea roşie-violacee sunt un adevărat inamic al infecţiilor.
Varza roşie şi imunitatea
Fiind de câteva ori mai bogată în vitamina C decât portocalele, având puţine calorii şi multe substanţe cu efect antioxidant, varza roşie este un adevărat medicament imunostimulent. Cu ajutorul său sunt prevenite răcelile, infecţiie bronşice, pulmonare şi urinare recidivante, dar sunt tratate şi infecţiile deja instalate. Pigmenţii pe care îi conţine blochează replicarea viruşilor gripali, dar şi a celor care produc hepatita sau herpesul. Se administrează proaspătă, sub formă de salată, câte 300-400 g pe zi, la bolnavii cu infecţii respiratorii, pentru a susţine şi a grăbi procesul vindecării.
Persoanelor care iau antibiotice de sinteză li se recomandă şi varza roşie murată, pentru restabilirea florei tubului digestiv şi pentru contracararea efectului imuno-supresor al acestor medicamente. În caz de febră se administrează sucul de varză roşie, câte 200 mililitri, băuţi de 2-3 ori pe zi. Conţinutul ridicat de vitamina C al acestei legume ajută inima şi sistemul cardiovascular să reziste cu succes temperaturii ridicate, catalizează acţiunea sistemului imunitar, care este principalul „beneficiar” al acceselor de febră.
Adjuvant contra cancerului gastric – studiile făcute arată că o cură cu suc proaspăt de varză roşie, din care se bea câte un litru pe zi, contribuie la stoparea şi chiar intrarea în remisie a diferitelor forme de cancer care afectează stomacul, dar şi cavitatea bucală. Această acţiune antitumorală se datorează pigmenţilor şi sulforafanilor din varza roşie. Însă mai există o substanţă, un aminoacid conţinut de varza roşie, numit glutamină, care stimulează refacerea, creşterea şi dezvoltarea normală a celulelor ce alcătuiesc ţesutul protector care „căptuşeşte” stomacul şi intestinul subţire.
Adjuvant contra cancerului uterin – contra acestei afecţiuni, se recomandă o cură de 3-4 luni, timp în care se consumă suc foarte proaspăt de varză, din care se beau 600-800 ml pe zi.
Adjuvant contra cancerului la sân – mai multe studii de medicină experimentală arată că tratamentele cu compuşii pe bază de sulf şi pigmenţi prezenţi în varza roşie determină remisia tumorilor maligne mamare, într-un procentaj de cel puţin 40%. Ca adjuvant contra acestei afecţiuni, se recomandă consumul zilnic de salată proaspătă de varză, la măcar o masă. Suplimentar, se ţin cure de câte 4 săptămâni, în care se consumă câte un pahar (200 ml) de suc de varză, dimineaţa şi seara.
Adjuvant contra cancerului intestinal şi al polipilor intestinali – studii făcute în Statele Unite arată că sulforafanul conţinut de varză inhibă dezvoltarea polipilor intestinali, dar şi a tumorilor maligne, provocând remisia acestora. Se recomandă varza roşie sub formă de salată, din care se consumă câte 300 g zilnic, în cure de 3 luni, urmate de o lună de pauză.
Valori ridicate ale colesterolului, ateroscleroză – cercetătorii evidenţiază faptul că unii compuşi din varza roşie împiedică transportul colesterolului cu densitate redusă (forma periculoasă a acestuia), către vasele de sânge şi către ţesuturi. De asemenea, varza roşie, prin conţinutul său de vitamina C şi alţi antioxidanţi, împiedică oxidarea colesterolului pe artere şi formarea plăcilor de aterom. Se recomandă consumul de varză roşie sub formă de salată, câte 300 g zilnic, vreme de măcar trei zile pe săptămână.
Obezitate – consumul zilnic, la prânz şi la cină, a câte 200-300 g de salată de varză roşie crudă face minuni în reglarea ponderală. Ce-i drept, efectele apar pe termene medii şi lungi, adică de ordinul lunilor. Însă vorbim de un slăbit natural, cât se poate de sănătos. Obiceiul de a consuma timp de 3-4 zile pe săptămână această salată, în cantităţi mari, are şi alte avantaje: reduce cantitatea de hrană consumată la fiecare masă, curăţă organismul de toxine, ne ajută în regimurile disociate.
Constipaţia – cel mai simplu tratament este consumul de varză roşie murată, măcar 200 g pe zi. În varza murată se găsesc aşa-numitele „bacterii prietenoase”, care combat constipaţia, prin reglarea florei intestinale. Apoi, varza murată este bogată în fibre alimentare, de unde şi efectul ei de „mătură” a colonului, din care extrage prin absorbţie toate reziduurile şi apoi ajută la eliminarea lor promptă.
Surmenaj fizic şi intelectual – consumul de varză roşie sub formă de salată este un tratament tonic extraordinar pentru sistemul muscular şi pentru sistemul nervos. Bogată în vitamine şi în minerale, conţinând substanţe cu efecte stimulatoare pentru sistemul nervos central, fitohormoni care intensifică procesele de regenerare din organism, varza roşie are efect adaptogen şi anti-oboseală. Se ţin cure de 3 săptămâni, timp în care se consumă la prânz şi la masa de seară câte 125 g de salată de varză roşie. Acest tratament este foarte bun adjuvant şi contra depresiei psihice.
Dacă vrei să beneficiezi de uimitoarele proprietăţi terapeutice ale verzei roşii, trebuie să ţii cont de următoarele îndemnuri:
- Consumă varză roşie cât mai proaspătă şi întotdeauna crudă!
- Sucul de varză se consumă imediat după preparare, pentru a nu avea timp să se oxideze.
- Salata de varză roşie se taie mărunt, cu ajutorul unui cuţit cu lamă de inox sau, şi mai bine, de ceramică (pentru a reduce la minimum procesul de oxidare a enzimelor şi a vitaminelor). Imediat după tăiere, se amestecă bine cu sare, cu puţin cimbru (pentru efect carminativ), cu ulei presat la rece şi cu oţet sau lămâie, după gust.
- Varza roşie murată păstrează doar parţial vitaminele şi celelalte substanţe vindecătoare ale legumei proaspete, în schimb, are conţinutul de minerale, de fibre alimentare intact şi, important, are pigmenţi şi substanţe care ajută la îmbunătăţirea digestiei, mai ales a digestiei grăsimilor şi a proteinelor.