Europenii se izolează de frica tulpinii Omicron, extrem de contagioasă

Planurile pentru sărbătorile de Crăciun, în Europa, sunt date peste cap de răspândirea rapidă a variantei Omicron, extrem de contagioasă.

În Marea Britanie, noua tulpină este deja scăpată de sub control. Din acest motiv, regina Elisabeta a II-a a anulat prânzul tradițional, cu familia extinsă, organizat în Ajun de Crăciun. De sâmbătă, Franţa îşi închide graniţele pentru toţi britanicii.

Regatul, este pe lista roşie, şi pentru România. Persoanele care vin din Marea Britanie, trebuie să stea în carantină 14 zile, dacă nu sunt vaccinate. Cei vaccinaţi, scapă de carantină, doar dacă au, si un rezultat negativ, la testare.

Marea Britanie a înregistrat joi cel mai mare număr de cazuri zilnice de coronavirus de la începutul pandemiei, peste 88 de mii, cu 10.000 mai multe decât miercuri, când fusese, de asemenea, un record. Spitalele britanice sunt deja coplesite, în primul rând din cauza personalului insuficient. Foarte multe cadre medicale sunt obligate să se izoleze după ce au interacționat cu persoane infectate cu Omicron.

Aceasta evoluție dramatică a determinat guvernul francez să închidă, de sâmbătă, granițele pentru britanici, indiferent dacă sunt sau nu vaccinați. Sunt exceptaţi cei care călătoresc din motive medicale, lucrătorii esenţiali şi şoferii de camioane. În scurt timp s-au format coloane lungi de mașini și tiruri la punctul de trecere a Canalului Mânecii de la Dover.

Singurii care pot rămâne în Franța sunt turiștii ajunși acolo înainte ca restricțiile să intre în vigoare. Mărturia acestui bărbat este dezarmantă: „Am cancer în fază terminală, iar asta e ultima mea vacanță în străinătate. Mai am câteva luni de trăit”.

Mii de englezi au planurile de vacanță date peste cap.

Stuart Coles, agent de turism: „Sunăm disperați în toate părțile, încercând să recuperăm cheltuielile. Nu e vorba doar de vacanță în sine, ci și de teste COVID, transferuri, lecții de schi, toate lucrurile pe care le-am rezervat și care au costat foarte mult”.

Nigel Wonnacott, purtător de cuvânt Brittany Ferries: „Uniunea Europeană este pe cale sa limiteze la nouă luni, valabilitatea certificatului de vaccinare cu schema din două doze pentru călătoriile in interiorul spatiului comunitar. Reducerea perioadei este menita sa încurajeze vaccinarea cu doza a treia”.

Ursula von der Leyen, președintele Comisiei European: „Varianta Omicron ne ameninta cu adevarat. Se raspandeste intr-un ritm feroce. ne putem apara prin accelerarea vaccinarii, inclusiv pentru copiii de la 5 ani in sus, prin administrarea dozei booster si prin restul masurilor de protectie”.

sursa

“Cancerul de piele poate fi prevenit! Fii în siguranță la soare! Testează-te gratuit!”, ediția anului 2024!

Farmacia Familiei dă startul campaniei “Cancerul de piele poate fi prevenit! Fii în siguranță la soare! Testează-te gratuit!” ediția anului 2024!

Farmacia Familiei pe toată perioada sezonului estival (mai – septembrie) oferă consultații dermatologice gratuite de verificare a alunițelor, pentru depistarea timpurie a cancerului de piele de tip melanom. Campania națională „Fii în siguranță la soare!” se desfășoară în diferite localități din tară, cu medici implicați voluntar și a ajuns la a 3-a ediție.

În cadrul campaniilor desfășurate în 2022 și 2023, am mers în 20 de localități și am consultat peste 20 mii de persoane. Peste 400 (în 2022 și 2023) de cazuri cu suspecție de melanom malign au fost descoperite în urma consultațiilor.

Urmăriți calendarul și locațiile, pentru a vă planifica examinarea pielii dumneavoastră și a vă asigura că sunteți într-o stare bună de sănătate.

Această campanie are ca scop depistarea precoce a cancerului de piele (melanomului malign) și a schimbărilor suspecte în aspectul pielii, oferind astfel oportunitatea de a obține un diagnostic precoce, cu potențial de a salva vieți. Totodată, specialiștii informează publicul despre factorii de risc, metode de protecție, metodele de auto-examinare și oferă sfaturi pentru îngrijirea pielii.

Cea mai agresivă formă a cancerului de piele este malanomul malign, iar datele arată că incidența acestuia este în creștere, în mod special de expunerea neprotejată la soare. Diagnosticat în stadii incipiente, melanomul poate fi tratat în 98 la sută din cazuri, un rol important în preventie avându-l dermatoscopia, o investigație non-invazivă, nedureroasă, care dureaza câteva secunde.

Nu uitați că prevenția este cea mai bună modalitate de a proteja sănătatea și că, prin îngrijirea corespunzătoare a pielii, puteți preveni apariția unor afecțiuni grave.

Cancerul de piele poate fi prevenit! Fii în siguranță la soare! Testează-te GRATUIT!

Startul campaniei va fi dat pe adresa Chisinau, str. Alba Iulia 190/1 (DITA Hyper Farmacie), 18 mai (sâmbătă), orele 10:00 – 18:00

Agenda Screening-ului:

DataOraAdresa
18.0510.00 – 18.00, pauza 13.00 – 14.00Chisinau, Alba Iulia 190/1
25.05Chisinau, Mircea cel Batran 3
01.06Chisinau, CIE Moldexpo
08.06Chisinau, Stefan cel Mare 6
15.06Chisinau, Moscova 16
22.06Chisinau, Decebal 99
29.06Chisinau, Socoleni 7
06.07Chisinau, Miorita 11
13.07Chisinau, Stefan cel mare 148
20.07Chisinau, Testemitanu 21
27.07Chisinau, Mircea cel Batran 41
03.08Chisinau, Cuza Voda 16
10.08Chisinau, Creanga 78
17.08Chisinau, Dacia 23
24.08Ungheni, Nationala 17
31.08 
07.09Cahul, Stefan cel Mare 24D
14.09Chisinau, Alba Iulia 190/1
21.09Chisinau, Moscova 5 HD
28.09Chisinau, Mircea cel Batran 3
25.10Chisinau, CC MallDova
26.10Chisinau, CC MallDova
27.10Chisinau, CC MallDova

La Institutul Mamei și Copilului a fost inaugurat, în premieră, un Centru Consultativ Metodologic de Vaccinare

Ieri, 14 mai, a avut loc inaugurarea Centrului Consultativ Metodologic de Vaccinare în cadrul Departamentului Consultativ Specializat Integrat al Institutului Mamei și Copilului.

Centrul va asigura vaccinarea copiilor din toată țara, inclusiv a refugiaților din Ucraina și va informa părinții despre importanța vaccinării. Echipa formată din medici pediatri, imunologi și asistenți medicali, va identifica și gestiona provocările în domeniul imunizării și va participa activ la elaborarea programelor de cercetare științifică privind imunizarea, cu implicarea instituțiilor medicale din țară și de peste hotare.

Edificiul centrului a fost renovat, modernizat și dispune de toate echipamentele necesare pentru a asigura documentarea, examinarea, vaccinarea și monitorizarea copiilor care au fost sau urmează să fie vaccinați. Investițiile în lucrările de reparație și dotare au constituit circa 750 de mii de lei, surse din bugetul de stat și Fondul Națiunilor Unite pentru Copii (UNICEF).

Un studiu al Organizației Mondiale a Sănătății publicat în aprilie 2024, în revista „The Lancet” relevă că în ultimii 50 de ani, la nivel global, prin vaccinare au fost salvate cel puțin 154 de milioane de vieți, adică șase persoane salvate la fiecare minut, dintre care 101 milioane de sugari.

Menționăm că, anual, în țara noastră sunt prevenite prin imunizare circa 350 de decese și 42 mii de cazuri de îmbolnăvire cauzate de maladii infecțioase.

Până în anul 2027, Ministerul Sănătății își propune să atingă și să mențină un nivel de acoperire vaccinală de până la 95%, obiectiv prevăzut în Programul Național de Imunizări pentru anii 2023-2027.  În Republica Moldova vaccinarea este asigurată de stat, cu acces gratuit la servicii de imunizare împotriva a 13 infecții incluse în calendarul național de vaccinări.

Vaccinarea reprezintă una dintre cele mai eficiente și sigure modalități de prevenire a bolilor infecțioase, care contribuie la îmbunătățirea calității vieții pentru milioane de oameni.

Patru cazuri de rujeolă, înregistrate în Capitală săptămâna trecută

Patru cazuri suspecte de rujeolă au fost înregistrate în Capitală, săptămâna trecută. Pacienții sunt un copil și trei adulți. Anunțul a fost făcut de Vladimir Bolocan, șef-adjunct al Direcției generale asistență medicală și socială, în cadrul ședinței Primăriei din 14 mai, scrie newtv.md.

„Săptămâna trecută a fost una nefavorabilă pentru rujeolă. Sunt patru cazuri suspecte, dintre care doar unul la copil, ceea ce este îmbucurător. Celelalte trei cazuri fiind în rândurile adulților”, a menționat Bolocan.

Menționăm că tratament specific contra rujeolei nu există, dar putem preveni boala prin vaccinare.

Decorată post-mortem: Artista Lidia Bejenaru-Botgros va deveni cetățean de onoare al raionului Sîngerei
Articolul anterior
Zece ani de la moartea liderului coreean Kim Jong-il. Oamenilor li s-a interzis să râdă timp de 11 zile
Articolul următor