Focar de scabie într-o școală din Moldova

În ultima perioadă, mai mulţi copii s-au îmbolnăvit de râie, dar administraţia instituţiei nu întreprinde nimic pentru a rezolva problema. Părinţii elevilor de la gimnaziul din satul Mingir, raionul Hînceşti, se tem să-şi trimită copiii la şcoală pentru că ar putea să se îmbolnăvească de scabie.

separator
O femeie, care a vrut să-şi păstreze anonimatul, povesteşte că şi-a tratat copiii de râie deja de două ori. În această situaţie, s-ar afla şi alţi părinţi, însă le-ar fi ruşine să vorbească.

„Este epidemie de râie şi ştie foarte bine directoarea. Sunt copii infectaţi despre care părinţii nu vor să spună. Le este ruşine. Nu vreau să sufere copii mei din cauza la alţii. În clasă mai sunt copii care frecventează şi au infecţie.”

„Normal că se adaptează mizeria aceasta la unul curat şi persoanele care au mai mulţi copii în casă e straşnic să vină cu aşa ceva şi nu se întreprinde nimic absolut.”

Asistenta medicală din şcoală spune că infecţia a pornit de la doi fraţi, care provin dintr-o familie social-vulnerabilă. Cei doi s-au îmbolnăvit prima dată la sfârşitul lunii noiembrie. Atunci, ei ar fi urmat un tratament, însă miercurea trecută, în data de 22 ianuarie, au fost găsiţi din nou bolnavi de scabie. Au fost trimişi la medicul de familie pentru a primi tratament, însă au stat doar patru zile acasă şi au continuat să vină la şcoală pentru că aici găsesc un prânz cald, spune asistenta medicală.

Profesorii spun că din cauza celor doi fraţi infectaţi, s-ar fi îmbolnăvit doar doi copii.

Profesoară: „Sora medicală intra în fiecare zi în clasă şi verifica. M-am apropiat, am lucrat cu el, ca să nu observe elevii nimic, nicio izolare, nu am discutat nimic cu elevii în clasă.”

Directoarea şcolii spune că a aflat despre cazurile de scabie abia luni: „Am convocat în şedinţă asistenta medicală. Am convocat în regim de urgenţă şedinţa consiliului profesoral. În ordin am stipulat că după plecarea elevilor de la 14:30 să înceapă igenizarea instituţiei cu produs igenizant. Clanțele uşii, suprafețele meselor, scăunele, birourile profesorilor.”

sursa: www.publika.md

Cutremur puternic în Moldova! Câte grade a avut seismul?
Articolul anterior
Lista țărilor unde s-a răspândit virusul alarmant din China
Articolul următor
Alte articole interesante