În 2022, medicii chirurgi de la noi planifică cel puțin un transplant de ficat pe lună

În Republica Moldova s-au realizat în total peste 70 de transplanturi hepatice, inclusiv de la donator în moarte cerebrală, de la donator viu și transplant hepatic pediatric.

Din cauza pandemiei, anul trecut s-au reușit doar două astfel de intervenții, însă anul acesta specialiștii planifică cel puțin un transplant hepatic pe lună, iar primul deja a fost realizat în ianuarie.

Contactat de IPN, șeful Catedrei de chirurgie nr. 2 la Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemiţanu”, profesorul Adrian Hotineanu, a menționat că, până la pandemie, Republica Moldova a înregistrat cifre foarte bune. 

S-a ajuns să fie acoperita lista de așteptare a pacienților care necesită transplant de ficat. Însă pandemia a stopat acest proces. Secțiile de terapie intensivă au fost ocupate de pacienții cu COVID-19.

Ultima intervenție din anul trecut a avut loc în luna decembrie, iar prima din acesta an – în ianuarie. Săptămâna aceasta este planificat un transplant fiu-mamă. Profesorul explică faptul că intervențiile de transplant de la donatorul viu sunt cu mult mai complicate. 

Chiar și așa, există mai multe cupluri deja programate pentru anul acesta. 

„Transplantul hepatic de la donator viu este o intervenție extrem de dificilă și de mare risc deoarece este compusă, de fapt, din două operații: recoltarea porțiunii de ficat ce urmează să fie transplantată, de la donator, și transplantul propriu-zis”, explică profesorul. 

În acest proces sunt implicați mai mulți specialiști care lucrează permanent cu acești pacienți.

„Transplantul hepatic este o intervenție chirurgicală ce îndepărtează un ficat sau o porțiune care nu mai funcționează corect – insuficiență hepatică – și îl înlocuiește cu un ficat sănătos de la un donator aflat în moarte cerebrală sau de la donator viu. Este considerată cea mai complexă și mai dificilă intervenție din chirurgia generală, ce durează în medie 6-10 ore”, a precizat medicul. 

Pentru a decide dacă transplantul de ficat este opțiunea potrivită pentru pacient, sunt efectuate o serie de investigații ce țin atât de funcția hepatică, cât și de starea de sănătate a celorlalte organe și sisteme, deoarece nu toți bolnavii sunt eligibili pentru transplant.

Caz de rabie la bovine la Anenii Noi

În perioada 05.09.2024 – 11.09.2024, pe teritoriul Republicii Moldova a fost înregistrat un caz de rabie la bovină, localitatea Puhăceni, raionul Anenii Noi, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Cadavrul bovinei afectate a fost distrus prin incinerare, iarresturile rezultate – înhumate.

”Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor întreprinde toate activitățile de control și de eradicare a focarului de boală, în conformitate cu Hotărârea Guvernului 174/2023 privind măsurile de prevenire și control al rabiei la animale. ”, se arată într-un comunicat.

COVID-19: Un copil în stare gravă

În municipiul Chișinău se atestă o scădere a infecției COVID-19. Despre asta a anunțat șeful Direcției Generale Asistență Medicală și Socială, Vladimir Bolocan, în cadrul ședinței operative de astăzi a serviciilor municipale, transmite Știri.md.

„Cu privire la situația epidemiologică, se atestă scăderea infecției COVID-19, lucru care l-am anticipat atunci când am anunțat deschiderea secției COVID-19 în cadrul Spitalului Clinic Municipal de Ftiziopneumologie. Acum, în această instituție, în secția nouă deschisă, sunt internați 16 pacienți. Copiii avem internați 12, un copil în stare gravă, 11 în stare medie. În cadrul Maternității municipale numărul 2 avem două gravide în stare medie, diagnosticate cu COVID-19”, a declarat Vladimir Bolocan.

Potrivit ultimelor date anunțate de ANSP, în perioada 2-8 septembrie, au fost înregistrate 1.542 de cazuri de COVID-19, dintre care 273 de cazuri în regiunea transnistreană.

O tehnologie de anestezie care va revoluționa medicina

O nouă tehnologie creată de cercetători israelieni are potenţialul de a îmbunătăţi modul în care medicii evaluează starea pacienţilor aflaţi sub anestezie, în timpul somnului sau la terapie intensivă, scrie doctorulzilei.ro.

Mai exact, este vorba de o tehnologie noninvazivă ce le permite medicilor să monitorizeze mişcarea ochilor şi nivelul de dilatare al pupilelor pacienţilor chiar şi când aceştia au ochii închişi, oferind şansele de răspuns clinic pentru pacienţii aflaţi în condiţii de comă, indusă sau nu, somn etc.

Dilatarea pupilelor, procesul prin care pupilele se extind pentru a permite ca mai multă lumină să pătrundă în ochi, poate oferi date extrem de importante cu privire la starea fiziologică a pacienţilor. Dimensiunea pupilei fluctuează nu numai ca răspuns la lumină dar şi ca reacţie la stimuli emoţionali sau fizici, cum ar fi durerea sau evenimente neaşteptate.

Aceste schimbări sunt coordonate de sistemul nervos vegetativ, care pregăteşte reacţia organismului la stimuli externi. Însă, până în prezent, monitorizarea acestor schimbări era posibilă doar atunci când pacienţii aveau ochii deschişi.

Pupilele pot fi monitorizate și dacă pacienții au ochii închiși

O echipă de cercetători de la Universitatea din Tel Aviv, coordonată de studentul doctoral Omer Ben Barak-Dror şi supervizată de prof. Yuval Nir şi de prof. Israel Ganot, a demonstrat că schimbările dimensiunii pupilelor şi direcţiei privirii pot fi monitorizate fără ca pacientul să aibă ochii deschişi. Concluziile lor au fost publicate recent în jurnalul Communications Medicine.

Plahotniuc își vinde clădirea de lux din centrul capitalei. Cine va fi noul proprietar
Articolul anterior
Ca să salveze economia țării, turcii vor trebui să renunțe la aurul pe care-l țin în casă. Ar fi vorba de 5.000 de tone
Articolul următor