La doar 25 de ani, Florentina Prisăcaru, o tânără jurnalistă din Suceava, a pierdut lupta cu un adversar nemilos – cancerul. A luptat până în ultima clipă.
O tânără frumoasă, deșteaptă și de un optimism extraordinar, așa o descrie Monitorul de Suceava pe Florentina, tânăra care a înfruntat maladia cu un curaj admirabil, până în ultima clipă. Coșmarul ei a început în primăvara lui 2018, atunci când a primit un diagnostic crunt: o formă rară de cancer, sarcom cu celule clare de părți moi, în stadiu de gradul IV.Tânăra a luptat, și-a spus povestea, cu sinceritate, pe Youtube, blog și alte canale de socializare, reușind să strângă alături de ea mii de oameni. În ultima filmare postată pe Youtube, pe 10 iunie 2019, Florentina părea zâmbitoare și plină de energie, scrie observator.tv.
„Am de gând să mă tund. De ce? Pentru că de la radioterapie oricum o să-mi cadă. Și, decât să-mi cadă aiurea, prefer să îl salvez și să îmi fac o perucă”, povestea ea. „De când cu boala am învățat că adaptarea și acceptarea sunt două chestiuni esențiale de care e indicat să ții cont, mai ales atunci când treci prin situații „cameleonice„, total neanticipate. Probabil de aceea nu am fost șocată în nici un fel când m-am văzut cu parul scurt, ca un băițoi. Ba din contră, am râs pentru că mi-am părut amuzantă. De ce m-am tuns de capul meu înainte ca părul să îmi cadă de la sine? Vă povestesc în clip! Și ar mai fi ceva… Așa am simțit eu că sunt în control! :) La fel de important. Mii de mulțumiri PINY Beverly Hills pentru tunsoare și pentru peruca pe care o aștept de nu mai pot! :)”, scria Florentina, în descrierea videoclipului.
Potrivit sursei citate, după lungi căutări şi vizite la medici din Franța şi Austria, singura ei șansă s-a dovedit a fi un tratament experimental în California, Statele Unite. Prețul, aproximativ 500.000 de dolari. Florentina a reușit să urmeze acest tratament, însă, din păcate, medicii nu au mai putut să o salveze. Rămâne, în urma ei, o adevărată lecție despre viață și curaj.