Locuitorii din Basarabeasca, Cantemir și Leova vor beneficia de consultații medicale gratuite

Echipele mobile de medici specialiști continuă să ofere populației consultații profilactice gratuite,  acoperite din mijloacele financiare ale fondului măsurilor de profilaxie al Companiei Naționale de Asigurări în Medicină, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Astfel, săptămâna curentă, complexul radiodiagnostic mobil pentru examinarea cutiei toracice se va afla în mai multe instituții medicale din raionul Basarabeasca, și anume:

  • în perioada 9–11 septembrie – în CS Basarabeasca;
  • pe 12 septembrie – în CS Bașcalia;
  • pe 13 septembrie – în CS Sadaclia.

Tot în această săptămână vor fi prestate gratuit servicii stomatologice copiilor în diferite localități din raioanele Cantemir și Leova:

  • în perioada 9–13 septembrie – în Baimaclia, Cantemir;
  • în zilele de 9 și 10 – în Borogani, Leova;
  • în intervalul 11–13 septembrie – în Tigheci, Leova.

Săptămâna trecută, peste 260 de copii au fost consultați de medicii stomatologi.

După inundaţii, vin infecţiile! Recomandările ANSP

Agenția Națională pentru Sănătate Publică informează populația despre riscurile pentru sănătate asociate inundațiilor din ultimele zile și recomandă respectarea unor măsuri de prevenție esențiale pentru a evita apariția bolilor cauzate de contaminarea apei sau a alimentelor, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Ploile intense din ultima perioadă au afectat semnificativ teritoriul Republicii Moldova, determinând creșterea nivelului apei în râuri și pâraie, provocând inundarea mai multor zone rezidențiale, inclusiv locuințe și surse de apă. Cele mai afectate sunt gospodăriile din zonele de centru și sud, în localitățile de câmpie și zonele aflate la o latitudine joasă, unde apa a pătruns în beciuri, fântâni și alte spații subterane, generând dificultăți majore și riscuri pentru populație. Potrivit informației preliminare, circa 100 de fântâni publice și individuale au fost inundate (Cantemir, Leova, Hîncești).

Ploile abundente şi inundaţiile duc la înrăutăţirea calităţii apei din fântâni şi izvoare, la poluarea legumelor şi fructelor de pe terenurile agricole,provocând riscul declanșării și răspândirii bolilor diareice acute, hepatitei virale A și altor afecțiuni gastro-intestinale, ca rezultat al contaminării apei din apeducte şi fântâni în urma deteriorării sistemelor de canalizare, deversarea apelor reziduale menajere, inundarea latrinelor şi revărsarea conţinutului lor.

BDA sunt boli provocate de bacterii şi virusuri, care se transmit omului sănătos prin apă, produse alimentare şi diferite obiecte contaminate. Semnele de boală comune ale BDA sunt: slăbiciune generală, greţuri, vome, pierderea poftei de mâncare, dureri abdominale, diaree, temperatură înaltă, frisoane, dureri de cap, ameţeli, discomfort fizic, epuizare.

Pentru a reduce riscurile epidemiologice în urma ploilor torenţiale şi a inundaţiilor, Agenția Națională pentru Sănătate Publică vine cu recomandări.

Recomandări generale pentru populație:

  • consumați apă potabilă numai din surse sigure (apeduct), apă fiartă sau apă îmbuteliată;
  • spălaţi bine sub apă curgătoare fructele şi legumele înainte de a le consuma;
  • prelucraţi termic produsele alimentare;
  • evitaţi să consumaţi produse alimentare nesigure;
  • utilizați materie primă și apă potabilă sigură la prepararea bucatelor;
  • aveți grijă să vă spălați pe mâini înainte de a găti și de a consuma alimentele, să curățați ustensilele, suprafețele și să utilizați materie primă igienizată;
  • la apariția primelor semne de boală (precum diaree, vome/vărsături, febră sau dureri abdominale), consultați imediat medicul. Evitați autotratamentul.

Recomandări generale pentru Autoritățile Publice Locale:

  • aprovizionarea instituțiilor de educație, medicale, rezidențiale cu produse alimentare și apă potabilă sigură;
  • curăţarea şi dezinfecţia făntânilor şi a izvoarelor inundate, utilizarea apei numai după rezultatele controlului conținutului de clor rezidual;
  • salubrizarea localităţilor, în special evacuarea nămolului de pe străzi şi din curţile instituţiilor preşcolare şi şcolare, cu interzicerea accesului copiilor pe teritoriile lor timp de circa 17-20 zile.
  • spălarea şi dezinfectarea rețelelor de apeducte afectate;
  • evacuarea apei şi nămolului din fântânele comunale de mină cu dezinfectarea ulterioară a lor. Depozitarea nămolului evacuat în locuri special amenajate;
  • informarea promptă a populaţiei privind situaţia meteo curentă şi cea prognozată și măsurile de prevenire a riscurilor pentru sănătate, etc.

Se estimează că precipitațiile vor începe să scadă din 17 septembrie 2024, dar riscurile de inundații vor persista până când nivelul apei va reveni la normal.

Agenția Națională pentru Sănătate Publică monitorizează situația epidemiologică continuu și va oferi în continuare informații și recomandări pentru siguranța populației.

O explozie a cazurilor de COVID-19 este așteptată în decembrie

În luna august, în Republica Moldova s-a atestat o creștere a cazurilor de COVID-19, însă niciun deces n-a fost cauzat doar de virus, ci de comorbiditățile pacientului. O spune ministra sănătății, Ala Nemerenco, potrivit căreia în Republica Moldova populația este imună la acest virus, imunitatea fiind obținută atât pe cale naturală, cât și în urma vaccinării. Nou val de îmbolnăviri este prognozat pentru luna decembrie, când va crește numărul persoanelor care revin în Republica Moldova din străinătate, transmite IPN.

În luna august s-au înregistrat 6000 de cazuri de COVID-19, în creștere față de celelalte luni. Ala Nemerenco dă asigurări că situația este sub control, simptomele pacienților fiind lejere, iar numărul persoanelor spitalizate este redus.

„Clinica devine mult mai ușoară. Chiar dacă avem cazuri de spitalizare, ele au loc acolo unde medicii vor să se asigure, acolo unde situația pacientului e mai complicată și există comorbidități. În august am avut o creștere a cazurilor. N-a fost o creștere specifică doar Republicii Moldova, ea s-a atestat peste tot și este explicată prin faptul că luna august este luna concediilor. Oamenii pleacă la odihnă, circulă mai mult, sunt mai multe zboruri. Aglomerația oferă virusului o cale de transmitere mai ușoară. În luna august am înregistrat 6 mii de cazuri, ceea ce nu este foarte grav, dar este mai mult comparativ cu alte luni. Estimăm o nouă creștere în luna decembrie. Vor începe călătoriile, lumea se mișcă la sărbătorile de Crăciun”, a spus Ala Nemerenco în cadrul emisiunii „La 360 de grade”  la Radio Moldova.

Ala Nemerenco a explicat că de la preluarea funcției de ministră a sănătății, din bugetul de stat nu au fost cheltuiți bani pentru procurarea vaccinurilor anti-COVID-19, procurarea de seringi pentru vaccinare, teste PCR sau teste rapide. Populația a fost vaccinată din donațiile partenerilor externi, fără a pune presiune pe bugetul public.

Caz de rabie la bovine la Anenii Noi

În perioada 05.09.2024 – 11.09.2024, pe teritoriul Republicii Moldova a fost înregistrat un caz de rabie la bovină, localitatea Puhăceni, raionul Anenii Noi, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Cadavrul bovinei afectate a fost distrus prin incinerare, iarresturile rezultate – înhumate.

”Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor întreprinde toate activitățile de control și de eradicare a focarului de boală, în conformitate cu Hotărârea Guvernului 174/2023 privind măsurile de prevenire și control al rabiei la animale. ”, se arată într-un comunicat.

Un bărbat din Anenii Noi, găsit omorât în bătaie. Suspectă în această crimă este o femeie de 43 de ani
Articolul anterior
Accident în Capitală! O autospecială s-a izbit într-un stâlp
Articolul următor