O femeie acuză medicii de decesul mamei sale. Cum s-a întâmplat totul?

O femeie din raionul Ştefan Vodă a decedat zilele trecute pe patul de spital, iar fiica acesteia acuză acum medicii de neglijență. Cei din urmă spun că au făcut tot ce le-a stat în puteri, doar că dintre cei care au o astfel de infecție pe care a suportat-o femeia, puțini rămân în viață. În legătură cu acest caz oamenii legii au deschis un dosar penal.

separator

Potrivit moldnova.eu, femeia a ajuns la medici cu dureri insuportabile. „Am chemat salvarea și chiar imediat ni s-a reproșat faptul că nu am venit cu mașina noastră dacă tot o avem, dar am chemat ambulanța. Am venit la medical de gardă și ne-a trimis la consultații la medical ginecolog. Am fost și acolo. Ne-a spus că are anumite probleme la rinichi. Ne-a prescris tratament, dar mama tot rău se simțea. Ne-am dus și joi la spital. Deja nu am mai chemat ambulanța și am mers cu mașina noastră. A venit medicul și ne-a spus că, cel mai probabil, are o infecție, dar nu vede nimic grav pentru a o interna în spital și ne-a trimis acasă. Mama se simțea și mai rău, dar ne-am gândit că poate fi și reacția de pe urma unui tratament. La medic am ajuns marți, iar vineri mama deja nu putea nici pe picioare merge. Am mers iar la spital. Atunci au internat-o, dar ce folos? Era prea târziu”, povestește fiica victimei.

„I-au pus picurători, dar nu a venit măcar un medic s-o vadă și să întrebe ce are, cum se simte. Toată ziua a stat sub picurători. Când am ajuns noi seara și am văzut starea ei, imediat am solicitat intervenția medicilor. Chiar a trebuit un pic să ridicăm vocea. Doar atunci au luat-o să o examineze și au observat ce avea la burtă. I-au făcut acea intervenție chirurgicală, iar pe noi ne-au trimis acasă, că oricum nu puteam intra la ea că se afla la terapie intensivă. Sâmbătă când am venit și ne-au spus că se află în stare gravă, am cerut intervenția SMURD-ului pentru ca să o aducă la Chișinău, dar ne-au replicat că starea este foarte gravă și nu este posibil. Sâmbătă noaptea aceasta a și decedat”, suspină fiica victimei.

Femeia nu le reproșează medicilor faptul că mama lor a decedat, dar de faptul că nu i-a acordat ajutorul necesar la timp. „Până la urmă, așa și nu am înțeles de ce aceasta a decedat. Cred că dacă o examinau așa cum trebuia chiar la început, era să fie salvată. Chiar și a treia zi, când se vedea cu ochiul liber ca este ceva rău la ea, ei îmi spuneau că poate este și o alergie. Alt medic ne spune: dar poate v-ați ars undeva de are roșeața ceea la burtă? Ce fel de medic este dacă nu poate face diferență între o piele arsă și una bolnavă din interior?”, se întreabă femeia, care ne spune că vor merge până în pânzele albe pentru ca cei care se fac vinovați să fie pedepsiți și să nu se mai repete asemenea cazuri.

Pe de altă parte, medicii susțin că i-au acordat femeii tot ajutorul necesar, iar infecția pe care a făcut-o aceasta, în cele mai dese cazuri se soldează cu decesul persoanei. „Aceasta a suferit o infecție anaerobă cu decurgere fulminantă, venită undeva din organele genitale. Este o formă foarte gravă. Un procentaj foarte mare de decese se înregistrează în urma unor asemenea cazuri. Cu toate că medicii i-au recomandat și antibiotice, cu părere de rău, acestea nu i-au ajutat și a fost operată. Strașnic ce se făcea sub țesutul adipos, totul era putrezit”, susține vicedirectorul Spitalului Raional din Ștefan-Vodă, Mihail Malachi.

Întrebat cine crede că s-ar face vinovat de situația la care a ajuns, totuși, femeia, acesta ne-a spus că este foarte greu de spus cine s-ar face vinovat. „Dacă era vorba de o formă fulminantă, nu s-a greșit cu nimic. Urmează să vedem ce ne va spune expertiza medico-legală în acest sens. Medicii au acționat așa cum prevăd regulile. Chiar și medicul chirurg ne-a spus că nu a mai văzut până acum așa caz. Cazuri foarte rare. Omenește, sincer, ne pare rău pentru ce i s-a întâmplat acestei familii, dar noi credem că am făcut tot ce am putut să o salvăm”, a spus Mihail Malachi.

Singurătatea este legată de sănătatea precară și modifică proteinele din sânge

Cercetătorii de la Universitatea Cambridge și Universitatea Fudan din China au descoperit că persoanele care se simt singure sau izolate social au niveluri modificate ale anumitor proteine în sânge, potrivit The Guardian citat de antena3.ro.

Singurătatea a fost mult timp asociată cu starea de sănătate precară, iar cercetătorii spun că au găsit o explicație nouă pentru această legătură.

Deși problemele de sănătate pot duce la singurătate, studiile arată că și singurătatea poate înrăutăți sănătatea.

Acum, potrivit unui nou studiu, cercetătorii au descoperit că singurătatea poate influența nivelurile unor proteine asociate cu boli grave și chiar cu riscul de deces.

Barbara Sahakian, porfesoară la Universitatea Cambridge, a spus că Organizația Mondială a Sănătății consideră izolarea socială și singurătatea o problemă globală importantă.

„Cred că mesajul este că trebuie să începem să îi facem pe oameni să realizeze că singurătatea face parte dintr-o problemă de sănătate, atât pentru sănătatea lor mentală și bunăstarea lor, dar și pentru sănătatea lor fizică, și că trebuie să rămână conectați cu alți oameni”, a spus ea, potrivit sursei citate.

Aproape 10% dintre participanți se simt izolați social

Din participanții la studiul UK Biobank, 9,3% au spus că se simt izolați social, iar 6,4% au declarat că se simt singuri. Analizând sângele acestor persoane, cercetătorii au identificat 175 de proteine asociate cu izolarea socială și 26 de proteine legate de sentimentul de singurătate.

Cercetătorii au descoperit că majoritatea acestor proteine, prezente în cantități mai mari, sunt legate de inflamații, răspunsuri antivirale și funcționarea sistemului imunitar.

Studiind sănătatea participanților timp de 14 ani, echipa a constatat că 90% dintre proteinele identificate sunt asociate cu un risc mai mare de deces. Aproximativ 50% dintre ele sunt legate de boli cardiovasculare, diabet de tip 2 și accidente vasculare cerebrale. 

Totodată, singurătatea afectează direct nivelurile a cinci proteine specifice, care influențează inflamațiile și metabolismul.

Cercetătorii de la Cambridge au dezvoltat un test de urină pentru depistarea precoce a cancerului pulmonar

Oamenii de știință de la Cambridge au dezvoltat un test de urină pentru depistarea precoce a cancerului pulmonar. Testul, primul de acest tip, detectează celulele „zombie” care ar putea indica primele semne ale bolii, scrie site-ul cam.ac.uk, citat de g4media.ro.

Cercetătorii speră că detectarea precoce, prin intermediul unui simplu test de urină, ar putea permite intervenții terapeutice mai timpurii, îmbunătățind semnificativ rezultatele și prognosticul pacienților. Aproximativ 36.600 de vieți sunt salvate de cancerul pulmonar în Regatul Unit în fiecare an, conform unei noi analize a Cancer Research UK.Profesorul Ljiljana Fruk și Dr. Daniel Munoz Espin și echipele lor de la Universitatea din Cambridge conduc cercetarea, finanțată de Cancer Research UK.Lucrările, desfășurate la Departamentul de Inginerie Chimică și Biotehnologie din Cambridge și la Early Cancer Institute, vor oferi un senzor ieftin și accesibil care utilizează probe de urină pentru a ajuta medicii să detecteze cancerul pulmonar înainte ca boala să se dezvolte.Cancerul pulmonar are un prognostic nefavorabil pentru mulți pacienți, deoarece adesea nu există simptome vizibile până când acesta nu se răspândește prin plămâni sau în alte părți ale corpului. Noul test de urină le va permite medicilor să depisteze boala înainte ca aceasta să se dezvolte.

Testul este perfectibil

Pentru a crea testul, oamenii de știință s-au uitat la proteinele excretate de celulele senescente: celule „zombie” care sunt vii, dar incapabile să crească și să se dividă. Aceste celule sunt cele care provoacă leziuni ale țesuturilor prin reprogramarea mediului înconjurător imediat pentru a favoriza apariția celulelor canceroase.

Acum, cercetătorii au dezvoltat un senzor injectabil care interacționează cu proteinele celulelor zombie și eliberează un compus ușor detectabil în urină, semnalând prezența acestora.

„Detectarea precoce a cancerului necesită instrumente și strategii rentabile care să permită detectarea rapidă și precisă”, a declarat Fruk. „Am conceput un test bazat pe proteine care scindează peptidele, care se găsesc la niveluri mai ridicate în prezența celulelor zombie și care, la rândul lor, apar în stadiile incipiente ale cancerului”, a explicat el.

„În cele din urmă, dorim să dezvoltăm un test de urină care ar putea ajuta medicii să identifice semnele din stadiile incipiente ale cancerului – potențial cu luni sau chiar ani înainte de apariția unor simptome vizibile”, a mai adăugat Fruk.

Tratamente mai eficiente împotriva cancerului

Pe lângă faptul că vizează cancerul pulmonar, Fruk speră că cercetările sale, împreună cu eforturile comune ale altor departamente universitare, vor duce la dezvoltarea unor sonde capabile să detecteze alte tipuri de cancer.

„Aproape am finalizat un test de urină funcțional pentru a detecta celulele „zombie” în cancerul pulmonar, care va depista cancerul mai devreme și va evita necesitatea unor proceduri invazive, dar acest test are potențial și pentru alte tipuri de cancer”, a spus ea. „Dezvoltarea unor tratamente mai eficiente împotriva cancerului necesită o detectare mai timpurie și terapii mai bune, dar și colaborarea cu alte discipline pentru o viziune mai holistică asupra bolii, care este o parte esențială a cercetării mele”.

De la descoperirea cauzelor cancerului pulmonar la medicamentele de pionierat pentru tratarea acestuia, Cancer Research UK a contribuit la progresul persoanelor afectate de cancer pulmonar. În ultimii 10 ani, organizația caritabilă a investit peste 231 de milioane de lire sterline în cercetarea cancerului pulmonar.

„Cancer Research UK a jucat un rol-cheie în avansarea cercetării în domeniul cancerului pulmonar și în îmbunătățirea supraviețuirii”, a declarat Dr. Iain Foulkes, director executiv al Cancer Research UK pentru cercetare și inovare. „Acest proiect condus de profesorul Fruk este un alt exemplu al angajamentului nostru de a stimula progresul, astfel încât mai mulți oameni să poată trăi mai mult și mai bine, fără teama de cancer”, a mai adăugat Foulkes.

Semnele care indică agravarea unei infecții respiratorii

Odată cu instalarea sezonului rece crește numărul infecțiilor respiratorii, în cele mai multe cazuri fiind vorba despre răceală și gripă. Deși în majoritatea situațiilor astfel de afecțiuni pot fi tratate la domiciliu, conform recomandărilor oferite de medicul de familie sau de medicul infecționist, în unele cazuri manifestările clinice se pot agrava și atunci este necesară prezentarea într-un compartiment de primiri urgențe, scrie digi24.ro.

Persoanele care au un risc crescut de a dezvolta o infecție respiratorie și complicații ulterioare sunt cele cu un sistem imunitar slăbit, copiii, femeile însărcinate, pacienții cu boli cronice și vârstnicii. În unele situații, pe lângă manifestările clinice obișnuite în infecțiile respiratorii, precum tuse, strănut, congestie nazală, rinoree, o stare generală de rău și dureri musculare, pot să apară semne și simptome care indică agravarea acestei afecțiuni. Printre semnalele de alarmă se numără dispnee, adică dificultăți de respirație, wheezing sau respirație șuierătoare și febră persistentă. Indiferent de tipul infecției respiratorii, boala nu trebuie neglijată sau tratată necorespunzător, deoarece pot apărea complicații severe, precum pneumonia, sinuzita acută, bronșiectazia sau sindromul de detresă respiratorie la adult. Consultul medical este foarte important, pentru stabilirea diagnosticului corect și a tratamentului corespunzător, evitând astfel declanșarea acestor complicații. În cazul în care acestea totuși apar, este esențial ca pacientul să se prezinte de urgență la spital.

Bărbații din imagine ar fi agresat sexual o tânără de 23 de ani. Dacă îi recunoști raportează imediat la poliție
Articolul anterior
Multe dintre femei cunosc acest lucru, însă nu vor să recunoască. Despre ce anume este vorba
Articolul următor