Organizația Mondială a Sănătății a trimis o echipă pentru a investiga un focar al unei boli misterioase care a ucis aproape 100 de persoane în Sudanul de Sud, țară din sud-estul Africii, relatează IFL Science.
Ministerul sănătății din această țară a raportat săptămâna trecută că o boală necunoscută a ucis zeci de persoane într-o regiune a Sudanului de Sud care a fost afectată recent de inundații puternice, scrie BBC.
Holera, o boală bacteriană care este asociată perioadelor cu inundații, a fost exclusă, însă cercetătorii locali nu au reușit să identifice afecțiunea care a cauzat decesele, citează Hotnews.
OMS nu a publicat încă un comunicat privind situația, însă un oficial al organizației a declarat că oameni de știință ai organizației au fost trimiși în regiune pentru a face investigații, adăugând că echipa de cercetători este așteptată miercuri înapoi în capitala Juba.
Organizația Națiunilor Unite a descris inundațiile recente din Sudanul de Sud drept cele mai grave din ultimele decenii, ele afectând peste 1 milion de persoane.
Pe lângă îngrijorările legate de sărăcie și dislocarea unor populații, oficialii se tem și de apariția unor focare de boli a căror transmitere este favorizată de inundații precum malaria.