OMS recomandă persoanelor complet vaccinate purtarea în continuare a măștilor de protecție

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a cerut persoanelor complet vaccinate să poarte în continuare măşti, să păstreze distanţarea socială şi alte măsuri de siguranţă anti-Covid-19.

Potrivit OMS, varianta Delta este extrem de contagioasă și se răspândeşte rapid pe tot globul, notează CNBC.

”Oamenii nu se pot simţi în siguranţă doar pentru că au făcut cele două doze de vaccin. Încă trebuie să se protejeze”, a declarat Mariangela Simao, director adjunct al OMS pentru accesul la medicamente şi produse de sănătate.

”Vaccinul singur nu va opri transmiterea. Oamenii trebuie să continue să folosească măştile în mod constant, să fie în spaţii ventilate, să păstreze igiena mâinilor, distanţarea fizică, să evite aglomeraţia. Acest lucru continuă să fie extrem de important, chiar dacă sunteţi vaccinat, atunci când există o transmisie comunitară”, a adăugat acesta.

Comentariile OMS apar în timp ce unele ţări, inclusiv Statele Unite, au eliminat în mare măsură măştile şi restricţiile legate de pandemie.

Oficialii OMS au precizat că recomandă aceste măsuri persoanelor vaccinate, deoarece o mare parte din populaţia lumii este nevaccinată şi variantele extrem de contagioase, cum ar fi Delta, se răspândesc în multe ţări, provocând focare.

OMS a precizat săptămâna trecută că Delta devine varianta dominantă a bolii la nivel mondial. Oficialii OMS au declarat că varianta, descoperită pentru prima dată în India, s-a răspândit în cel puţin 92 de ţări.

Semnele care indică agravarea unei infecții respiratorii

Odată cu instalarea sezonului rece crește numărul infecțiilor respiratorii, în cele mai multe cazuri fiind vorba despre răceală și gripă. Deși în majoritatea situațiilor astfel de afecțiuni pot fi tratate la domiciliu, conform recomandărilor oferite de medicul de familie sau de medicul infecționist, în unele cazuri manifestările clinice se pot agrava și atunci este necesară prezentarea într-un compartiment de primiri urgențe, scrie digi24.ro.

Persoanele care au un risc crescut de a dezvolta o infecție respiratorie și complicații ulterioare sunt cele cu un sistem imunitar slăbit, copiii, femeile însărcinate, pacienții cu boli cronice și vârstnicii. În unele situații, pe lângă manifestările clinice obișnuite în infecțiile respiratorii, precum tuse, strănut, congestie nazală, rinoree, o stare generală de rău și dureri musculare, pot să apară semne și simptome care indică agravarea acestei afecțiuni. Printre semnalele de alarmă se numără dispnee, adică dificultăți de respirație, wheezing sau respirație șuierătoare și febră persistentă. Indiferent de tipul infecției respiratorii, boala nu trebuie neglijată sau tratată necorespunzător, deoarece pot apărea complicații severe, precum pneumonia, sinuzita acută, bronșiectazia sau sindromul de detresă respiratorie la adult. Consultul medical este foarte important, pentru stabilirea diagnosticului corect și a tratamentului corespunzător, evitând astfel declanșarea acestor complicații. În cazul în care acestea totuși apar, este esențial ca pacientul să se prezinte de urgență la spital.

Crește numărul cazurilor de pneumonii și viroze la copii în Capitală

În municipiul Chișinău crește numărul cazurilor de bronhopneumonii, pneumonii acute, precum și viroze la copii. Despre aceasta a anunțat șefa-adjunctă la Direcția generală asistență medicală și socială, Marina Buga, în cadrul ședinței Primăriei, transmite Moldova1.

Potrivit Marinei Buga, cazuri de gripă nu au fost înregistrate.

Situația epidemiologică s-a caracterizat prin prezența maladiilor infecțioase specifice perioadei sezonului rece. Este îmbucurător că nu sunt înregistrate cazuri de gripă. Motivele adresărilor sunt diverse, însă se atestă o creștere a adresărilor legate de bronhopneumonii, pneumonii acute, precum si virozele în mod special în rândul copiilor”, a declarat Marina Buga.

Conform datelor prezentate, în cadrul unităților de primiri urgente a spitalelor clinice municipale pe parcursul săptămânii trecute au fost înregistrate 3240 de adresări.

Peste 12 800 cetățeni au solicitat ambulanța în ultima săptămână

În perioada 18-24 noiembrie 2024, Dispeceratul comun de urgență al IMSP CNAMUP a înregistrat 12863 solicitări, inclusiv 1747 la copii. După acordarea asistenței medicale urgente la etapa de prespital, 5326 pacienți, dintre care 4230 adulți și 1096 copii au fost transportați la spitalele din țară. Din numărul total de solicitări – 319 au fost inutile, care nu corespundeau criteriilor de urgențe medico-chirurgicale, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Pe parcursul săptămânii, intervenția ambulanței a fost solicitată pentru pacienți din următoarele motive: 3736 urgențe cardiovasculare, dintre care 60 cu sindrom coronarian acut; urmate de 1894 patologii neurologice, dintre care 236 cu accidente vasculare cerebrale, 1548 boli respiratoria și 1132 urgențe traumatologice.

În perioada de referință, Serviciul de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească a fost solicitat pentru 61 persoane, care au suferit în urma a 47 accidente rutiere. După acordarea primului ajutor medical, echipele AMU au transportat 47 pacienți, inclusiv 8 copii la spital pentru continuarea tratamentului în condiții de staționar.

De asemenea au fost înregistrate 67 urgențe toxice, printre care 20 intoxicații cu medicamente, 18 intoxicații cu dioxid și monoxid de carbon, 9 cu ciuperci, 8 cu alcool, o persoană intoxicată cu droguri și 11 altele.

La Serviciul de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească au parvenit 36 solicitări pe motivul urgențelor generate de agenții chimici și de mediu: 17 persoane cu combustii, 11 cu mușcături/înțepături de insecte, 7 cu hipotermii și cite o persoană cu degerături și o electrocutare.

Republica Moldova marchează astăzi 7 ani de la semnarea Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană
Articolul anterior
Doliu. Antrenorul emerit Ilie Carp a decedat la vârsta de 60 de ani
Articolul următor