Organizația non-guvernamentală ecologistă Greenpeace a făcut să devină auzite, luni, la Bruxelles, în cadrul unei întrevederi cu doi comisari europeni, vocile celor peste 1,3 milioane de semnatari ai unei petiții prin care se solicită interzicerea glifosatului, un erbicid utilizat pe scară largă, acuzat de unele părți implicate că ar avea efect cancerigen, informează AFP.
Întâlnirea dintre Greenpeace și Vytenis Andriukaitis — comisarul european pentru Sănătate și siguranță alimentară — și Frans Timmermans — prim-vicepreședintele Comisie Europene — are loc cu două zile înaintea unei reuniuni a reprezentanților celor 28 de state membre ale Uniunii Europene care vor participa la un vot privind decizia de reînnoire pentru încă zece ani a licenței de utilizare a acestui produs controversat, propusă de Bruxelles.
În această etapă nu este clar dacă propunerea se va bucura de sprijin suficient din partea statelor membre UE (majoritate calificată), în condițiile în care patru țări (Franța, Italia, Austria și Luxemburg) au anunțat că intenționează să voteze împotrivă, iar altele, cum ar fi Germania, s-ar abține, potrivit Greenpeace.
În urma întrevederii, directorul diviziei europene din Greenpeace, Jorgo Riss, a acuzat Comisia Europeană de ”privilegierea intereselor pe termen scurt a companiilor chimice în detrimentul sănătății oamenilor și a mediului”.
Bruxelles ”nu a acționat pentru a răspunde îngrijorărilor oamenilor de știință independenți, parlamentarilor și a peste un milion de europeni” cu privire la glifosat, a declarat Riss. „Acest lucru este o rușine!”, a adăugat el, conform sursei citate.
Decizia reia controversele științifice pe tema glifosatului și se bazează pe studiul Centrului internațional de cercetare în domeniul cancerului, organism al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), care a calificat această substanță drept „probabil cancerigenă” în 2015, contrar concluziilor Autorității europene pentru siguranța alimentară (EFSA) și Agenției Europene pentru Produse Chimice (ECHA).
Potrivit reclamanților, expunerea la erbicid a provocat cazuri de cancer.
Un cuplu francez a anunțat, pe 4 octombrie, că depune plângere împotriva fabricanților de erbicide pe bază de glifosat, printre care firma americană Monsanto, pe care îi consideră vinovați de handicapul fiului lor de 10 ani, a informat AFP.