Experţii în Sănătate Publică susțin că tulpina Omicron a noului coronavirus deja circulă în Moldova, dar autorităţile o vor identifica doar în cazul răspândirii comunitare.
Între timp, la nivel global, apar tot mai multe date îngrijorătoare cu privire la noua tulpină, însă Ministerul Sănătăţii pare să nu reacționeze, transmite Publika.md.
„Au mai apărut informaţii despre aceea că vaccinul Pfizer protejează în 70% de forme grave şi 30% oferă protecţie de infectare. Asta ne spune indirect că Omicronul ştie să ocolească vaccinurile. Pentru asta se urgentează dozele booster şi chiar în doze duble”, a declarat expertul internaţional în sănătate publică, Ala Tocarciuc.
Specialiştii mai spun că pentru a minimaliza impactul valului cinci al pandemiei, autorităţile din Sănătate ar trebui să solicite test PCR și de la cei vaccinaţi, care intră în ţara noastră, iar bugetarii să muncească de la distanță.
În plus, masca de protecţie ar trebui să fie obligatorie şi în spaţiile deschise.
„În primul rând, trebuie de verificat rezervele de medicamente şi echipamente, consumabile, noi suntem la sfârşit de an şi tehnic ceea ce s-a achiziţionat în 2021 poate fi epuizat, iar contractele din 2022 nu sunt încă valabile”, a spus Ala Tocarciuc.
Între timp, Comisia Naţională Extraordinară de Sănătate Publică s-a întrunit ultima dată acum o lună, iar ministrul Sănătăţii nici nu ştie cum se pronunţă denumirea noii mutații a virusului.
„Ar putea să vină mai repede având în vedere contagiozitatea tulpinii micron. Putem să ne aşteptăm că în curând va apărea şi la noi micron”, a spus ministrul Sănătăţii, Ala Nemerenco.
„Omicron ar fi după alfabetul grecesc – OMICRON. Micronul ca şi unitate de măsură în fizică e altceva”, a spus Ala Tocarciuc.
Mai mult, Ministerul Sănătăţii anulează a doua săptămână consecutiv singura conferinţă de presă unde jurnaliștii pot obţine informaţiile despre situaţia epidemiologică din ţară.