Un bebeluș care a cântărit la naștere doar 268 de grame a fost externat, fiind considerat cel mai mic copil din lume care a fost tratat cu succes și care acum are o stare bună de sănătate. A fost numit „minunea din Japonia”.
Minunea a avut loc în Japonia, bebelușul născându-se prematur, anul trecut, în august, la secțiunea Urgență C. Era atât mic încât intra în căușulor palmelor. Cazul reprezintă o adevărată premieră medicală, scrie BBC, citată de activenews.ro.Mai mult decât fragil, cu șanse de supraviețuire aproape zero, deoarece rata mortalității în rândul sugarilor prematuri care cântăresc mai puțin de 300 de grame rămâne ridicată, mai ales în rândul băieților, micul japonez a dat peste cap toate prognosticurile medicilor.
Deși nimeni nu îi dădea vreo șansă, și-a revenit, iar astăzi a devenit cel mai mic supraviețuitor din lume. După cele cinci luni de îngrijire la secția de neonatologie a Spitalului Universitar Keio, micuțul a fost decuplat de la aparate, iar în prezent are o greutate de 3 kg. În ciuda unor lungi emoții și suferințe, micul erou este hrănit acum ca toți copiii de vârsta sa.Un miracol care a fost posibil datorită muncii continue a profesorului Takeshi Arimitsu, care s-a putut baza și pe dorința extraordinară de a trăi a micului erou. Deși cazul său necesită încă, o perioadă de urmărire medicală, acest mic miracol este ieșit din tiparele medicinii.
Recordul precedent era deținut de un băiat născut în Germania, care a cantarit la naștere 274 de grame. Cea mai mică fetiță supraviețuitoare printr-un miracol s-a născut tot in Germania, în 2015, și a cântărit 252 de grame.