Mama își petrece deseori timpul alături de fiul ei de zece ani, împărtășind mai mult decât legătura mamă-fiu, deoarece amândoi suferă de autism. Dar, în timp ce fiul ei a fost diagnosticat la vârsta de 2 ani și jumătate, Maura a aflat că are sindromul Aspergers (o formă de autism) la vârsta de 44 ani.
Femeia este convinsă că, dacă nu era diagnosticat fiul ei, ea n-ar fi aflat niciodată că suferă de autism, deși a avut probleme de adaptare socială. Maura își împărtășește experiența:
“În copilărie simțeam că nu mă pot integra Era ca și cum toată lumea ar fi primit, în afară de mine, un manual despre cum să se poarte. Eram timidă, anxioasă și probabil păream o fraieră. De fapt, eu nu știam cum trebuie să mă comport în societate. Nu știam cum să mă apropii de ceilalți copii și deseori se râdea de mine.” – a spus Maura.
“Întotdeauna m-am simțit mai bine singură decât împreună cu ceilalți, deși desori mă simțeam singură. Părinții și profesorii nu au crezut că e ceva în neregulă cu mine pentru că învățam foarte bine. Nu dau vina pe ei pentru că nu au recunoscut simptomele. Pe vremea aceea nu se știau foarte multe despre autism.” a mai spus Maura.
De-a lungul timpului, femeia a învățat să reacționeze din punct de vedere social prin observație. L-a cunoscut pe Stephen și în 2003 s-au căsătorit. Darragh a venit pe lume patru ani mai târziu.
Cuplul a observat că băiatul lor avea deficiențe de vorbire și părea că trăiește în lumea lui și la scurt timp, Darragh a fost diagnosticat cu autism.
Maura a vrut să știe mai multe, așa că a studiat toate materialele pe care le-a găsit și a început să se întrebe dacă și ea suferă de această boală.
Femeia a decis să meargă la medic și acesta i-a confirmat ceea ce credea, avea sindromul Aspergers. Maura s-a bucurat că felul în care se simțea are, în sfârșit, un nume.
De atunci, Maura a început să cerceteze, să scrie și să ajute persoanele care suferă de autism.
“Vreau să le arăt celorlalți că un diagnostic ca autismul nu este ceva de care să se teamă.”