Cercetătorii au identificat o formă unică de chimioterapie care, conform experimentelor preliminare, este eficientă în atacarea diferitelor celule leucemice, anunță CTV News din Canada.
Publicat în revista Leukemia, un studiu realizat de cercetătorii de la Rice University și de la University of Texas MD Anderson Cancer Center a descoperit diverși compuși care vizează în mod specific mitocondriile, care furnizează energie celulelor.
„Deși acest lucru este foarte promițător, suntem încă la o anumită distanță de a avea un nou tratament pe care să îl putem folosi în clinică”, a declarat într-un comunicat Natasha Kirienko, biochimist la Rice și autor corespondent al studiului. „Mai avem încă multe de descoperit”.
Cercetătorii au analizat anterior aproximativ 45.000 de compuși cu molecule mici pentru a găși unii care vizează mitocondriile.
Pentru cel mai recent studiu, ei au ales opt și au găsit între cinci și 30 de analogi apropiați pentru fiecare.
Cercetătorii au efectuat apoi zeci de mii de teste pentru a determina care dintre acestea erau toxice pentru celulele leucemice, fie că atare, fie atunci când erau combinate cu medicamente de chimioterapie existente, cum ar fi doxorubicina.
S-a demonstrat că cei opt compuși țintesc mitocondriile prin declanșarea unui proces numit mitofagie, adică atunci când o celulă își scoate din uz și își reciclează mitocondriile vechi.
Cancerul este cunoscut pentru faptul că folosește mitofagia pentru a se alimenta, spun cercetătorii, cercetările anterioare arătând că celulele leucemice au mult mai multe mitocondrii deteriorate decât cele sănătoase.
Cercetătorii au crezut că medicamentele care provoacă mitofagia ar putea slabi celulele leucemice și le-ar face mai sensibile la chimioterapie.
În cele din urmă, au descoperit că șase dintre ele au fost cele mai eficiente pentru a distruge celulele de leucemie mieloida acută. Dintre acestea, cinci au fost, de asemenea, eficiente la uciderea celulelor de leucemie acută limfoblastica și de leucemie mielogenă cronică.
Toate medicamentele care induc mitofagia au provocat mult mai puține daune celulelor sănătoase, spun cercetătorii.
Experimentele au arătat, de asemenea, că mai mulți compuși care induc mitofagia au fost „semnificativ” mai sinergici cu doxorubicina.
Pentru experimentele finale, cercetătorii au testat unul dintre cei mai eficienți compuși pe șoareci cărora le-au fost implantate celule canceroase de la un pacient cu leucemie.
Studiul a constatat că acest compus a fost eficient în uciderea celulelor de leucemie mieloida acută la șoareci.
„Trebuie să perfecționăm doză care credem că ar fi cea mai bună și, poate cel mai important, trebuie să testăm pe o mare varietate de cancere AML (leucemie mieloida acută)”, a declarat Kirienko.
„AML are o mulțime de variații și trebuie să știm ce pacienți au cele mai mari șanse să beneficieze de acest tratament și care nu. Numai după ce vom face această muncă, ceea ce ar putea dura câțiva ani, vom putea începe testele la om”, a subliniat cercetătoarea.