Sâmbătă se împlinesc doi ani de la primul caz de infectare cu SARS-CoV2 înregistrat oficial în lume. Primul caz cunoscut ar fi fost cel al unei vânzătoare dintr-o piaţă din oraşul chinez Wuhan.
Primele cazuri de COVID-19 s-au înregistrat în oraşul Wuhan din centrul Chinei, deşi experţii cred de mult timp că virusul s-a răspândit printre oameni înainte de acest moment. În Europa, primul caz ar fi fost în Spania, pe data de 12 ianuarie, conform estimărilor specialiştilor.
„Sunt doi ani în care cu toţii am suportat restricţii, am înfruntat temeri şi, din păcate, am deplâns peste 5 milioane de morţi la nivel global. După doi ani ne simţim obosiţi şi ne dorim să revenim la normalul, de care ne e dor. De aceea am o singură o rugăminte: vaccinaţi-vă. Este cea mai sigură şi eficientă cale de a ne proteja de acest virus şi de a-i proteja pe cei de lângă noi”, scrie pe Facebook fostul ministru al Sănătăţii, Ioana Mihăilă.
„Mulţi dintre noi încă sunt nesiguri sau au întrebări legate de vaccin. Sunt oameni cu întrebări absolut normale. Pe cei vaccinaţi îi rog: staţi de vorbă, cu calm, cu aceste persoane. Povestiţi-le experienţa vaccinării cu înţelegere şi respect faţă de îngrijorările lor. Vaccinarea este şi trebuie să fie un gest de convingere. Fără încredere nu vom reuşi nimic”, adaugă aceasta.
Primul caz cunoscut ar fi fost cel al unei vânzătoare dintr-o piaţă din oraşul chinez Wuhan, conform unui studiu american citat de Reuters, însă originea virusului rămâne un mister şi o sursă majoră de tensiune între China şi Statele Unite ale Americii.