Febra, dificultăți de respirație, tusea seacă sunt semne caracteristice infecției cu Covid-19, experimentate de majoritatea pacienților. De asemenea, a mai fost specificat un indiciu neobisnuit, este vorba de pierderea mirosului și gustului, un simptom descris de aproape jumătate din persoanele infectate.
Iată că a mai apărut un indiciu al infecției cu Covid-19, pe care la prima vedere nu l-ai asocia cu virusul. Medicii dermatologi din cadrul Sindicatului Național al Dermatologilor-Venerologi din Franța atrag atenția că apariția pe piele a unor pete roșiatice sau a urticariei, chiar dacă într-o formă trecătoare, pot reprezenta simptome de coronavirus.,,Un grup de WhatsApp format din peste 400 de dermatologi, organizat de Sindicatul Naţional al Dermatologilor-Venerologi din Franţa, indică leziuni ale pielii, asociate sau nu cu alte simptome de Covid’, se menționează în comunicatul de presă emis de Sindicat, citat de digi24.ro.
Specialiștii îndeamnă populația ca, în cazul în care observă pete roșiatice sau urticarie, să apeleze de urgență la un medic specialist. ,,Alertăm publicul şi medicii pentru a detecta aceşti pacienţi potenţial contagioşi cât mai repede posibil (ei nu prezintă neapărat semne de dificultăţi de respiraţie)” se mai arată în comunicat.