Vestea că interperetul are probleme grave de sănătate i-a şocat pe colegii săi de scenă. Anatol Dumitraş ducea un mod de viaţă sănătos, nu fuma şi făcea sport, fiind pasionat de fotbal şi de tenis de masă. Se simţea perfect sănătos şi nu s-a adresat niciodată medicilor.
La începutul săptămânii, Anatol Dumitraş a fost internat la o clinică din Bucureşti pentru a fi supus unor investigaţii medicale mai amănunţite. Interpretul este suspectat că are avea leucemie, cancer al sângelui. Echipa care se ocupă de el este formată din şapte medici, iar alături în aceste momente grele îi este soţia sa.
„A plecat pentru un diagnostic sigur, a mers şi soţia cu el la Bucureşti, iar peste o săptămână urmează să revină la Chişinău. Este slăbit, iar starea sa de sănătate nu e tocmai bună. Însă îl cunosc pe Anatol de ani buni: e o fire puternică şi ştiu că va lupta ca să se facă bine. Are nevoie şi de susţinere financiară, căci spitalizarea, investigaţiile şi tratamentul costă. Abia peste o săptămână vom afla verdictul medicilor din România”, a declarat Alexandru Vdovicenco, pentru www.jc.md.
Artiştii organizează un concert de binefacere
Sursa: www.jc.md