Angelina Jolie spune că este „foarte bucuroasă” pentru faptul că a luat decizia de a suporta o dublă mastectomie preventivă în 2013, încercând să îşi diminueze riscul de a se îmbolnăvi de cancer mamar, şi că trebuie să mai facă o operaţie.
Vedeta americană a vorbit din nou despre decizia ei de a apela la o serie de intervenţii chirurgicale pentru a reduce riscul de a se îmbolnăvi de cancer, informează nydailynews.com.
Actriţa americană, în vârstă de 38 de ani, spune că trebuie să facă alte intervenţii chirurgicale în viitorul apropiat.
„Mai am de făcut încă o operaţie, pe care încă n-am făcut-o”, a precizat actriţa. „Voi cere sfaturi de la toţi aceşti oameni minunaţi cu care am vorbit deja, pentru a putea să trec cu bine de următoarea operaţie”, a spus Angelina Jolie.
„Sunt foarte bucuroasă că am luat acea decizie”, a spus Jolie.
Angelina Jolie a anunţat în mod public în mai 2013, într-un editorial apărut în The New York Times, că a suportat o dublă mastectomie, după ce a aflat că este purtătoarea unei gene care creşte cu 87% riscul de a dezvolta cancer mamar şi cu 50% riscul de a dezvolta un cancer ovarian.
Actriţa americană spune că a luat acea decizie de dragul celor şase copii ai ei, după ce mama ei, Marcheline Bertrand, a murit după o luptă de şase ani cu cancerul ovarian.
Potrivit presei americane, Angelina Jolie, care a apelat între timp la o procedură de reconstrucţie mamară, va aştepta până la vârsta de 40 de ani înainte de a suporta şi o intervenţie de extirpare a ovarelor.
Mama ei, Marcheline Bertrand, a murit de cancer ovarian în 2007, la vârsta de 56 de ani. Aceeaşi boală a răpus-o şi pe bunica actriţei, Lois Bertrand, la vârsta de 45 de ani, dar şi pe străbunica vedetei, Virginia Gouwens, la vârsta de 53 de ani.
Debbie Martin – sora lui Marcheline, mătuşa actriţei Angelina Jolie – a murit de cancer mamar în mai 2013, la vârsta de 61 de ani.
Mai puţin de 1% dintre femei poartă gena BRCA1 – pe care o are şi Angelina Jolie – sau gena BRCA2 , care se aseamănă foarte mult cu prima.
Aceste gene cresc riscul de a dezvolta cancer mamar cu un procent cuprins între 40% şi 90% şi sunt, totodată, asociate cu cancerul ovarian.