Migrena este o durere atât de severă, încât Organizația Mondială a Sănătății a declarat-o drept o boală invalidantă în 2012.
Administraţia pentru Medicamente şi Alimente din SUA, cunoscută ca FDA (Food and Drug Administration), respectiv Agenția Europeană pentru Medicamente (EMA) au aprobat deja un medicament inovator pentru prevenirea migrenei. Este vorba despre o soluție injectabilă care are capacitatea de a preveni apariția migrenelor și care se administrează o dată pe lună. Acest medicament nou împotriva migrenei se numește Aimovig și conține o substanță denumită erenumab.
Afecțiunea este determinată mai ales de factori genetici, iar femeile suferă de migrene mai des decât bărbații.
Cum acționează acest medicament nou împotriva migrenei?
Conform blogului IFL Science, principalul avantaj al medicamentului este faptul că previne apariția migrenei în loc să o trateze. Rezultatele studiilor efectuate asupra acestui medicament au fost dezvăluite la congresul anual al Academiei Americane de Neurologie.
La acest eveniment s-a menționat faptul că medicamentul are un efect îndelungat. Din acest motiv, se poate administra lunar și nu este necesară administrarea pastilelor. Este de ajuns administrarea unei injecții cu doze cuprinse între 70 și 140 mg la intervale de patru săptămâni. Aimovig acționează prin blocarea activității moleculelor care provoacă migrene.
Reacții adverse și preț
Conform publicațiilor specializate în domeniul medicinii, reacțiile adverse ale acestui medicament sunt foarte ușoare. Cu toate acestea, beneficiile clinice nu se prezintă la fiecare pacient în același fel.
În urma cercetărilor, starea unei treimi dintre persoanele care se aflau sub tratament s-a ameliorat semnificativ. Foarte puține persoane au afirmat că simptomele au dispărut complet. Ceilalți însă au considerat că medicamentul nu a avut efecte semnificative asupra stării lor.
În S.U.A, compania care produce medicamentul, Amgen, a anunțat că prețul unei injecții este de 575$. În Europa, Agenția Europeană a Medicamentului a aprobat acest medicament nou împotriva migrenei. Cu toate acestea, prețul rămâne să fie decis la nivelul fiecărui stat membru, conform negocierilor dintre sistemele publice de sănătate și Amgen.
Câteva informații importante despre această afecțiune:
- Afectează 1 din 10 persoane.
- De obicei, apare după vârsta de 20 de ani, dar poate apărea și la copii.
- Există mai multe tipuri de migrene, care se disting în funcție de zona creierului pe care o afectează.
- Forma cea mai gravă și intensă este cefaleea de tip cluster.
- Deși este determinată de factori genetici, migrena poate fi cauzată și de factori interni sau externi. Se recomandă documentarea posibilelor cauze ale episoadelor de migrenă.