Două surori siameze vor suporta o operație complicată de separare în zona capului

O echipă de medici de la spitalul universitar Bangabandhu Sheikh Mujib evaluează posibilitatea operării a două surori siameze unite în zona capului, o intervenție extrem de complicată pentru care au cerut ajutor unor experți străini, comunică agerpres.ro.

separator
073001262002039813

Șeful Chirurgiei Pedriatice a spitalului, Ruhul Amin, a declarat că este vorba de o operație fără precedent în această țară asiatică astfel încât a convocat adunarea medicală pentru a evalua posibilitatea intervenției.

„Încă nu știm dacă fetițele împart același creier, sau au creiere separate”, a spus el.

El a explicat că a cerut ajutorul unor experți străini de la care nu au primit încă răspuns.

Tatăl siamezelor, profesor de școală, a declarat că în pofida situației gemenele, acum vârsta de un an, s-au născut sănătoase în iulie 2016, moment în care s-a evaluat deja posibilitatea separării lor. 073001262002085094

El a explicat că medicii nu le-au spus în niciun moment părinților că este vorba de o sarcină gemelară, ci doar că copilul are un cap mai mare decât normal.

„A fost trist să vedem că cele două fetițe împart același cap”, a explicat tatăl, asigurând că hrănirea lor nu constituie o problemă și că micuțele se comportă normal. Cu excepția cazurilor când una doarme și cealaltă este trează, sau una râde în timp ce cealaltă plânge.
073001252002001469

Nu este primul caz de siameze născute în Bangladesh. În noiembrie 2015, două fetițe născute cu două capete și un singur trunchi au murit la câteva zile în fața imposibilității de a fi separate prin operație.

În 2009, alte două siameze, care s-au născut unite în zona capului, au fost separate cu succes la un spital din Australia.

A fost înregistrat primul caz de gripă sezonieră

Agenția Națională pentru Sănătate Publică continuă supravegherea infecțiilor respiratorii și monitorizarea circulației virusurilor gripale și SARS-CoV-2 la nivel național. Astfel, în perioada 18.11.2024-24.11.2024, au fost înregistrate 4889 de cazuri de infecții respiratorii, majoritatea fiind la copii (60%). Datele indică o creștere cu 1% față de săptămâna precedentă și o descreștere cu 24,1% în comparație cu perioada similară a sezonului precedent, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

În perioada menționată, a fost înregistrat un caz de gripă sezonieră, de tip B, la o femeie în vârstă de 33 de ani, din raionul Criuleni. Persoana nu a fost vaccinată împotriva gripei.

Pe parcursul săptămânii trecute, au fost înregistrate 30 de cazuri de COVID-19 (inclusiv 6 în regiunea transnistreană), fiind o creștere cu 3,5% comparativ cu săptămâna precedentă a acesteia. În rândul copiilor de până la 14 ani, au fost raportate 6 cazuri.

Semnele care indică agravarea unei infecții respiratorii

Odată cu instalarea sezonului rece crește numărul infecțiilor respiratorii, în cele mai multe cazuri fiind vorba despre răceală și gripă. Deși în majoritatea situațiilor astfel de afecțiuni pot fi tratate la domiciliu, conform recomandărilor oferite de medicul de familie sau de medicul infecționist, în unele cazuri manifestările clinice se pot agrava și atunci este necesară prezentarea într-un compartiment de primiri urgențe, scrie digi24.ro.

Persoanele care au un risc crescut de a dezvolta o infecție respiratorie și complicații ulterioare sunt cele cu un sistem imunitar slăbit, copiii, femeile însărcinate, pacienții cu boli cronice și vârstnicii. În unele situații, pe lângă manifestările clinice obișnuite în infecțiile respiratorii, precum tuse, strănut, congestie nazală, rinoree, o stare generală de rău și dureri musculare, pot să apară semne și simptome care indică agravarea acestei afecțiuni. Printre semnalele de alarmă se numără dispnee, adică dificultăți de respirație, wheezing sau respirație șuierătoare și febră persistentă. Indiferent de tipul infecției respiratorii, boala nu trebuie neglijată sau tratată necorespunzător, deoarece pot apărea complicații severe, precum pneumonia, sinuzita acută, bronșiectazia sau sindromul de detresă respiratorie la adult. Consultul medical este foarte important, pentru stabilirea diagnosticului corect și a tratamentului corespunzător, evitând astfel declanșarea acestor complicații. În cazul în care acestea totuși apar, este esențial ca pacientul să se prezinte de urgență la spital.

Crește numărul cazurilor de pneumonii și viroze la copii în Capitală

În municipiul Chișinău crește numărul cazurilor de bronhopneumonii, pneumonii acute, precum și viroze la copii. Despre aceasta a anunțat șefa-adjunctă la Direcția generală asistență medicală și socială, Marina Buga, în cadrul ședinței Primăriei, transmite Moldova1.

Potrivit Marinei Buga, cazuri de gripă nu au fost înregistrate.

Situația epidemiologică s-a caracterizat prin prezența maladiilor infecțioase specifice perioadei sezonului rece. Este îmbucurător că nu sunt înregistrate cazuri de gripă. Motivele adresărilor sunt diverse, însă se atestă o creștere a adresărilor legate de bronhopneumonii, pneumonii acute, precum si virozele în mod special în rândul copiilor”, a declarat Marina Buga.

Conform datelor prezentate, în cadrul unităților de primiri urgente a spitalelor clinice municipale pe parcursul săptămânii trecute au fost înregistrate 3240 de adresări.

Tragic! O femeie de doar 23 de ani a fost ucisă de mașina de tuns iarbă
Articolul anterior
Atenție, chișinăuieni! Începând de mâine o rută de microbuze va fi anulată
Articolul următor