Serviciul Naţional de Sănătate din Marea Britanie a sfătuit mamele ca în timpul sarcinii să evite medicamentul, întrucât poate exista o legătură între acesta şi dezvoltarea autismului la copii.
Conform unui studiu publicat în Journal of Epidemiology, expunerea la medicamentele cu paracetamol în timpul sarcinii poate creşte riscul pierderii funcţiilor de atenţie a nou-născuților.
Potrivit cercetării, copiii care au fost expuşi frecvent la acest medicament au performanţe scăzute în cadrul testelor pe calculator care măsoară neatenţia, impulsivitatea şi viteza de urmărire, scrie The Telegraph, citată de e.sanatate.md.
Doctorul Jordi Julvez, cercetător la Institutul CREAL din Barselona şi co-autorul studiului a declarat că ,,paracetamolul ar putea dăuna dezvoltării neuronale a feților din mai multe motive. În primul rând poate reduce durerea prin acţiunea asupra receptorilor canabinoidelor din creier, care, în mod normal, determină conexiunea între neuroni, iar paracetamolul ar putea altera acest proces. De asemenea, poate afecta dezvoltarea sistemului imunitar sau ar putea fi direct toxic pentru anumiţi fetuşi, care nu au capacitatea unui om matur de metabolizare a medicamentului”, a declarat expertul.
Potrivit specialistului, pe viitor ar putea fi impuse limite de consum a medicamentului pentru gravide.
Asta se va întâmpla după ce va fi finalizat un alt studiu, care va stabili doza de paracetamol periculoasă pentru fetuși. Abia ulterior, ar putea fi propuse schimbări în tratamentul gravidelor cu acest medicament.