Potrivit specialiştilor, tot mai mulţi moldoveni solicită ajutorul medical după ce fac baie în piscinele şi lacurile din Capitală şi asta pentru că otita externă sau „boala înotătorilor” poate fi declanşată de infecţii bacteriene sau ciuperci, care se dezvoltă în astfel de condiţii, de umezeală.
Bălăceala în piscine poate aduce nu doar satisfacție, dar și consecințe neplăcute! Potrivit medicilor, numărul cazurilor de otită externă a crescut semnificativ în perioada sezonului estival.
Dacă până în luna iunie, o persoană se îmbolnăvea săptămânal, de la începutul acestei luni numărul pacienţilor a crescut, în medie, cu până la 30.
Mai ales, copiii ce au mai suferit de otită, în trecut, au un risc crescut de acutizare a bolii, după ce fac baie în piscine şi lacuri.
„Copiilor le place să se scalde în bazin. Din punct de vedere igienic lasă mult de dorit. Pătrunde apa poluată în conductul auditiv extern și produce un proces inflamator”, afirmă șeful secției ORL, al Spitalului clinic municipal pentru copii „Valentin Ignatenco”, Eugen Railean.
„Am pățit-o din propria prostie. Am vrut să fac un salt frumos în apă, dar nu mi-a reușit. Când am ajuns acasă, după duș am simțit o durere aici și parcă aveam ceva în interior. Am încercat să scot apa din ureche, dar fără succes”, povesteşte o tânără, care, de asemenea, a ajuns cu otită externă la spitalul ,,Sfânta Treime’’ din Capitală.
„Pacientul acasă poate să-şi administreze un analgetic antiinflamator, împotriva durerii, dar, în niciun caz, să nu picure în ureche tot ceea ce are la îndemână, ori să aplice comprese calde -e complet greșit! Otita externă evoluează cu senzație de ureche înfundată, slăbirea auzului, în cazuri mai grave apar secreţii din conductul auditiv și inflamația ţesuturilor din jurul urechii”, a spus medicul ORL, Dumitru Musteață, pentru publika.md.
Curăţarea în exces a conductului auditiv cu bețișoare de urechi, la fel, favorizează apariția infecțiilor. Medicii recomandă ca atunci când mergem la piscină sau la mare să folosim dopuri speciale pentru urechi, iar după ce ieşim din apă să ștergem urechile cu un prosop curat.