Pachetul cu alimente destinat donatorilor de sânge va fi modificat, deoarece nu conține produse sănătoase!

Moldova mai face un pas spre un mod sănătos de alimentație. Autoritățile și-au dat de seamă că pachetul cu produse alimentare, destinat donatorilor de sânge, conține mai multe produse nocive, de aceea intenționează să facă modificări.

separator
uuuuuuuuu

Anunțul a fost făcut de către Ministrul Sănătății, Ruxanda Glavan, care a spus că în doar două săptămâni, un grup de lucru din cadrul instituției, va prezenta o nouă listă a alimentelor, scrie publika.md.

În prezent, pachetul alimentar conține suc de mere și struguri, pateu din carne de găină, sardine în ulei și lapte condensat.

Specialiștii spun că pateul, sardinele în ulei și laptele condensat nu sunt sănătoase.

„Pateul trebuie schimbat. Preferabil de înlocuit cu carne de bovine, care reprezintă o sursă bună de fier și proteine pentru organism. De asemenea, sardinele în ulei sunt foarte grase și conțin aditivi, ceea ce nu e bine pentru sănătate”, a menționat profesorul universitar Alexei Chirlici, membru al grupului de lucru.

Mai mult, potrivit unui sondaj realizat de Centrul Național de Transfuzie a Sângelui, 35 la sută dintre oamenii care donează sânge nu sunt satisfăcuți de produsele alimentare.

În prezent, costul pachetului este de 50 de lei și 90 de bani. Anul trecut, în țara noastră au fost efectuate peste 79 de mii de donări de sânge.

Tratarea cariei multiple – o nouă șansă la un zâmbet strălucitor/P

Problemele dentare sunt o provocare comună pentru mulți oameni, dar dinții cariați pot transforma viața de zi cu zi într-un adevărat coșmar. Cei care se confruntă cu această afecțiune nu doar că suferă fizic din cauza durerilor constante, dar și psihologic, evitând să zâmbească sau să interacționeze liber din cauza aspectului inestetic al dinților afectați.


Cătălina, o tânără de 18 ani din Chișinău, a venit la clinica DentPoint cu o problemă aparent copleșitoare. După ani de neglijare și teama de dentist, ea suferea de carii multiple, care îi afectau nu doar sănătatea dentară, ci și încrederea în sine. Suprafața dinților ei era acoperită de carii, transformând fiecare zâmbet într-un moment de anxietate, iar tratarea cariilor în cazul său îi părea ceva irealizabil.

La prima ei vizită la DentPoint, Cătălina era vizibil îngrijorată. Frica de durere și rușinea cauzată de starea dinților ei o făceau să ezite. Însă, echipa de stomatologi empatici și experimentați a știut cum să îi ofere confort și speranță.

Primul pas a fost realizarea unei evaluări detaliate, folosind tehnologia de ultimă generație disponibilă la clinica stomatologică. S-a constatat că caria multiplă afectase majoritatea dinților ei, iar planul de tratament a fost unul complex, dar bine structurat.

PÂNĂ LA TRATAMENT DUPĂ TRATAMENT

Cu răbdare și măiestrie, medicul a abordat fiecare carie, restaurând dinții Cătălinei la standarde înalte de calitate. Tratamentul a inclus curățarea, umplerea și consolidarea dinților afectați, iar fiecare pas a fost realizat cu grijă pentru a asigura confortul și satisfacția pacientei.

Astăzi, Cătălina zâmbește cu încredere și se bucură de un zâmbet sănătos și strălucitor.

Tratamentul cariilor este esențial nu doar pentru a elimina durerea și a preveni complicațiile ulterioare, dar și pentru a reda fiecărui pacient încrederea de a zâmbi fără rețineri și a avea o sănătate dentară pe termen lung.

Medicii specialiști de la DentPoint oferă cele mai bune soluții pentru sănătatea dentară a fiecărei persoane, asigurându-se că fiecare vizită la ei este una pozitivă și transformatoare. Fiecare pacient merită să se bucure de o sănătate dentară excelentă, într-un mediu prietenos și profesionist.

Dacă te confrunți cu probleme dentare, nu lăsa frica sau neîncrederea să te împiedice să îți îmbunătățești sănătatea dentară.

Contactează DentPoint la numărul de telefon 060 100 677 sau vizitează clinica lor din Chișinău, situată pe bd. Renașterii Naționale 6.

Pentru a obține informații suplimentare despre serviciile lor stomatologice, accesează site-ul lor oficial www.dentpoint.md.

/P/ Acest material este un articol comercial și nu prezintă punctul de vedere al redacției.

Caravana Alăptării 2024: „Alăptare pentru toți copiii, sprijin pentru fiecare mamă și familie”

Ieri, 22 iulie, la Hîncești, a început cea de-a cincea ediție a Caravanei Alăptării, informează unica.md cu referire la un comunicat al Ministerului Sănătății.

Actuale și viitoare mame, tați, dar și alți membri ai familiilor lor au fost informați de către experți în sănătate, nutriție și alăptare despre beneficiile alimentației la sân, cum se formează laptele matern, dar și despre pozițiile de alăptare și atașare corectă a bebelușului.

La evenimentul de astăzi au participat: ministra Sănătății, Ala Nemerenco, reprezentanta Organizației Mondiale a Sănătății în Republica Moldova, Miljana Grbic, experți în sănătate, nutriție și alăptare.

Laptele matern are o compoziție unică, fiind esențial pentru creșterea și dezvoltarea bebelușilor. Alăptarea aduce beneficii și mamelor, reducând riscul apariţiei cancerului ovarian și mamar. Organizația Mondială a Sănătății recomandă alăptarea exclusivă până la şase luni, hrana complementară fiind introdusă în paralel cu alăptarea, indicată până la vârsta de doi ani.

La nivel mondial, doar 48% dintre bebeluși sunt alăptați exclusiv în primele șase luni de viață. Potrivit datelor ANSP, în 2020, în Republica Moldova proporția alăptării exclusive a copiilor în primele șase luni de viață a constituit 78,4%, iar în 2022 – 80,4%.

Caravana Alăptării 2024 este organizată de Ministerul Sănătății și Organizația Mondială a Sănătății, cu sprijinul Delegației Uniunii Europene în Moldova și Guvernului Statelor Unite ale Americii. Următoarele evenimente de informare din acest an vor avea loc în orașele Bălți, Cantemir, Leova, Chișinău și în satul Cărpineni (Hîncești).

Medicamente și temperaturi ridicate. Care sunt cele mai periculoase combinații

Persoanele care iau medicamente pentru hipertensiune arterială sunt mai vulnerabile la insolație. Acest risc este mai mare în timpul verii din două motive:

Medicamentele pentru hipertensiune arterială stimulează eliberarea de lichide din organism.

Căldura provoacă, de asemenea, pierderea de lichide, făcând deshidratarea inevitabilă.

Experții subliniază faptul că unele medicamente pentru tensiunea arterială dilată vasele de sânge, iar căldura are același efect. În acest moment, tensiunea arterială poate scădea la niveluri periculoase.

Cum să vă protejați de efectele secundare ale medicamentelor și ale căldurii

Experții sfătuiesc persoanele cu tensiune arterială crescută să nu își întrerupă medicamentele singure și fără să consulte un medic.

Este important să se mențină o bună hidratare prin administrarea a numeroase lichide, dar nu alcool, deoarece acesta deshidratează și mai mult.

Atunci când apar simptome precum crampele musculare, găsiți un loc cu aer condiționat sau răcoare.

Medicamente care cresc sensibilitatea la căldură

Medicamente și temperaturi ridicate: aceste combinații sunt cele mai periculoase. Experții au identificat următoarele medicamente care pot crește riscul de boli de inimă sau pot face pielea mai sensibilă la razele soarelui:

  • Antidepresivele: reduc capacitatea organismului de a transpira, făcând dificilă reglarea temperaturii interne
  • Medicamente antialergice
  • Medicamente pentru contracții musculare
  • Medicamente pentru boli mintale
  • Analgezice
  • Medicamente pentru hipertensiune arterială
  • Medicamente pentru migrene

Cum să recunoașteți semnele șocului termic

Dacă aveți brusc dureri de cap, puls rapid, respirație grea și rapidă, amețeli sau nevoia de a vomita, reacționați imediat:

  • Întindeți-vă într-un loc răcoros și ridicați-vă genunchii deasupra nivelului inimii.
  • Udați un prosop cu apă rece și puneți-l pe piele.
  • Beți o jumătate de pahar de apă sărată sau înghețată cu apă sărată la fiecare 15 minute.

În cazurile în care simptomele nu dispar rapid sau afecțiunea persistă pentru o perioadă lungă de timp, consultați un medic.

Acest articol este unui informativ. Consultați medicul.

sursa

Pe 1 aprilie, vino să susții copiii care suferă de leucemie!
Articolul anterior
„Sădim Oxigen” la Chișinău! 5000 de copaci vor fi plantați într-o singură zi!
Articolul următor