Brazilia a confirmat alte 30 de cazuri de microcefalie la nou născuți asociate virusului Zika. Numărul cazurilor în care s-a stabilit o posibilă legătură între virus și această malformație craniană a ajuns la 1.581, începând din octombrie anul trecut, potrivit surselor oficiale citate de EFE.
Autoritățile medicale cercetează alte 3.047 posibile cazuri de microcefalie la bebeluși și a eliminat 3.308 dintre cele 7.936 consemnate în total, pentru că nu a fost constatată această malformație, sau pentru că nu a fost cauzată de agenți infecțioși.
Datele au fost publicate miercuri de Ministerul Sănătății brazilian în buletinul epidemiologic pe care îl realizează săptămânal. În 226 de cazuri legătura dintre microcefalie şi expunerea la virusul Zika este certă.
Marea majoritate a cazurilor de microcefalie se concentrează în regiunea din nord-estul Braziliei, cu precădere în statele Pernambuco și Bahia.
Ministerul semnalează că din octombrie anul trecut s-au înregistrat 317 de morți suspecte, posibil asociate aceastei malformații, dintre care 73 au fost deja confirmate. Alte 198 de cazuri continuă să fie investigate, în timp ce 46 au fost eliminate.
Virusul Zika, la fel ca Dengue și Chikunguńa, este transmis de țânțarul Aedes aegypti, foarte răspândit în America Latină și Caraibe. Brazilia este țara unde au fost consemnate cele mai multe cazuri de microcefalie la nou-născuți posibil asociate virusului Zika, transmite agerpres.ro.