11

Viziunea proiectului, elaborată în cadrul consultărilor pe platforma Consiliului Economic pe lângă prim-ministru, cu participarea reprezentanţilor Ministerului Economiei şi ai Ministerului Finanţelor a fost prezentată în cadrul unei şedinţe de lucru prezidată de premierul Pavel Filip.

Acest concept are la bază modele similare din statele membre ale Uniunii Europene de tip „Prima casă” și vizează asigurarea cu locuinţe a tinerelor familii.

Scopul programului este de a sprijini tinerele familii în obținerea spaţiului locativ prin facilitarea accesului acestora la credite preferenţiale, statul urmând să garanteze o parte din creditul ipotecar acordat în acest scop, informează diez.md.

Asemenea modele de asigurare cu spaţiu locativ  a familiilor tinere sunt deja aplicate cu succes în mai multe ţări europene, inclusiv în ţara vecină România.

Participanţii la şedinţă au decis să continue consultările cu reprezentanţii Băncii Naţionale a Moldovei şi ai băncilor comerciale pentru a analiza sustenabilitatea acestui proiect şi a stabili cele mai bune criterii de identificare a beneficiarilor acestui program.

Conceptul urmează să fie definitivat şi prezentat Guvernului spre aprobare.