Un copil de doi ani a ingerat detergent care conținea clor! Cum a fost salvat de medici

În fiecare săptămână, cel puțin trei copii ajung de urgență la spital din cauză că înghit diverse obiecte sau substanțe chimice. Cel mai des se întâmplă din cauza neatenției, când micuții sunt lăsați fără supraveghere, iar o intervenție la timp îi poate salva de la invaliditate.

separator
I1CFLK5xZI4YhLVsIGG1mQ Așa s-a întâmplat și cu băiețelul familiei Eșan din raionul Edineț. Copilul, de doar doi ani, a băut soluție de spălat vase care conținea clor și și-a ars esofagul, raportează e-sanatate.md.

Copilul a fost salvat însă, datorită eforturilor medicilor și echipamentelor moderne cu care a fost dotat Institutul Mamei și Copilului din Capitală.

„Eram în cameră cu copilul, iar soluția de spălat vase, era pe masă. M-am întors două clipe, dar copilul deja reușise să înghită puțin. Greșeala mea e că eu am turnat soluția și în altă sticlă, care era mai atractivă pentru el. Imediat a început să plângă. Atunci i-am dat să bea multă apă și a început să vomite”, dezvăluie Tatiana Eșan, mama micuțului, referitor la cazul înfricoșător care a avut loc în toamna anului trecut.

Copilul a fost transportat de urgență la Spitalul din Edineț. Medicii i-au făcut mai multe spălături și i-au curățat stomacul. Pentru că arsura era gravă, doctorii au decis să transfere copilul la Spitalul Clinic Municipal din Bălți.

„Acolo am stat trei zile. În această perioadă copilului i-au fost administrate uleiuri, apoi am fost transferați la Institutul Mamei și Copilului”, povestește Tatiana. Timp de oră copilului i-au efectuat fibrogastroscopie și au verificat cât de gravă e problema. Apoi i-au introdus o sondă și deja se simțea mult mai bine. Am fost spitalizați 10 zile și deja starea lui de sănătate era mai bună. Medicii ne-au avertizat însă că problemele ar putea începe odată cu cicatrizarea arsurii”, explică femeia, care spera că totul va fi bine.

La doar două luni după incident, s-a întâmplat inevitabilul. Esofagul copilului s-a îngustat până la 3 mm și el nu mai putea înghiți aproape nimic.

„Soluția era să facem dilatări ale esofagului. Trei luni l-am pregătit pentru intervenție. Inițial a urmat un tratament medicamentos. Acum, după trei ședințe, esofagul s-a dilatat până la 9 mm. Poate mânca, deși uneori mă gândeam că nu va mai putea face acest lucru. E vesel și energic, de parcă nici nu s-ar fi întâmplat nimic”, povestește părintele.
„Copilul a fost investigat. Ulterior, medicii i-au aplicat o sondă în stomac, care trece prin nas. Sonda i-a permis copilului să mănânce normal, iar cicatrizarea să se producă treptat și să nu se închidă esofagul. Peste o lună, i-am făcut un examen medical copilului, în care am constatat starea esofagului și gradul lui de cicatrizare. Datorită sondei pe care o poartă copilul, rănile nu sunt atât de grave. După mai multe tratamente și pregătiri pacientul poate merge la dilatări. Copilașul se reface rapid, deoarece mama depune tot efortul și ascultă de recomandările medicului”, a explicat Eva Gudumac, chirurg-pediatru din cadrul IMC.

Medicii de la Institutul Mamei și Copilului, unde ajung majoritatea micuților care au avut de suferit în urma accidentelor casnice, spun că astfel de situații sunt destul de frecvente.

Cel puțin trei copii, care beau diverse soluții chimice, ajung în fiecare săptămână la spital. În jur de 200 de copii sunt tratați în fiecare an. Potrivit medicilor de la Institutul Mamei și Copilului, instituția a fost dotată cu echipament medical performant pentru astfel de cazuri, de aceea tot mai multe vieți sunt salvate acum.

Secția Endoscopie a IMC a fost dotată cu echipament modern de către Agenția Elvețiană de Dezvoltare și Cooperare (SDC), în cadrul proiectului REPEMOL, la solicitarea Ministerului Sănătății.

De ce răcim atât de des: Virusurile le dau bătăi de cap cercetătorilor

De ce răcim mai des și sunt virusurile mai rezistente. Un studiu recent sugerează o posibilă legătură între diversificarea virusurilor pe Pământ și radiațiile cosmice provenite de la supernove antice, scrie evz.ro.

De ce răcim mai des și sunt virusurile mai rezistente

Conform cercetărilor efectuate de Caitlyn Nojiri de la Universitatea din California Santa Cruz, acum aproximativ 2,5 milioane de ani, în perioada în care o supernovă ar fi emis raze cosmice care au ajuns pe planeta noastră, diversitatea virusurilor în Lacul Tanganyika a cunoscut o creștere semnificativă.

Radiațiile cosmice generate de exploziile de supernove ar putea influența procesele de pe planetă, chiar dacă viața continuă să evolueze independent de acestea. Sistemul solar nostru se află într-o regiune cunoscută sub numele de Bula locală, caracterizată printr-o densitate stelară scăzută.

Zona în care se află sistemul solar a fost generată de mai multe explozii de supernove, evenimente care au intensificat semnificativ radiațiile care au ajuns pe Pământ. Echipa condusă de Nojiri a extras carote din sedimentele marine pentru a căuta urme de fier-60, un izotop produs în urma exploziilor de supernove, care ajunge pe Pământ atunci când traversează norii de resturi stelare.

Ce au descoperit cercetătorii

Analizând datele, cercetătorii au identificat două perioade distincte în care s-au depus fier-60: una cu aproximativ 6,5-8,7 milioane de ani în urmă și alta cu 1,5-3,2 milioane de ani în urmă. Studiul a corelat vârful de fier-60 din perioada mai recentă cu o explozie de supernovă provenind probabil dintr-un grup stelar specific, Scorpius-Centaurus sau Tucana-Horologium.

Oamenii de știință au făcut simulări pentru a analiza impactul exploziei de supernovă asupra Pământului, concluzionând că planeta noastră a fost expusă radiațiilor cosmice intense timp de aproximativ 100.000 de ani.

Interacțiunea dintre evenimentele cosmice și Terra

Experimentele ulterioare sugerează că aceste radiații ar putea influența ADN-ul, având un potențial efect asupra evoluției.

Chiar dacă nu există dovezi directe care să lege diversificarea virusurilor de radiațiile provenite de la supernova, cercetările au documentat o creștere a diversității acestor microrganisme în perioada respectivă. Acest studiu subliniază interacțiunea complexă dintre evenimentele cosmice și dezvoltarea vieții pe Terra.

Babesioză, o boală parazitară periculoasă, confirmată pentru prima dată în R. Moldova

Agenția Națională pentru Sănătate Publică (ANSP) informează despre înregistrarea unui caz de import de babesioză (boală parazitară transmisă prin intermediul căpușelor), în Republica Moldova, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Cazul a fost confirmat în Laboratorul Național de Referință în Infecții Asociate Asistenței Medicale și Rezistența la Antimicrobiene, Infecții Bacteriene și Parazitoze al ANSP, la o femeie originară din Irlanda, cu reședința temporară în Republica Moldova.

Persoana, în vârstă de 38 de ani, prezenta simptome precum febră, frisoane, slăbiciune generală, cefalee și dureri musculare. În rezultatul anchetei epidemiologice, s-a stabilit că, în luna ianuarie, aceasta s-a aflat timp de două săptămâni într-o țară africană. Babesioza poate evolua asimptomatic, iar în cazurile în care este prezentă o simptomatologie, aceasta nu este specifică și este necesară excluderea altor posibile cauze. Deoarece bolnava a acuzat simptome caracteristice malariei și, luând în considerare că s-a aflat într-o țară endemică la această boală, inițial, femeia a fost diagnosticată cu malarie. În legătură cu aceasta, probele de sânge au fost expediate în laboratorul ANSP pentru confirmarea diagnosticului primar. În rezultatul investigației, s-a stabilit că este un caz de babesioză.

În prezent, femeia beneficiază de tratament, starea ei fiind satisfăcătoare.

Menționăm că acesta este primul caz de babesioză înregistrat pe teritoriul țării.

Boala este o zoonoză caracteristică pentru animale, dar care poate afecta și oamenii. Este cauzată de paraziți din familia Babesia, ce atacă celulele roșii ale sângelui și transmisă prin intermediul căpușelor. Majoritatea cazurilor umane de babesioză au fost raportate în Statele Unite ale Americii, Europa, Asia și Australia.

Pentru a stabili diagnoza, se examinează frotiurile de sânge în scopul detectării prezenței parazitului Babesia în interiorul globulelor roșii. Deoarece aspectul parazitului este foarte asemănător cu Plasmodiul falciparum, adesea acesta este confundat cu ultimul, boala fiind greșit considerată drept malarie tropicală. La fel, pentru diagnostic, pot fi utilizate testele serologice și moleculare.

Boala începe să se manifeste la câteva săptămâni, sau chiar luni de la momentul molipsirii, prin febră, oboseală, frisoane, transpirație, dureri de cap, dureri musculare, dureri articulare, pierderea poftei de mâncare.

Tratamentul pentru babesioză implică o combinație de antiprotozoice, antibiotice și medicamente antimalarice.

Măsurile de prevenție includ:

  • evitarea expunerii la căpușe – aceste insecte se găsesc cel mai frecvent în zone cu vegetație abundentă, precum pădurile, zonele cu iarbă înaltă și tufișurile; dacă locuiți sau petreceți timp în astfel de zone, încercați să vă deplasați pe potecile bine amenajate și să evitați contactul cu vegetația deasă;
  • purtarea de haine care acoperă pielea și utilizarea unui repelent pentru căpușe – dacă totuși nu puteți evita zone precum cele descrise mai sus, asigurați-vă că purtați îmbrăcăminte adecvată (pantaloni lungi, bluze cu mâneci lungi) și că aplicați pe piele un repelent pentru insecte;
  • verificarea cu atenție a corpului după fiecare ieșire în aer liber – căpușele pot fi extrem de dificil de observat și este important să inspectați cu atenție scalpul, gâtul, axilele, zonele inghinale și în spatele genunchilor; nu ezitați să cereți ajutorul unei alte persoane pentru verificarea zonelor greu accesibile;
  • îndepărtarea corectă și rapidă a căpușelor – în cazul în care găsiți o căpușă pe corp, trebuie să o eliminați cât mai curând posibil; folosiți o pensetă cu vârf ascuțit pentru a apuca căpușa cât mai aproape de piele și trageți drept în sus; după eliminarea căpușei, dezinfectați zona mușcăturii cu alcool.

ANSP recomandă, în cazul când reveniți dintr-o călătorie din zone tropicale și prezentați semne de boală, evitați autotratamentele și adresați-vă la medic!

Adevărul despre plicurile de ceai: Ce au descoperit în ele oamenii de știință

Plicurile de ceai conțin sute de urme genetice de la gândaci, păianjeni sau muște, spune un studiu realizat în Germania. De exemplu, într-un singur plic de ceai verde cercetătorii au descoperit rămășițe de la 400 de specii, scrie digi-world.tv.ro.

La fel cum oamenii lasă urme de salivă sau de piele peste tot pe unde merg, așa fac și aceste specii. Oamenii de știință germani au analizat 40 de probe de ierburi uscate găsite la vânzare în magazine: mușețel, ceai verde, mentă și chiar pătrunjel. Și au descoperit rămășițe de la 1.200 de specii diferite. Adunate, peste 3.200 de nevertebrate.

Printre ele se numără muște, purici, păianjeni, gândaci sau fluturi. Toate acestea s-au așezat ori au consumat din frunze înainte să fie culese, se arată în studiu.

Plantele au fost uscate fără să fie spălate și apoi mărunțite, iar probele de ADN s-au împrăștiat peste toată cantitatea de ceai. Experții spun că din urmele găsite pot să afle informații esențiale despre locul în care au fost crescute plantele și dacă au fost tratate cu pesticide, precum și despre relația dintre plante și insecte.

Ținute office pentru această primăvară
Articolul anterior
Alimentul de primăvară care ”înnoiește” sângele și arde grăsimea
Articolul următor
Close menu