Printre altele, părinții, sau elevii majori, vor fi întrebați dacă, în cazul unui rezultat pozitiv, trebuie să suporte consecințe negative importante sau deloc, scrie click.ro.
Mai mult decât atât, în caz de suspiciune de consum de droguri, profesorul să poată cere testarea unui elev în incinta școlii, cu acordul părinților, dar în condiții de confidențialitate, iar rezultatele nu vor fi cunoscute decât de părinți.
Nu se precizează care ar fi consecințele negative
Deși testarea ar trebui să fie confidențială, una dintre întrebări face referire la consecințele pe care un elev depistat pozitiv le-ar putea suporta: Întrebarea este:
Cu care din următoarele afirmații sunteți de acord? Răspunsurile propuse sunt următoarele:
Pentru elevii cu rezultat pozitiv la testul antidrog, nu va fi nici o consecintă (nu vor păți nimic)
Pentru elevii cu rezultat pozitiv la testul antidrog, vor fi consecințe negative importante
Nu se precizează în document ce înseamnă consecințe negative și nici cine le-ar stabili
Chestionarul întocmit de Prefectura București va ajunge la elevii din clasa a V a, până în anii terminali. În ciclul gimnazial şi liceal din Bucureşti sunt circa 150.000 de elevi, dintre care aproximativ 15.000 sunt majori, potrivit prefectului.
Timp de 2 zile pot fi trimise propuneri de modificare a chestionarului din partea filialei Bucureşti a Federaţiei Naţionale a Părinţilor, Consiliului Municipal al Elevilor, Agenţiei Naţionale Antidrog, Poliţiei Capitalei, Jandarmeriei Capitalei, Direcţiei de Sănătate Publică și alții.
Documentul va fi finalizat la sfârşitul acestei săptămâni, iar de luni va începe diseminarea sa în şcoli, cu sprijinul Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti.
Câteva dintre întrebările incluse în chestionarul pentru elevii de liceu – Varianta draft
Credeți că în școala în care învățați dvs. există o problemă de consum de droguri în rândul elevilor?
Cum considerați că este nivelul consumului de droguri din școala în care învățați dvs., în comparație cu alte şcoli din București?
Credeți că introducerea testării antidrog va fi eficientă sau nu în reducerea consumului de droguri în rândul elevilor?
Dumneavoastră personal ați purtat discuții, în familie, despre riscurile asociate consumului de droguri sau despre metode de prevenire a consumului de droguri?
Credeți că introducerea testării antidrog va fi eficientă sau nu în reducerea consumului de droguri în rândul elevilor?