Apa este elementul fără de care viața nu ar exista. Și dacă fără mâncare putem trăi chiar și până la 40 de zile, atunci fără apă nu vom rezista mai mult de câteva zile. Suntem 70% apă, iar apa apa înseamnă viaţa. Apa nu conţine nici calorii, nici glucide, nici proteine şi lipide, ci doar gaze, în principal oxigen, gaz carbonic, azot, metan, o sursă de minerale şi milioane de substanţe organice.
Din cele menționate mai sus reese că avem nevoie de apă, la fel ca și de aer. Însă majoritatea persoanelor se întreabă totuși, câtă apă este indicat să bem, pentru ca organismul să funcționeze corect?Specialiștii spun că totul depinde de modul în care coprul fiecărei persoane metabolizează apa (o reține și o elimină din organism). Este deja bine știut, că zilnic trebuie să bem minim 25 ml de apă per kilogram corp și chiar mai mult pe timp de vară – atunci când transpirăm, când facem mișcare sau când avem febră ori pierdem lichide din corp prin diaree sau vărsături. Asta, pentru că corpul uman nu depozitează apă! Apa reţinută în organism, în afara cazurilor când există probleme de sănătate cardiace, renale, hepatice ori hormonale severe, este un semn de hidratare necorespunzătoare şi/sau de alegeri alimentare nepotrivite.
Cea mai bună apă, trebuie să fie foarte slab acidă, cu un pH de circa 6, 7, uşor reductoare (inversul caracterului oxidant), cu un rH2 ( potenţialul redox) sub 28, şi să aibă o foarte mare rezistivitate (capacitatea de a se opune trecerii curentului electric). Acest ultim criteriu defineşte indirect puritatea apei, adică rezistenţa la propagarea microbilor, bacteriilor şi toxinelor. Iar pentru a obține o astfel de apă, care se apropie de criteriile menţionate mai sus, puteţi folosi un filtru pentru apa de la robinet, este mai economic şi mai eficient pentru sănătate, dacă respectaţi condiţiile de utilizare.
Iată care sunt cele mai bune momente ale zile în care este recomandat să bei câte un pahar de apă:
– un pahar sau două pahare de apă băute imediat după trezire te ajută să-ți activezi organele interne și metabolismul. Pe termen lung, acest lucru te va ajuta să-îi menții greutatea la cel mai bun nivel.
– un pahar de apă înainte de masă ajută digestia
– un pahar de apă înainte de baie sau duș te ajută să-ți mentii ritmul cardiac la un nivel sănătos
– un pahar de apă înainte de culcare previne atacul de cord și atacul cerebral
– un pahar de apă înainte de sală te ajută să-ți reglezi nivelul fluidelor din corp și sa ai mai multă energie
Câteva studii recente demonstrează că un consum de cinci pahare de apă pe zi poate reduce semnificativ riscul cancerului de colon, veziă urinară şi sân. Ai grijă de sănătatea ta!
Mai multe detalii, poți afla dacă vii pe data de 18 ianuarie, la ora 18:00 la seminarul gratuit cu tema: „Apa – cel mai important component pentru sănătate!”. În cadrul căruia, nutriționista Galina Tomaș îți va spune tot adevărul despre apa pe care o bem zilnic și cât de folositor este să consumăm în fiecare dimineaţă, pe stomacul gol, câte un pahar de apă caldă. Cum putem scăpa de kilogramele în plus, cu ajutorul lichidelor chiar dacă acestea ne pot da o senzaţie de plenitudine. De asemenea, la seminar va fi prezent și un invitat special din România, expert în domeniul calității apei. Pentru înregistrare și mai multe detalii poți suna la numărul de telefon: 0(60) 88-66-88. Grăbește-te, numărul de locuri disponibile este limitat!