Un bărbat a ajuns la spital dezorientat, având convulsii și comportament ciudat. Medicii au descoperit că acesta avea în creier mai multe tenii care se aflau acolo de zeci de ani.
Bărbatul în vârstă de 38 de ani părea să fie perfect sănătos, până într-o noapte când soția sa l-a găsit întins pe jos, tremurând, potrivit unui studiu de caz întocmit de New England Journal of Medicine.
A fost internat, iar medicii l-au tratat pentru convulsii, observând însă că nu răspunde întrebărilor și că privirea i se duce involuntar spre tavan.
Acesta nu fusese bolnav în trecut, nu luase medicamente și nici nu consumase droguri, scrie insider.com.
Echipa medicală de la Spitalul General din Massachusetts l-au diagnosticat, într-un final, cu cisticercoză, o infecție cu tenie.
Cu 20 de ani în urmă, pacientul emigrase dintr-o zonă rurală din Guatemala, unde bolile legate de paraziți sunt endemice.
Teniaza este o infecţie parazitară cauzată de ingestia de larve de viermi intestinali (cisticerci) Taenia saginata sau Taenia solium, care se găsesc în apa sau alimentele contaminate, în special carne de vită sau de porc insuficient gătită. Trebuie menţionat însă că parazitul nu-şi poate definitiva ciclul de viaţă la om. Oamenii elimină segmente sau ouă de tenie prin fecale şi poate contamina astfel solul, unde paraziţii supravieţuiesc până la câteva luni.
Dacă vacile sau porcii consumă iarbă ori intră accidental în contact cu aceste ouă de tenie, animalele se vor contamina, larvele putând rezista până la câţiva ani în sistemul lor muscular.
Mai departe, carnea lor va fi consumată de oameni – dacă aceasta nu este corect gătită, larvele ajung în sistemul digestiv şi se dezvoltă la stadiul de adult.
În cazul infecţiei cu paraziţi intestinali adulţi, impactul asupra sănătăţii nu este chiar atât de semnificativ, dar infecţia cu larve, deci cu cisticerci are efecte devastatoare dacă aceşti paraziţi se localizează la nivel muscular, sub piele, în sistemul nervos central sau la nivelul ochilor. Atunci când aceste larve se dezvoltă în creier, afecţiunea poartă denumirea de neurocisticercoză, iar simptomele pot fi uşoare – dureri de cap, tulburări de vedere – până la severe – convulsii, crize epileptice şi deces.