Începând cu data de 24 ianuarie curent, locuitorii raioanelor Edineț, Briceni, Ocnița și Dondușeni vor avea acces la un laborator performant pentru realizarea testelor PCR, în vederea depistării virusului COVID-19. Un nou Centru de testare COVID-19 a fost deschis astăzi, în cadrul laboratorului Centrului de Sănătate Publică din Edineț. Proiectul a fost realizat în scopul extinderii capacităților de diagnostic la nivel raional.
Prezentă la eveniment, prim-ministra Natalia Gavrilița a menționat importanța sporirii capacității de testare pentru a menține virusul sub control și a limita extinderea pandemiei: „Mă bucur că se fac asemenea investiții. Este important să deschidem cât mai multe laboratoare pentru ca toți oamenii să aibă acces la servicii de calitate”.
Laboratorul care prestează servicii pentru 16 instituții medico-sanitare din Edineț și raioanele adiacente a fost dotat cu tehnică de calcul, frigidere, consumabile și reactive pentru implementarea metodei PCR. Astfel, echipamentele în valoare totală de 95.000 de dolari SUA, vor asigura procesul de realizare a investigațiilor, evidența și stocarea bunurilor, inclusiv gestionarea deșeurilor rezultate din activitatea de laborator.
De asemenea, pentru asigurarea condițiilor necesare funcționării laboratorului, cu suportul Agenției Naționale pentru Sănătate Publică au fost efectuate lucrările de reparație a încăperii, a sistemului de apeduct și canalizare, în sumă de circa 2 milioane de lei.