Una din 11 femei din Europa este diagnosticată cu cancer la sân

Europarlamentarul Corina Creţu consideră că intensificarea campaniilor de informare şi de screening în rândul femeilor este extrem de importantă, mai ales că la nivel european una din 11 femei este diagnosticată cu cancer la sân, ea însăşi luptându-se cu o astfel de maladie, transmite Agerpres citat de g4media.ro.

„Luna dedicată luptei împotriva cancerului la sân trebuie să trezească în inimile tuturor femeilor speranţa, pentru că această maladie poate fi învinsă! Pentru că perioada aceasta coincide cu cea în care, în urmă cu un an, finalizam tratamentul şi radioterapia de după intervenţie, consider foarte important apelul pentru intensificarea campaniilor de informare şi screening, în special în mediul rural, acolo unde accesul la la servicii medicale este îngreunat. În cifre seci, una din 11 femei din Europa este diagnosticată cu cancer la sân pe parcursul vieţii. Este o statistică îngrijorătoare care subliniază importanţa depistării timpurii, mai ales pentru că aceleaşi studii arată că deşi incidenţa cancerului de sân a crescut în ultimul deceniu, numărul de decese au scăzut pentru că au fost diagnosticate la timp”, a scris Corina Creţu într-o postare pe Facebook.

În opinia sa, există modele de bune practici care pot fi adoptate pe scară largă, un exemplu fiind proiectul „Dezvoltarea infrastructurii pentru screening mamografic regulat în Microregiunea Hódmezovásárhely, Szentes şi Arad”, un program de cooperare transfrontalieră România-Ungaria, la care participă Spitalul regiunii Csongrád din Szentes şi Universitatea „Vasile Goldiş” din Arad.

„În cadrul proiectului a fost pusă în funcţiune şi o unitate mobilă de examinare mamografică, cu ajutorul căreia femeile care trăiesc în Arad, precum şi în localităţile Hódmezővásárhely şi Szentes din Ungaria, au beneficiat de examinări gratuite pentru depistarea timpurie a cancerului la sân. Cancerul de sân este cel mai răspândit tip de cancer în rândul femeilor, reprezentând principala cauză de deces prin cancer, fiind responsabil pentru 15% din totalul deceselor cauzate de această boală în rândul populaţiei feminine, la nivel global. Lipsa screening-ului pentru cancerul de sân în rândul populaţiei feminine a generat o situaţie mai mult decât îngrijorătoare în România. Procentul redus al persoanelor care au efectuat examenul mamar (6%) ne situează pe ultimul loc în UE. Din păcate, în România, cele mai multe femei depistate cu cancer mamar ajung la doctor de abia în stadiul 2 sau 3 al bolii. Screening-ul înseamnă, de fapt, diagnosticarea bolii în stadii în care aceasta poate fi curabilă”, subliniază Corina Creţu.

Potrivit acesteia, Comisia Europeană a recomandat Statelor Membre ale Uniunii Europene, prin vocea comisarului pentru Sănătate, Stela Kyriakides, realizarea screeningului gratuit pentru femeile cu vârste cuprinse între 45 şi 74 de ani, în scopul descoperirii cancerului la sân în faze incipiente şi încurajează folosirea fondurilor europene acolo unde resursele naţionale nu sunt suficiente.

„Comisia propune de asemenea şi caravane de conştientizare şi de realizare directă a analizelor la sate, în zonele izolate sau direct la domiciliul pacienţilor nedeplasabili. Dar acest lucru presupune o organizare riguroasă şi coordonată pentru că, după cum ştim, fondurile europene nerambursabile sunt şi foarte bine controlate. Fac un apel către ministrul Sănătăţii pentru a utiliza aceste oportunităţi în folosul oamenilor şi al societăţii româneşti”, a transmis Corina Creţu.

Tratarea cariei multiple – o nouă șansă la un zâmbet strălucitor/P

Problemele dentare sunt o provocare comună pentru mulți oameni, dar dinții cariați pot transforma viața de zi cu zi într-un adevărat coșmar. Cei care se confruntă cu această afecțiune nu doar că suferă fizic din cauza durerilor constante, dar și psihologic, evitând să zâmbească sau să interacționeze liber din cauza aspectului inestetic al dinților afectați.


Cătălina, o tânără de 18 ani din Chișinău, a venit la clinica DentPoint cu o problemă aparent copleșitoare. După ani de neglijare și teama de dentist, ea suferea de carii multiple, care îi afectau nu doar sănătatea dentară, ci și încrederea în sine. Suprafața dinților ei era acoperită de carii, transformând fiecare zâmbet într-un moment de anxietate, iar tratarea cariilor în cazul său îi părea ceva irealizabil.

La prima ei vizită la DentPoint, Cătălina era vizibil îngrijorată. Frica de durere și rușinea cauzată de starea dinților ei o făceau să ezite. Însă, echipa de stomatologi empatici și experimentați a știut cum să îi ofere confort și speranță.

Primul pas a fost realizarea unei evaluări detaliate, folosind tehnologia de ultimă generație disponibilă la clinica stomatologică. S-a constatat că caria multiplă afectase majoritatea dinților ei, iar planul de tratament a fost unul complex, dar bine structurat.

PÂNĂ LA TRATAMENT DUPĂ TRATAMENT

Cu răbdare și măiestrie, medicul a abordat fiecare carie, restaurând dinții Cătălinei la standarde înalte de calitate. Tratamentul a inclus curățarea, umplerea și consolidarea dinților afectați, iar fiecare pas a fost realizat cu grijă pentru a asigura confortul și satisfacția pacientei.

Astăzi, Cătălina zâmbește cu încredere și se bucură de un zâmbet sănătos și strălucitor.

Tratamentul cariilor este esențial nu doar pentru a elimina durerea și a preveni complicațiile ulterioare, dar și pentru a reda fiecărui pacient încrederea de a zâmbi fără rețineri și a avea o sănătate dentară pe termen lung.

Medicii specialiști de la DentPoint oferă cele mai bune soluții pentru sănătatea dentară a fiecărei persoane, asigurându-se că fiecare vizită la ei este una pozitivă și transformatoare. Fiecare pacient merită să se bucure de o sănătate dentară excelentă, într-un mediu prietenos și profesionist.

Dacă te confrunți cu probleme dentare, nu lăsa frica sau neîncrederea să te împiedice să îți îmbunătățești sănătatea dentară.

Contactează DentPoint la numărul de telefon 060 100 677 sau vizitează clinica lor din Chișinău, situată pe bd. Renașterii Naționale 6.

Pentru a obține informații suplimentare despre serviciile lor stomatologice, accesează site-ul lor oficial www.dentpoint.md.

/P/ Acest material este un articol comercial și nu prezintă punctul de vedere al redacției.

Caravana Alăptării 2024: „Alăptare pentru toți copiii, sprijin pentru fiecare mamă și familie”

Ieri, 22 iulie, la Hîncești, a început cea de-a cincea ediție a Caravanei Alăptării, informează unica.md cu referire la un comunicat al Ministerului Sănătății.

Actuale și viitoare mame, tați, dar și alți membri ai familiilor lor au fost informați de către experți în sănătate, nutriție și alăptare despre beneficiile alimentației la sân, cum se formează laptele matern, dar și despre pozițiile de alăptare și atașare corectă a bebelușului.

La evenimentul de astăzi au participat: ministra Sănătății, Ala Nemerenco, reprezentanta Organizației Mondiale a Sănătății în Republica Moldova, Miljana Grbic, experți în sănătate, nutriție și alăptare.

Laptele matern are o compoziție unică, fiind esențial pentru creșterea și dezvoltarea bebelușilor. Alăptarea aduce beneficii și mamelor, reducând riscul apariţiei cancerului ovarian și mamar. Organizația Mondială a Sănătății recomandă alăptarea exclusivă până la şase luni, hrana complementară fiind introdusă în paralel cu alăptarea, indicată până la vârsta de doi ani.

La nivel mondial, doar 48% dintre bebeluși sunt alăptați exclusiv în primele șase luni de viață. Potrivit datelor ANSP, în 2020, în Republica Moldova proporția alăptării exclusive a copiilor în primele șase luni de viață a constituit 78,4%, iar în 2022 – 80,4%.

Caravana Alăptării 2024 este organizată de Ministerul Sănătății și Organizația Mondială a Sănătății, cu sprijinul Delegației Uniunii Europene în Moldova și Guvernului Statelor Unite ale Americii. Următoarele evenimente de informare din acest an vor avea loc în orașele Bălți, Cantemir, Leova, Chișinău și în satul Cărpineni (Hîncești).

Medicamente și temperaturi ridicate. Care sunt cele mai periculoase combinații

Persoanele care iau medicamente pentru hipertensiune arterială sunt mai vulnerabile la insolație. Acest risc este mai mare în timpul verii din două motive:

Medicamentele pentru hipertensiune arterială stimulează eliberarea de lichide din organism.

Căldura provoacă, de asemenea, pierderea de lichide, făcând deshidratarea inevitabilă.

Experții subliniază faptul că unele medicamente pentru tensiunea arterială dilată vasele de sânge, iar căldura are același efect. În acest moment, tensiunea arterială poate scădea la niveluri periculoase.

Cum să vă protejați de efectele secundare ale medicamentelor și ale căldurii

Experții sfătuiesc persoanele cu tensiune arterială crescută să nu își întrerupă medicamentele singure și fără să consulte un medic.

Este important să se mențină o bună hidratare prin administrarea a numeroase lichide, dar nu alcool, deoarece acesta deshidratează și mai mult.

Atunci când apar simptome precum crampele musculare, găsiți un loc cu aer condiționat sau răcoare.

Medicamente care cresc sensibilitatea la căldură

Medicamente și temperaturi ridicate: aceste combinații sunt cele mai periculoase. Experții au identificat următoarele medicamente care pot crește riscul de boli de inimă sau pot face pielea mai sensibilă la razele soarelui:

  • Antidepresivele: reduc capacitatea organismului de a transpira, făcând dificilă reglarea temperaturii interne
  • Medicamente antialergice
  • Medicamente pentru contracții musculare
  • Medicamente pentru boli mintale
  • Analgezice
  • Medicamente pentru hipertensiune arterială
  • Medicamente pentru migrene

Cum să recunoașteți semnele șocului termic

Dacă aveți brusc dureri de cap, puls rapid, respirație grea și rapidă, amețeli sau nevoia de a vomita, reacționați imediat:

  • Întindeți-vă într-un loc răcoros și ridicați-vă genunchii deasupra nivelului inimii.
  • Udați un prosop cu apă rece și puneți-l pe piele.
  • Beți o jumătate de pahar de apă sărată sau înghețată cu apă sărată la fiecare 15 minute.

În cazurile în care simptomele nu dispar rapid sau afecțiunea persistă pentru o perioadă lungă de timp, consultați un medic.

Acest articol este unui informativ. Consultați medicul.

sursa

Legumele, aparent sănătoase, care pot contribui la formarea colăceilor de grăsime pentru că aduc o încărcătură substanțială de calorii
Articolul anterior
Așa ceva mai rar! Prim-ministra Islandei a intrat în grevă pentru drepturi salariale egale
Articolul următor