Maratonul de caritate “RACE for the CURE” – premieră pentru Moldova!

Duminică, Run Pink Moldova a organizat cea de-a 4-a ediție a maratonului de caritate și prima ediție RACE for the CURE.

separator

Ȋn prezent, evenimentul mondial menit să sărbătorească viaţa alături de învingătoare întruneşte peste 1 milion de alergători în peste 140 de oraşe, anul acesta a fost în premieră şi la Chişinău.

Din banii colectați se vor fabrica peruci din păr natural, ce sunt oferite gratuit, și organizarea taberei de recuperare Run Pink Retreat ediția 4, pentru femeile ce au trecut sau încă mai luptă cu cancerul mamar.

150 de operații de transplant au fost efectuate în Moldova în anul 2023

Instituţiile medico-sanitare contractate de Compania Naţională de Asigurări în Medicină (CNAM) au realizat anul trecut 150 de operaţii de transplant, cu 30 mai multe faţă de anul 2023.

Potrivit CNAM, din numărul total de operații realizate, trei au fost transplanturi de ficat, trei – de rinichi, 38 – de cornee, 104 – transplanturi de membrană amniotică pe suprafața oculară, o prelevare de ficat și o prelevare de rinichi de la donator viu.

De menționat că, pentru aceste intervenții, din fondurile de asigurare obligatorie de asistență medicală au fost alocate peste 5,7 milioane de lei.

Operațiile de transplant sunt efectuate în două instituţii medico-sanitare publice contractate de CNAM – Spitalul Clinic Republican „Timofei Moşneaga” şi Spitalul Clinic Municipal „Sfânta Treime”.

De asemenea, reprezentanții CNAM menționează că, costul unei operaţii de transplant de ficat constituie 789.605 lei, transplant de rinichi – 180.360 lei, al celui de cornee (fără costul corneei) – 21.889 lei, transplant de membrană amniotică pe suprafața oculară – 17.630 lei, prelevare de ficat de la donator viu – 148.927 lei, iar prelevare de rinichi – 27.931 lei.

În anul 2024, pentru efectuarea operațiilor de transplant a fost prevăzută suma de 12,3 milioane de lei.

Tot mai multe cazuri de tuse convulsivă în Moldova

În primele două luni ale anului 2024, în Republica Moldova s-au înregistrat 493 de cazuri de tuse convulsivă, cu 72 mai multe decât în tot anul 2023. Cei mai afectați sunt copiii de până la șase ani.

Potrivit reprezentanților Agenției Naționale pentru Sănătate Publică (ANSP) dacă în anii 2021-2022 s-au înregistrat numai câte cinci cazuri de tuse convulsivă, din august 2023 au început să fie depistate tot mai multe, transmite europalibera.org.

În ultimii ani, în Republica Moldova nu au fost înregistrate decese cauzate de tuse convulsivă. Specialiștii spun că boala se tratează simptomatic, iar cel mai important este adresarea la timp la medic și diagnosticarea corectă. 

În rândul adulților, tusea poate afecta sistemul gastro-intestinal.

Cea mai bună metodă de prevenție este vaccinarea. În Republica Moldova, rata de vaccinare contra tusei convulsive este de 87,4%, față de 95% cât recomandă Organizația Mondială a Sănătății.

Specialiștii precizează că în Republica Moldova s-au înregistrat și câte 600 de cazuri pe an, iar vârful durează un an, un an și jumătate, pentru că rata de imunizare este joasă, se întârzie cu vaccinarea, nu se administrează la două sau patru luni. De asemenea, se menționează că, cu cât se amână mai mult vaccinarea, cu atât boala se poate dezvolta. 

Schema completă de vaccinare este la două, patru și șase luni și boosterul, 22-24 de luni ale copilului. În Moldova este disponibil vaccinul pentavalent cu componentul pertussis celular.

Tusea convulsivă este o boală respiratorie foarte contagioasă cauzată de bacteria Bordetella pertussis, care elimina toxine care distrug cilii și determină inflamarea căilor respiratorii. Bacteria se transmite ușor de la o persoană la alta prin tuse și strănut.

Se manifestă prin accese de tuse violentă, necontrolabilă, care fac dificilă respirația. La finalul accesului de tuse, inspirul adânc determina un zgomot asemănător ragetului emis de măgar, de aici termenul popular de “tuse măgărească”.

În stadiile timpurii, boala este similară răcelii comune. Adesea, boala este diagnosticată numai în stadiul în care apar simptome mai severe.

Tusea convulsivă poate să provoace complicații severe și uneori fatale în cazul sugarilor și copiilor mici, în special celor care nu au fost vaccinați. Printre acestea: pneumonie, apnee (oprirea respirației), encefalopatie, fracturi costale, incontinență urinară.

Astăzi este sărbătorită Ziua Internațională a Neurochirurgiei

Astăzi, pe 8 aprilie, comunitatea medicală și întreaga lume sărbătoresc Ziua Internațională a Neurochirurgilor, o zi dedicată celor care, cu măiestrie și devotament, se angajează în tratarea afecțiunilor complexe ale sistemului nervos. Scopul acestei zile este de a evidenția importanța neurochirurgiei, a inovațiilor și progreselor în acest domeniu, precum și de a crește gradul de conștientizare a patologiilor neurochirurgicale.

Neurochirurgii joacă un rol vital în îmbunătățirea calității vieții pacienților, efectuând proceduri care pot salva vieți și reda speranța. Fie că este vorba de intervenții pentru tumori cerebrale, traumatisme cranio-cerebrale sau boli degenerative ale coloanei vertebrale, acești specialiști se află în avangarda medicinei, lucrând cu tehnologii de vârf pentru a oferi cele mai bune rezultate posibile.

,,Anul acesta, sub tema „Inovare și excelență în neurochirurgie”, dorim să recunoaștem și să celebrăm realizările remarcabile în domeniul neurochirurgical. Aducem un omagiu dedicării, priceperii și pasiunii neurochirurgilor care contribuie la avansarea medicinei și îmbunătățirea sănătății neurologice la nivel mondial.

Merită subliniat că, în ultimii trei ani, în țara noastră, complexitatea intervențiilor neurochirurgicale a crescut semnificativ, în timp ce complicațiile postoperatorii au scăzut considerabil. Această evoluție pozitivă se datorează, în parte, managementului avansat al pacienților cu traumatisme cranio-cerebrale și spinale.

Departamentul de Neurochirurgie nu numai că gestionează cazurile urgente, dar realizează și o gamă largă de intervenții elective de înaltă complexitate, comparabile cu cele efectuate la nivel internațional.

Departamentul de Neurochirurgie a IMSP IMU este activ implicat în inițierea și dezvoltarea unor proiecte inovatoare în diverse domenii, cum ar fi Neurochirurgia Endovasculară intervenționistă, Neurochirurgia Epilepsiei, Funcțională și Stereotactică, Monitorizarea invazivă a pacienților cu traumatisme severe, Chirurgia Neuroplastică, Neurochirurgia bazei craniene și a tumorilor de trunchi cerebral și a patologiilor spinale complexe. Aceste inițiative reflectă angajamentul spitalului către excelență și inovație în neurochirurgie”, se arată într-un comunicat publicat de Institul de Medicină Urgentă din Chișinău.

Atenție! Peste 120 de curse de microbuze își suspendă, mâine, activitatea
Articolul anterior
,,Beauty Breakfast” – evenimentul organizat de Mary Kay care a celebrat succesul și frumusețea!
Articolul următor