Virusul SARS-CoV-2 ar putea agrava starea de sănătate prin tromboză diseminată, arată studii recente

Formarea cheagurilor în vasele care alimentează plămânii (tromboza intravasculară) este doar una dintre posibilele complicații ale virusului SARS-CoV-2. În protocolul de tratament al infecției Covid-19 au fost introduse preparate cu acțiune anticoagulantă.

separator

În ultimele patru luni au fost făcute numeroase observaţii care arată că una dintre posibilele complicaţii ale formelor severe ale bolii este CID (coagulare intravasculară diseminată). Cu alte cuvinte: formarea unor cheaguri mici de sânge care împiedică circulaţia sângelui (tromboză) şi perturbă coagularea, provocând ulterior hemoragii.Se spune că aceste cheaguri se formează în special în vasele pulmonare. În februarie, un studiu efectuat la Wuhan de cercetătorul Tang Ning a raportat că din 21 de pacienţi decedaţi, 15 au prezentat probabil CID.

Cu toate acestea, CID nu este singura formă de tromboză observată în cazurile grave de boală. Mai presus de toate: tromboza nu este observată la toţi pacienţii din terapie intensivă.

Într-un studiu francez care va fi publicat în revista Intensive Care Medicine, 64 de complicaţii trombotice au fost identificate la 150 de pacienţi cu forme severe ale infecţiei cu Sars-CoV-2. Autorii remarcă faptul că niciunul dintre cei 150 de pacienţi diagnosticaţi cu Covid nu a dezvoltat CID. O constatare similară a fost făcută într-un studiu olandez pe 184 de pacienţi (31% tromboză, fără CID).

Procentul de embolie pulmonară, de obicei cauzată de tromboză, pare să fie deosebit de mare la pacienţii spitalizaţi. O posibilă explicaţie pentru aceste complicaţii frecvente ar putea fi afinitatea virusului pentru pereţii vaselor de sânge, unde produce coagularea celulelor.

„Pneumonia rămâne cel mai frecvent motiv de internare la terapie intensivă”, explică Thomas Gille, pneumolog. Este principala complicaţie posibilă a infecţiei cu Sars-CoV-2. Suntem bolnavi atât din cauza efectului virusului asupra celulelor pulmonare dar şi mai mult din cauza răspunsului imun disproporţionat.

Când celulele care acoperă alveolele sunt infectate cu virus, distrugerea lor va avea o consecinţă directă: plămânii nu mai oxigenează în mod corespunzător sângele. Aceeaşi problemă apare atunci când infecţia duce la tromboză în vasele pulmonare. Uneori este necesară ventilaţia mecanică, care permite supravieţuirea celor mai grav afectaţi, prin menţinerea oxigenării la maxim a alveolelor sănătoase dar cu riscul ca în acelaşi timp, cheagurile să obstrucţioneaze circulaţia sângelui.

Formarea cheagurilor în vasele care alimenteaza plămânii este doar una dintre posibilele complicaţii ale infecţiei cu Sars-CoV-2 . Nu reprezintă o cauză sistematică a simptomelor asociate cu Covid-19”.

sursa

Unui pacient din Moldova îi va fi transplantat ficat prelevat în România

Unui pacient din Republica Moldova îi este transplantat ficat prelevat în România. Organul a fost adus cu ajutorul echipei SMURD. Despre aceasta a anunțat directorul Agenției Naționale de Transplant, Vladimir Bolocan.

Un nou tip de intervenție chirurgicală în Moldova. Pacienta operată a fost  deja externată

„Astăzi , prin mecanismul panEuropean de partajare a organelor, coordonat de organizația FOEDUS , al cărei membru al bordului de directori am onoarea să fiu, pe Aeroportul Internațional Chișinău a aterizat elicopterul SMURD cu un ficat prelevat în România şi care în aceste momente este transplantat unui pacient din Republica Moldova”, a scris Vladimir Bolocan.

Directorul Agenției Naționale de Transplant a menționat că, datorită eforturilor din ultimii trei ani și lucrului în echipă, activitatea de transplant în Republica Moldova a înregistrat multe progrese.

Transplantarea organului este efectuată de către medicii de la Spitalul Republican „Timofei Moșneaga” din Chișinău, a confirmat pentru IPN purtătoarea de cuvânt a spitalului, Marina Zibliuc.

Medicament gratuit pentru zeci de persoane care suferă de o boală rară. Costul tratamentului se ridică la 100 mii lei anual

Copiii și adulții cu fibroză chistică din R. Moldova vor beneficia gratuit de un nou medicament și de dispozitivul medical necesar pentru administrarea zilnică a acestuia.

In ce conditii poate functiona o farmacie online, dupa schimbarea  legislatiei

Decizia a fost luată de Consiliul pentru medicamente compensate din fondurile asigurării obligatorii de asistență medicală.

Potrivit Ministerului Sănătății, paciiențiii vor primi preparatul cu denumirea comună internațională dornase alfa, împreună cu nebulizatorul, toate cele 38 de persoane la care a fost diagnosticată maladia rară. Acestea vor fi eliberate de Institutul Mamei și Copilului, instituția fiind asigurată cu cantitatea necesară prin achiziții publice centralizate.

Dornase alfa contribuie la combaterea infecțiilor pulmonare și îmbunătățirea funcției plămânilor la persoanele cu fibroză chistică. Costul estimativ anual pentru tratamentul unei persoane cu acest medicament este de peste 100 de mii de lei.

Fibroza chistică sau mucoviscidoza reprezintă o boală genetică rară, care se manifestă prin probleme digestive, infecții respiratorii. Deși afecțiunea nu poate fi vindecată terapiile previn complicațiile metabolice, infecțioase și îmbunătățesc calitatea vieții pacienților.

În R. Moldova persoanele cu fibroză chistică beneficiază gratuit inclusiv de trei medicamente compensate, pentru care anul trecut au fost alocate patru milioane de lei din fondurile asigurării obligatorii de asistență medicală.

Aragazurile cu gaz sunt nocive pentru sănătatea umană, arată un nou studiu

Utilizarea aragazurilor cu gaz poate crește nivelul benzenului – considerat cancerigen – în toată casa, la niveluri periculoase, timp de câteva ore după utilizare, potrivit unui studiu publicat recent, scrie Yahoo News.

Aragazurile cu gaz sunt nocive pentru sănătatea umană, arată un studiu

Studiul, publicat săptămâna trecută în revista Environmental Science & Technology, este primul care a măsurat emisiile de benzen de la sobe și cuptoare cu gaz, transmite adevarul.ro.

Măsurătorile au arătat că substanța chimică toxică a depășit cu mult  în concentrație nivelul considerat nesigur de către Agenția pentru Protecția Mediului.

„Un singur arzător cu gaz la temperatură ridicată sau un cuptor setat la 350 Fahrenheit, timp de 45 de minute, a ridicat concentrațiile de benzen din bucătărie peste estimarea superioară a concentrațiilor de benzen găsite în fumatul pasiv în aproximativ o treime din cazurile pe care le-am măsurat”, a explicat Yannai Kashtan, student absolvent la Stanford University Doerr School of Sustainability și autor principal al acestei cercetări, într-o conferință de presă de marți după-amiază,în care a vorbit despre constatările făcute pe parcursul studiului. 

Pe ce s-a bazat studiul

Studiul s-a bazat pe date colectate din 87 de locuințe din 11 comitate din California și trei din Colorado. Potrivit observațiilor făcute de cercetători, substanța chimică s-a răspândit încet în toată casa, ducând la concentrații ridicate timp de câteva ore după ce flacăra a fost oprită.

Rob Jackson, cercetător senior la Stanford Woods Institute for the Environment și coautor al studiului, a precizat că, în unele cazuri, este nevoie de șase ore sau mai mult pentru ca benzenul să coboare din nou la nivelurile dinaintea folosirii aragazului.

Centrele pentru controlul și prevenirea bolilor arată că otrăvirea acută cu benzen poate provoca simptome precum somnolență, amețeli, bătăi rapide sau neregulate ale inimii, dureri de cap și, în cazul concentrațiilor foarte mari, chiar moartea.

Risc de astm și cancer

Aceleași centre semnalează și alte riscuri în cazul expunerii pe termen lung la benzen, care are ca efect scăderea numărului de celule roșii din sânge, ceea ce duce la anemie, poate slăbi sistemul imunitar și poate provoca diverse forme de cancer, ca de exemplu leucemia.

Mai mult, diagnosticele de astm și frecvența simptomelor de astm raportate sunt mai mari la copiii care au fost expuși la benzen în aer, potrivit unei analize sistematice a cercetărilor din 2018, publicată în Global Pediatric Health

Un subiect care a dat naștere controverselor

În ultima perioadă, utilizarea sobelor cu gaz a făcut obiectul unor controverse politice în SUA, după ce studii recente au relevat că eliberarea de poluanți precum monoxidul de carbon și dioxidul de azot de către sobele cu gaz crește rata astmului infantil.

De aici a apărut și ideea reglementării aragazurilor cu gaz, inclusiv, o eventuală interzicere a vânzării acestora în Statele Unite.

Reprezentanții industriei gazului și aliații lor republicani din Congres consideră că reglementările care ar scoate de pe piață modelele de aragazuri pe gaz ar limita în mod nedrept alegerea consumatorilor.

Video. Medicii din secția Reanimare Covid-19 îndeamnă oamenii să fie responsabili pentru a opri epidemia în țara noastră
Articolul anterior
În Moscova, se anulează regimul de auto-izolare și programul special de plimbări
Articolul următor