4 tendinţe pentru Toamna 2012!

Stilată, rafinată şi mereu originală- aşa vrea să arate fiecare femeie, care se iubeşte şi care tinde să atragă câte mai multe priviri în jurul ei.

separator
Stilul personalizat reprezintă o dovadă de bun gust şi rafinament. De aceea, nu este suficient să urmezi ultimele tendinţele din moda 2012, dar şi să le adaptezi personalităţii tale, astfel încât să fii o adevărată divă.

Stilista Ylianna Danko împreună cu MANGO îţi propune 4 stiluri principale ale toamnei 2012, tu trebuie doar să fii cât mai sigură pe tine şi să-ţi alegi ţinutele ce te reprezintă! 

1. Stilul rock

Unul dintre cele mai populare stiluri vestimentare din toamna anului 2012, este stilul „rock”. Caracterizat în mare parte prin aplicațiile de ținte sau clape metalice, acest stil este dedicat domniţelor îndrăznețe și sigure pe ele. Așă că în garderoba ta trebuie să existe măcar o piesă sau un accesoriu cu influențe rock, cum ar fi o geacă din piele sau o gentă decorată cu ținte metalice.

Acest stil se poate regăsi, atât într-o ținută casual de fiecare zi, cât și în una mai „glam” pentru distracţii, care te va scoate din anonimat o dată ajunsă în club sau la petrecere.

2. Stilul eclectic

Pentru adevăratele fashioniste gata să experimenteze ceva nou, creatorii de modă le propun stilul „eclectic”. Acesta îţi dă ocazia să combini mai multe stiluri într-o singură ţinută, de exemplu o pereche de cizme în stil „clasic”, o rochie minimalistă și o geantă în stil „rock”, decorată cu franjuri din piele.

Un stil foarte original și nonconformist creat în special pentru femeile, care au personalitate. Stilul „eclectic”, este unul dintre cele mai apreciate de marile case de modă, deoarece oferă o varietate largă de combinații din diverse clase vestimentare. Așa  că să nu-ți fie frică să încerci ceva nou şi să-ţi scoţi în evidenţă propriul stil vestimentar.

3. Stilul safari

Îți place să ai mereu un outfit de invidiat?! Atunci stilul „Safari” este ceea ce-ți trebuie. Acesta continuă să ne bucure şi în toamna 2012, cu imprimeuri îndrăznețe şi aplicaţii animal- print. Stilul „Safari” se pote regăsi atât în piesele vestimentare, cât și în accesorii.

Pentru a fi în vogă în acest sezon, optează pentru o pereche de pantaloni cu print leopard, combinăţi cu un sacou de culoarea roșie. Asortează compleul cu accesorii cât mai simple în nuanţe calde. Acum îți poți permite și tu să porți o haină cu print safari, deoarece designerii au renunțat parțial la pieile naturale și au optat pentru materiale și țesături, cât mai accesibile ca preț.

4. Stilul clasic

Stilul „Clasic” nu s-a demodat niciodată și cu siguranță va rămâne în top mulţi ani înainte. Un stil rafinat şi bine gândit, dedicat femeilor care-și petrec majoritatea timpului la birou. Alb/negru, este una dintre cele mai reușite combinații existente, care nu va da greș niciodată, indiferent de vârstă și statutul social.

Dar, pentru un plus de șarm şi eleganţă, asortează ținuta cu o pereche de pantofi „stileto”, cu vârful ușor ascuțit și toc subțire de culoare roșie. Iar o geantă „nude” te poate salva de fiecare dată, indiferent de celelalte piese vestimentare pe care le-ai ales.

Fii unică şi alege-ţi stilul vestimentar care te reprezintă!

Coordonator: Cristina Mihalachi

MANGO
Adresa: str.Arborilor 21, C.C. Shopping MallDova, Chisinau
Telefon: +373 22 603746
Web: www.mango.com

Vezi prima poză cu Robbie Williams și fetița lui, Teddy
Articolul anterior
Discută cu Galina – cum poţi scăpa de primele riduri
Articolul următor
Alte articole interesante