În acest weekend, Asociația “Dăruiește Speranță” a organizat un târg de haine. La eveniment au participat vedetele care au fost gata să-și scoată propriile ținute din garderobă, pentru a le vinde.
Deși hainele erau calitative și de brand, vedetele nu au pus prețuri exagerate. Ținuta cu prețul minim costa 90 de lei, iar cea cu prețul maxim- 950 de lei.
Tany Vander, Corina Eftodieva, Irina Negară, Eugenia Scoarță, Drăgălina Colesnic, Veronica Badia, Marcela Barbos și Diana Grigor au adus cele mai colorate ținute pentru a-l ajuta pe Valentin Portean, tânărul în vârstă de 15 ani, diagnosticat cu distrofie musculară progresivă Duchenne.
„Târgul de haine este organizat cu scop caritabil pentru susținerea lui Valentin Portean. Familia lui are nevoie de resurse financiare și anume 11.000 de euro pentru a putea fi operat în Polonia. Tatăl băiatului s-a apropiat de noi pentru ajutor. Cu un an în urmă, noi am mai ajutat un băiat care practic nu vedea, am organizat concerte în urma cărora am acumulat suma necesară pentru el. Momentul în care băiatul a început din nou să vadă, ne-a motivat să mai organizăm astfel de evenimente pentru alte persoane care au nevoie de ajutor. Majoritatea hăinuțelor de la târg sunt noi , dar cele uzate sunt într-o stare bună. Vedetele sunt foarte deschise să participe la asemenea târguri, dar din motiv că acum sunt multe evenimente, este foarte dificil să-i aduni pe toți împreună.”, a declarat Drăgălina Colesnic, directorul executiv al Asociației.
La eveniment a fost prezentă și mama băiatului. Aceasta era foarte mulțumită și recunoscătoare celor care contribuie la colectarea banilor pentru operația necesară fiului ei.
- Text: Mihaela Sorocean