Korneliu Vidrașco, directorul general Fashion Tv Moldova îi declară război organizatoarei „Art Podium- 2014”, Valentina Radcenco. Totul din cauza preselecţiei modelelor pentru Săptămâna Modei la Chișinău.
Potrivit lui Korneliu Vidrașco, Valentina Radcenco le-a umilit pe modelele care colaborează cu Fashion TV, chiar dacă acestea au reprezentat țara noastră la prezentările de peste hotare și au ani de experiență în spate.
Acesta i-a lăsat un mesaj dur dnei Radcenco pe pagina sa de facebook:
“Eu mereu m-am condus după nişte principii de corectitudine dar daca doamna Valentina Racenco și-a permis să umilească brand-ul şi modelele FashionTV atunci eu personal o să-i demonstrez cu ce putere poate lovi brand-ul FashionTV !!! …şi să nu ajungă timpul cînd deja noi să nu-i spunem: Вы Свободны!!!
A vrut să spună că modelul Inga Ojog cu care a colaborat din 2010 precum şi deţinătoarea de titlu Miss New Model Today Moldova 2014, Kristina Ciasovschih şi alte modele nu sunt profesioniste??!!! Să fim serioşi, .. e clară înţeleasă poziţia doamnei Valentina!!! Cîte dintre modelele alese sunt deţinătoare de careva titluri, care din modele au participat la Next Top Model, cîte din ele au defilat pe podiumurile mari sau a fost vreodata defuzat evenimentul Art Podium pe plan internaţional ??!!!
OK, aţi început un război, ….acum aşteptaţi surprize din partea FashionTV Moldova !!!!!”, a declarat Korneliu Vidrașco, directorul general Fashion Tv Moldova.