La 30 de ani deja trebuie să-ți permiți să investești în imaginea ta. Nu mai e loc de n-am bani sau timp pentru a-mi împrospăta garderoba. Pentru a arăta ca o adevărată doamnă, trebuie să ai în șifonier următoarele piese vestimentare și bijuterii!
Genţi. Multe genţi. Pentru orice ocazie şi din orice material. Să nu uităm de dimensiuni. Există momente când sunt atât de multe lucruri necesare de purtat, dar şi momente în care banii şi telefonul sunt tot ce ai nevoie. Aşa că, de ce să nu fi pregătită?
Clutch-uri. Doar nu credeai că am ieşit atât de repede din zona genţilor. Ei bine, clutch-urie sunt ideale pentru evenimentele importante, dar mai ales pentru serile elegante, în care trebuie să strălucim şi, ca să nu ne împiedicăm prea mult de bareta genţii sau de lucrurile pe care le avem la noi, un clutch poate avea grijă de toate aceste aspecte.
Balerini. Potriviţi oricărei vârste, aceştia sunt cele mai elegante şi confortabile tipuri de încălţăminte pe care trebuie să le ai la îndemână. Mai ales la 30 de ani, când tocurile nu te mai atrag atât de mult când vine vorba să te îndrepţi spre birou.
Pantofi stiletto. Orice femeie trebuie să aibă cel puţin o pereche de pantofi stiletto în garderoba sa. Aceştia sunt acel tip de pantof care te scoate din orice situaţie şi care-ţi oferă rafinamentul şi feminitatea garantat fără prea mult efort.
Sandale. În sezonul temperaturilor ridicate, ideale sunt sandalele, mai ales pentru că oferă pielii posibilitatea de a respira, dar şi pentru faptul că sunt ideale oricărei situaţii. Fie că alegem să purtăm sandale cu toc sau sandale joase, indiferent de alegerea pe care o facem vom arăta fabulos.
Ceasuri. Cel mai probabil vei spune că poţi afla ora cu ajutorul noilor tehnologii însă, trebuie să recunoaştem că, indiferent dacă ne este sau nu folositor, un ceas va oferi un aspect deosebit ţinutei fără să fim nevoite să apelăm la alte accesorii. Aşa că, păstrând simplitatea, putem arăta de milioane.
Bijuterii. La 30 de ani deja îţi permiţi să-ţi cumperi ce vrei, fără să fii nevoită să mai ceri acordul părinţilor şi, cea mai deşteaptă investiţie a unei femei constă din totdeauna în bijuterii. Feminine, simple şi cu bun gust, eleganţa se simte încă de la primele purtări.