Numită și zodia feminină de pământ, FECIOARA este predominant practică, materială, guvernată de planeta Mercur. Nativii acestei zodii sunt persoane demne de încredere, oameni alături de care te poţi încumeta să porneşti la drum lung. Poţi fi sigur că nu te vor lăsa în impas, punându-şi toate forţele de care dispun în slujba succesului.
Foarte ordonat, eficient şi harnic, nativul acestei zodii are simţ practic şi o logică solidă. Cea mai importantă calitate este capacitatea de a analiza în profunzime toate aspectele unei probleme. El ştie cel mai bine să compare, să evalueze, să sistematizeze şi să califice. Îşi controlează foarte bine emoţiile şi nu acţionează decât extrem de rar din impuls, toate acţiunile sale fiind trecute prin excelentul filtru al stăpânirii de sine. Metodic, atent la detalii şi capabil să reziste muncilor de rutină, se poate impune în lumea afacerilor. Una dintre trăsăturile sale pregnante este spiritul critic ce se poate transforma în “cicăleală” plictisitoare.
Rezervaţi, iubitori de artă, literatură şi ordine, cei născuţi în această zodie trebuie să lupte pentru a obţine binecuvântările materiale ale vieţii. Sunt genul de persoane care nu îmbătrânesc niciodată, netrădându-şi decât foarte rar vârsta.
Piatra mistică – agat
Ziua norocoasă – miercuri
Numerele norocoase – 3, 5
Culori norocoase – bej, verde, galben
Simţul cel mai dezvoltat – pipăitul
Alimentele benefice: cartofii, guliile, ţelina şi alimentele menţionate în zodia Gemenilor, deoarece au acelaşi guvernator – planeta Mercur.
Bărbatul născut în zodia Fecioară este înţelept, prudent, metodic, discret, gospodar, dar foarte critic. Preferă femeile echilibrate şi constante, lângă care poate trăi în tihnă. Nu este bărbatul marilor pasiuni, dar ştie să iubească sincer şi profund. Are însă tendinţa să-şi neglijeze partenera, preocupat fiind de carieră şi de câştigurile materiale.
Femeia Fecioară se distinge prin graţie, fragilitate şi delicateţe. Dovedeşte un simţ al observaţiei deosebit de puternic şi un spirit foarte critic. Se va analiza întotdeauna amănunţit şi se va judeca pe sine foarte aspru. Are oroare să treacă drept mai mult decât este sau să pară ceea ce nu este. Această autorezervare şi limitare o face critică atât cu sine, cât şi cu ceilalţi. Ca şi bărbatul Fecioară, femeia Fecioară nu va avea mari pasiuni. Partenerul pe care îl alege îi va deveni soţ, într-o uniune sinceră şi durabilă. Ca mamă este foarte grijulie cu tot ce înseamnă cămin, familie şi mai ales copii.
Copilul Fecioară, în relaţiile cu copiii de vârsta lui, dă dovadă de timiditate şi nesiguranţă, simţindu-se bine în compania adulţilor. Refuză adesea sugestiile părinţilor, pe care le consideră prea fanteziste. Nu încearcă să se refugieze în lumi imaginare, deoarece se plictiseşte uşor de ele. Are un simţ critic dezvoltat, lucru care nu e pe placul prietenilor lui şi nici al părinţilor sau rudelor care vor fi agasate de criticile lui. Devine sârguincios dacă este convins că face un lucru util.
Compatibilitate cu alte zodii:
Excelentă (100%) – Fecioară, Capricorn, Taur
Bună (80%) – Scorpion, Rac
Delicată, riscantă (60%) – Săgetător, Gemeni
Dificilă, dar interesantă (50%) – Peşti
Dificilă, cu datorii carmice (20%) – Berbec, Vărsător
Nerecomandabil (10%) – Balanţa, Leu
Iată ce personalităţi din țara noastră sunt născute în zodia Fecioară: Lenuța Gheorghiță (interpretă de muzică populară), Nadejda Cepraga (cântăreață de muzică ușoară), Ada Zevin – 1928 (artist plastic din Moldova, cavaler al „Ordinului Republicii”), Ion Druță – 1940(scriitor, laureat al premiului de stat, cavaler al „Ordinului Republicii”), Vladimir Pinciuc – 1942 (actor), Mihai Cimpoi – 1945 (academician, critic, istoric și eseist literar moldovean, Svetlana Burghiu (cântăreață de operă – mezzo-soprană), Victor Cobzac – 1950 (pictor), Ioana Căpraru – 1952 (interpretă de muzică populară), Igor Chistol – 1971 (actor de teatru și cinema), Iachim Grosul – 1912 (savant, primul președinte al Academiei de Științe a Moldovei), Gheorghe Carp – 1942 (compozitor), Nicolae Sulac – 1936 (interpret de muzică populară), Ion Suruceanu – 1949 (interpret de muzică ușoară), Valeriu Herţa – 1960 (pictor şi grafician), Vitalie Grușac – 1977 ( boxer, medaliat cu bronz la Jocurile Olimpice 2000), Vasilii Chirtoca – 1958 (om de afaceri, consilier municipal, or. Chișinău), Margareta Ivanuș – 1949 (cântăreață, artistă a poporului din R. Moldova), Sorin Bucătaru – 1970 (regizor, producător), Igor Cuciuc – 1983 (interpret de muzică populară), Leo Rudenco – 1976 (actor de teatru și cinema moldovean), Aurel Scobioală – 1941 (scriitor moldovean), Gheorge Grîu – 1961 (actor), Valy Boghean – 1977 (interpret de muzică ușoară).