Am o sora și e ziua ei

 

Mulțumesc mamă, ție  tată

și insistenței bunicuței de altă dată,

pentru o  soră minunată

sa nu fiu singură vreodată…

Cum să încep? nu am nici cea mai vagă idee… cum ași putea povesti celor care ne cunosc despre noi. Ce e de spus?… că ochii tai albaștri și sinceri m-au făcut să te îndrăgesc de la prima noastră întâlnire – 01 septembrie 1978 și că această dragoste mi-a rămas în suflet până astăzi.

Faci parte din sufletul meu și ești bucuria inimii mele!

Nu există cuvinte care să exprime cu adevărat ce simt. Singurul lucru pe care pot să îl afirm cu certitudine :  sunt mândră şi onorată că tu ești sora mea !

Deși rămân surprinsă de faptul că tot timpul m-am comportat cu tine ca o mamă care dorea să-i ofere fiicii toată libertatea de  a alege, de a lua decizii, de a fi responsabilă pentru faptele sale… Probabil că mulţi dintre cei care vor citi acest text nu vor înţelege ce vreau să spun, dar sunt sigură că tu știi exact la ce mă refer. Profit de această ocazie publică şi mă rezum să spun: Mulţumesc! Te  iubesc mai mult decât viaţa mea, voi fi întotdeauna alaturi  de tine – Soarele, Luna, Steaua mea Polară!

Azi, pot spune că lumea îți stă la picioare, drumurile sunt asfaltate și  te cheamă la mari călătorii. Ai o familie frumoasă și ești înconjurată de mulți prieteni. Eu, însă, te văd tot ca acum mulți ani, când erai  mica, la vârsta de șase ani îmi păreai prea fragedă pentru ați asuma unele responsabilități. Deși toți te vedeau în clasa întâi. Și acum îmi pari aceiaşi fetiță pentru care am o teamă să nu i se întîmple ceva rău, deși ești deja adultă.

Nu am secrete de viață pe care să le dezvălui astăzi. Vreau doar să știi că îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru faptul că faci parte din viața mea. Noi toți, cei apropiați, avem emoții, dar în același timp și mare încredere în tot ceea ce faci și  împărtășim la nesfărşit succesul tău.

Ce mai pot să spun, special pentru tine… „Tu ești persoana căreia abia aștept să-i spun veștile bune, o gluma, o aventură, o întâmplare care m-a uimit. Numai atunci când te aud respirând, râzând – când ești veselă – atunci mă bucur cel mai tare, iar sufletul meu emană căldură, tone de căldură așa cum de-obicei spui tu.”

Ești o persoana deosebită.  Ești aici pe pământ pentru noi cei care te iubim. Și sunt convinsă că noi avem parte de aceeași dragoste necondiționată care vine din inima ta.

Probabil mulți ar spune că toate surorile sunt deosebite și nimic special nu văd în mărturisirea mea.

Dar poate că ceea ce voi scri în continuare te va face sa-ți pui întrebări, să le cauți răspunsurile…

Care este, deci, diferența dintre o soră și  sora mea? În primul rând, sora îți vrea binele oricum, fie că îl meriți, fie ca nu îl meriți, iar atunci când te vei afla la necaz, ea îți va spune: „ai răbdare, căci o să treacă.” Și se va așeza alături de tine așteptând trecerea momentelor grele. Relația dintre voi devine astfel complicată,  din cauza unui preaplin de bunătate. În schimb, sora mea, îți va spune să nu aștepți ca necazul să treacă, ci să-l treci tu, să-l iei de mână și să-l petreci până acolo, unde acesta se transformă în altceva, în bine. Ea îți va cere să-ți asumi necazul și să-l valorifici. Sora mea  știe, deci, că „tot raul e spre bine”, că răul asumat nu mai este rău, ci treapta de urcare spre ceva nou.

Apoi, o alta diferență dintre o sora și sora mea este aceea că sora nu se va putea niciodata despărți de tine fericită; ea va transforma despărțirea în ceva dureros și îți va spune, poate, să nu pleci nicăieri, ci să stai lângă ea, invocând motivele unei amintiri fericite trăite împreună.

Desigur în lume există și alte lucruri și locuri care trebuiesc văzute, în astfel de momente devii bulversată și nu știi ce să faci: să rămâi lângă ea sau să pleci mai departe, întrebându-te cum e mai bine. Sora mea, în schimb, îți spune:  „Dacă rămâi, e bine; dacă pleci, e iarași bine, vei avea parte de experiențe noi, vei învăța lucruri noi, astfel, te vei ridica spre înălțimi.” Inainte de a pleca, îi vei spune poate și tu: „Simt că te pot părăsi. Te iubesc atât de mult, încât s-a împlinit ceva în mine – acum te pot părăsi.” Astfel, vei fi aproape de ea chiar fiind departe, căci ai înțeles că pe cel drag nu trebuie să-l duci neaparat de mână, locul lui este în sufletul tău.  Si  atunci Cândva, te vei revedea cu drag.

Și acesta – TOTUL E BINE – spus la timpul lui de soră, pot să-l port mereu… în suflet, în gânduri, în vise. Așa vad eu relația noastră , draga mea soră.

Încă o dată MULTUMESC!

Multumesc că mă lași să fac parte din viața lui Dănuţ. Te iubesc! La multi ani!!!

Psiholog, despre cuplurile care divorțează, deși sunt compatibile: „Pe scurt, divorțează din cauza celorlalți”

Un subiect abordat des în societatea noastră este divorțul, adesea dureros și cu suflete nevinovate la mijloc, copii acolo unde este cazul. Dar câte dintre aceste despărțiri se produc pentru că dragostea chiar dispare? Nu te-ai gândit vreodată că doi oameni care se despart pot să se iubească în continuare? Sau că atracția și compatibilitatea dintre ei nu dispare, chiar dacă au decis să o ia pe drumuri separate?

Doctorul Cristian Andrei este unul dintre cei mai apreciați psihoterapeuți din România. Invitat în emisiunea „La Măruță”, specialistul a vorbit despre posibilitatea existenței unor sentimente ce rămân în urmă, în ciuda producerii unui divorț.

Ei bine, doctorul Cristian Andrei a avut ocazia să analizeze astfel de cazuri și să își dea seama care sunt factorii ce îi îndepărtează pe soții ce ajung să devină, în cele din urmă, foști soți. Iată explicația expertului:

„Pe scurt, divorțează din cauza celorlalți. În timp ce oamenii se iubesc, sunt în dragoste, cei din jur nu sunt în dragostea aceasta. De obicei, lumea nu prea e de acord cu dragostea ta. E o intimitate, nu simt ceilalți ce simți tu față de persoana cealaltă. Ei bine, acești detractori – exemplul clasic este soacra, sunt cei care spun „nu, nu cu ea/nu cu el, nu așa, nu acum, stai să vedem” – aceștia așteaptă acest moment, când există dificultatea între cei doi. Și ei funcționează ca niște catalizatori în despărțirea celor doi și le spun „Vezi? Vezi că o să îți ia asta, să nu te lași mai fraier decât celălalt”.”

Potrivit spuselor doctorului Cristian Andrei, sentimentele rămân, doar că ele ajung să ia altă formă. Practic, dragostea se transformă în ură și o relație ce a fost cândva frumoasă devine un război greu de gestionat sau de oprit.

„Și se ajunge bineînțeles la aceeași pasiune, pentru că dragostea nu se termină pe 26 mai sau pe 30 iunie când se pronunță divorțul. Ea continuă, dar din cauză că lumea din jur începe să demonteze această dragoste, ea se transformă tot într-o pasiune și anume, ura, conflictul. Este același sentiment, practic, aceeași intensitate, numai că este interpretată nociv. Și îi vezi pe ăștia doi cum își dau întâlnire la tribunal, la notar, ei s-ar duce cu floricele, s-ar mai pupa un pic, dar stai că suntem în divorț. Și judecătorii cu experiență știu, cei de la civil, da? Știu că nu se prezintă la termen sau vrea neapărat să-l aducă pe celălalt pentru nu știu ce partaje prelungite. Doar, doar s-or mai vedea ăștia doi că se iubesc.

Știi cum era la școală, dacă mai ții minte, băiatul X și cu fata Y se urau între ei, dar lumea din jur știa că ei se iubesc. Și așa este și la cazurile de divorț. Ei în continuare mai au ceva, cel puțin unul dintre ei mai tânjește după celălalt, dar lumea din jur nu și nu. Trebuie scandal, trebuie împărțeală, trebuie ură, trebuie răzbunare, defăimare și așa mai departe. Și sunt și niște copii pe undeva pe acolo, care nu înțeleg nimic. Cum s-a întors frumusețea pe fața cealaltă între părinții noștri? Că asta este problema, de fapt.”

Pentru că este medic neuropsihiatru pentru copii și adolescenți, a văzut multe cazuri în care copiii au fost cei mai afectați de aceste rupturi dureroase.

Fetiță blondă care a rupt un desen în care se află părinții ei care s-au despărțit

„Nu este ok să faci confuzia între problema de cuplu, cu sexualitatea, cu toate lucrurile alea, dacă nu-s pentru copii și să bagi copiii ca argument în așa ceva. Majoritatea bagă copiii la divorț ca parte de negociere, ca răzbunare: „Lasă că îți arăt eu ție, îți iau copiii”. Așa ceva trebuie să înceteze în această țară, de dragul copiilor. (…) Există divorț/despărțire în cuplu, dar nu trebuie să existe și față de copii. Nu trebuie să existe aceleași argumente și față de ei.”, a mai explicat psihologul în cadrul emisiunii, potrivit divahair.ro.

Specialistul a oferit mai multe exemple de posibile motive pentru care partenerii se pot îndepărta, deși se iubesc în continuare. Iată ce a zis:

„Geloziile de genul gelozia soacrei, fratelui sau a surorii, gelozia prietenilor, gelozia prietenilor de băieți – „Ce, mă, te însori? Păi și cu noi ai terminat-o? Ești sub papucul nevestei?” Și fără să își dea seama, acești bărbați, acești băieți subminează cuplul acestui om – „Hai, vino și duminica asta, hai că nu stai mult!” și îi dau lui senzația că trebuie să fie un bărbat adevărat, nu să facă ce zice nevasta.”

Ce înseamnă asta? Că există șanse mari ca unele căsnicii ajunse în pragul divorțilui să fie reparate dacă soții lasă orgoliul în spate și nu mai apleacă urechea la vorbele celor care fac tot posibilul pentru a-i îndepărta.

„Dacă între soții care spun că vor să divorțeze mai există și ură, înseamnă că, de fapt, mai există pasiune și că dacă ar fi sinceri unul cu altul, ar putea să se împace. Și trebuie să știți că ura dintre voi doi este, de fapt, a celor din jur. Pentru că sunt sentimente, dar sunt interpretate altfel din cauza celor din jur.”, a concluzionat doctorul Cristian Andrei.

Ce femei nu au voie să meargă la Înviere!

Sfânta noastră Tradiţie, păstrată neschimbată de două mii de ani, spune că femeia este specială în perioada lunii când sângerează din organul născător de prunci. Clericii sfătuiesc femeile să se roage acasă și să nu intre în Biserică până în ziua a opta.

separator

femei_biserica_02_ee9401fa26-1024x768

Nici in curte nu poţi asculta Liturghia lipită de zidul Bisericii, pentru ca curtea oricărei Biserici este sfinţită de episcopul locului, conform cuviosului Ilarie, potrivit antenastars.ro.
De asemenea, în această perioadă femeia nu are voie: să se împărtăşească, să ia anafură, să bea apă sfinţită, să se împreuneze cu bărbatul. Iată cuvintele lui Dumnezeu, aşa cum apar ele la scriptură, în Levitic 15, versetele 19-28.
„Mulţi vor zice că asta e legea veche, dar Măicuţa Domnului a respectat-o, deşi era pururea curată fecioară! De aceea, tu ca femeie trebuie să urmezi acest exemplu, să nu vii la Biserică şi să nu te atingi de cele sfinte atunci când borhotul pântecelui se revarsă. Nerespectarea acestei rânduieli este mare păcat, pentru care vei da seamă”, scrie cuviosul Ilarie pe blogul personal.

sursa: antenastars.ro



„Degeaba ignorăm instinctul”. Cum ştii că eşti în relaţia nepotrivită. Sfaturile unui parapsiholog

Viața de cuplu nu este mereu roz, iar atunci când vine vorba despre aceasta, unele semne te pot ajuta să îţi dai seama că eşti în relaţia nepotrivită. Iată ce sfaturi are un parapsiholog.

„Sunt multe semne care ne arată că nu este locul nostru acolo. Noi vom vorbi despre patru moduri în care putem afla. De pildă, când unul din ei stă de vorbă la telefon şi celălalt se învârte în jurul lui şi vrea să discute.

Atunci când zâmbeşti din ce în ce mai rar. Pe faţa oamenilor se pune tristeţea, dispare sclipirea. Oamenii când sunt fericiţi, atunci când sunt iubiţi, le sclipesc ochii. Când începe să îţi dispară sclipirea din ochi şi nu mai zâmbeşti atât de mult cât zâmbeai, trebuie să îţi pui întrebarea dacă eşti lângă persoana potrivită. Dacă te face să zâmbeşti, dacă te face să râzi, dacă te face să te simţi iubit, dacă îţi dă atenţie. E valabil şi viceversa. Nu numai femeile au sclipici în ochi.

Te confrunţi în mod constant cu o stare de agitaţie. Atunci când îşi găseşte lucruri de făcut. Ar pierde timpul oriunde şi cu oricine, numai să nu ajungă acasă. E un semn. Când începe să facă chestia asta, e un semn. Şi femeile au chestia asta de a se simţi anxioase în prezenţa bărbatului. Când li se pune lor pata pe ceva, încep să devină nervoase şi anxioase.

Un alt lucru este legat de insomnii. Oriunde te-ai duce, chiar dacă dimineaţa te aşezi să bei cafeaua, ele se aşează pe marginea ceştii şi se uită în ochii tăi. Alea sunt gândurile tale.

Cea din urmă, dar nu ultima, este atunci când simţi că ceva nu este în regulă. Instinctul tău ştie de cele mai multe ori. Degeaba ignorăm instinctul. Este primul care sesizează toate schimbările, toate energiile, toată starea, simţim când minte, când nu minte, când e agitat partenerul, când ascunde ceva.

Dacă eşti într-o relaţie fericită, instinctul doarme. Pentru că nu simţi acea formă de alarmă. Instinctul nostru simte alarma. Senzorii noştri spun ceva. Dacă simţim chestiile astea trebuie să vorbim, să discutăm. Dacă eu am o suspiciune, dacă am o stare de agitaţie. Discută, nu lăsa lucrurile la interpretarea altora, pentru că pe ceilalţi nu îi interesează.

Acestea sunt lucrurile pe care le putem vedea înainte de a fi parteneri de viaţă. Tocmai atunci, la început, trebuie bătut fierul cât e cald, când e îndrăgostirea maximă. E bine că eşti orb, pentru că te înveţi cu unele lucruri pe care partenerul tău le face şi le iei ca atare.

Sunt multe cupluri în care, după zece ani, oamenii sunt perimaţi. Aşa că, văzut, plăcut, luat. E o loterie, dar noi simţim care este partenerul nostru, noi simţim care poate fi tatăl copiilor noştri. Şi bărbatul simte cine poate fi mama copilului lui. Asta se vede de la început”, a povestit Lidia Fecioru, bioenergoterapeut, în cadrul emisiunii Adevăruri ascunse, potrivit antena3.ro.

Olga Manciu: “Sandu mi-a spus la ureche că mă iubeşte şi încă ceva…”
Articolul anterior
Promoția reducerilor maxime la shaping
Articolul următor