Cezara Kolesnik: ”Bărbații francezi sunt mai galanți”

Basarabeanca care a cucerit Europa cu picturile sale – Cezara Kolesnik este pictorița care și-a înfrânt dorul de casă și l-a exprimat în opera sa. 

separator

De ce ai ales să pictezi copii?

În primul rând eu sunt foarte atașată de copilăria mea. Copii reprezintă o  anumită sensibilitate, prospețime și naturalețe, pe care nu trebuie s-o pierdem în procesul de îmbătrânire.


Prima mea intenție de a picta portrete de copii a fost în 2009, când am vrut să revin după mulți ani în Moldova, cu o expoziție care să cuprindă nostalgia mea legată de copilărie și țara mea. Titlul expoziției ar fi fost ”Copilăria în Moldova”.

De ce ”ar fi fost”?

Pentru că s-au întâmplat evenimentele din aprilie 2009 și a fost mai greu să o realizez.

În Moldova am avut ultima expoziție în 2002. Este foarte greu să organizezi aici o expoziție, în primul rând din punct de vedere financiar, dar și administrativ. Nu există intenția de a subvenționa o revenire, există mulți artiști care au succes în afara țării, dar care nu sunt motivați să revină cu expoziții personale.

Dorești să te întorci în Moldova?

Nu. Sunt de 13 ani în Franța. Chișinăul îmi pare un oraș puțin provincial cu tendințe mondene, mă obosește după primele 15 minute. Poate dacă stai aici mai mult timp, ai un alt ritm al vieții. Eu ași prefera să trăiesc la țară, decât în capitala noastră. Prețurile sunt exagerate, iar calitatea vieții lasă de dorit, fără condiții. De aceea mă simt mai bine la țară.

Te-ai acomodat rapid cu viața și cultura franceză?

Majoritatea persoanele care pleacă de aici nu mai vor să revină sau cel puțin nu în scurt timp. În primii 3-5 ani mi-a fost foarte greu, este vorba de anumite stări interioare, de ruptura pe care o simțeam, de dorința de a reveni și neputința de a mă întoarce.

Este o luptă interioară pe care trebuie s-o depășești, unii nu reușesc și revin acasă, apoi iar pleacă. Alții elimină această nostalgie, așa cum am încercat și eu să renunț la gândul revenirii.

Soțul (francez) s-ar muta cu traiul în Moldova?

La un moment dat ne-am gândit să venim aici, dar am renunțat la idee. E greu să revii într-o societate unde nu mai ai nici-un contact profesional și nu știi cu ce poți să te ocupi aici, mai ales în domeniul artistic.

Ce au francezii și nu au moldovenii?

Au o atitudine mai galantă, în general societatea este mai educată, bazată pe respect. Or, la noi un bărbat face un efort mare de a fi tandru, după un timp revine la ”naturalețea” sa de altă-dată. Francezii cred că sunt educați de mici cu acest respect și totul vine firesc.


Cine gătește?

Cui îi este foame, acela gătește… Dacă niciunul din noi n-are chef, facem comandă sau ieșim undeva, în general nu există o regulă, ne descurcăm după dispoziție și posibilitățile momentului. Îmi place bucătăria franțuzească, dar nu numai, orice țară are specificul ei și mă bucur când pot călători pentru a descoperi savori noi.

Atunci cine își asumă treburile casnice?

Mai mult eu, pentru că activitatea mea se desfășoară mai mult acasă, dar nu este o obligație. Sunt lucruri pe care le fac din reflex.

În Franța ce îți amintește de casă?

Niște obiecte banale, cum ar fi covorașul țărănesc de la bunica, o covată din lemn facută de bunicul meu și o colecție de icoane a Sf. Nicolai, care mă duce cu gândul “acasă”, zic în ghilimele deoarece nici o icoană nu e din Moldova.

Soțul a învățat româna?

Da, a învățat singur, pentru a comunica cu prietenii mei și cu rudele.

Revenind la pictură… în unele lucrări apar calul și pisica…

Da, au fost primele animale pe care le-am pictat, pe la vârsta de 3 ani, un cal roșu și o pisică neagră. Sunt animalele care îmi plac, poate pentru că pisica este un animal misterios, independent, ca de altfel și calul care pote deveni sălbatic în orice moment. Este o formă de libertate pe care o au și care îmi place.

Când ești supărată pictezi?

Nu. Am o atitudine profesională, nu este un hobby, respectiv, munca înseamnă o anumită concentrare. Uneori mă oblig să intru în starea de lucru, câteodată reușesc cu greu.

Ai avut piese la care ai lucrat foarte mult?

Puține. De obicei mă gândesc mult până încep o pictură, iar odată ce există în spiritul meu, nu rămâne decât a fi o întrebare tehnică.

De ce ai cuprins lucrările în serii de picturi: ”Odă copilăriei”, ”Copacul vieții” și ”Dealurile”?

Mie îmi place să lucrez în serii, pentru că seria îți permite să te eliberezi, nu faci o singură lucrare în care spui totul. O piesă dintr-o serie înseamnă o pagină din carte.

Moldovenii sunt interesați de pictura ta?

Da, probabil nu pentru că sunt concetățeană cu ei, ci pentru că le place acest sentiment de regăsire.

Ce ai vrea să faci în locul picturii?

Atunci când am să termin ce am de spus în pictură, voi încerca să găsesc o altă formă: poate fi literatură sau cinematografie. Un artist rămâne artist, indiferent de forma de exprimare.

cezarakolesnik.com
Text: Snejana Țugui

Psiholog, despre cuplurile care divorțează, deși sunt compatibile: „Pe scurt, divorțează din cauza celorlalți”

Un subiect abordat des în societatea noastră este divorțul, adesea dureros și cu suflete nevinovate la mijloc, copii acolo unde este cazul. Dar câte dintre aceste despărțiri se produc pentru că dragostea chiar dispare? Nu te-ai gândit vreodată că doi oameni care se despart pot să se iubească în continuare? Sau că atracția și compatibilitatea dintre ei nu dispare, chiar dacă au decis să o ia pe drumuri separate?

Doctorul Cristian Andrei este unul dintre cei mai apreciați psihoterapeuți din România. Invitat în emisiunea „La Măruță”, specialistul a vorbit despre posibilitatea existenței unor sentimente ce rămân în urmă, în ciuda producerii unui divorț.

Ei bine, doctorul Cristian Andrei a avut ocazia să analizeze astfel de cazuri și să își dea seama care sunt factorii ce îi îndepărtează pe soții ce ajung să devină, în cele din urmă, foști soți. Iată explicația expertului:

„Pe scurt, divorțează din cauza celorlalți. În timp ce oamenii se iubesc, sunt în dragoste, cei din jur nu sunt în dragostea aceasta. De obicei, lumea nu prea e de acord cu dragostea ta. E o intimitate, nu simt ceilalți ce simți tu față de persoana cealaltă. Ei bine, acești detractori – exemplul clasic este soacra, sunt cei care spun „nu, nu cu ea/nu cu el, nu așa, nu acum, stai să vedem” – aceștia așteaptă acest moment, când există dificultatea între cei doi. Și ei funcționează ca niște catalizatori în despărțirea celor doi și le spun „Vezi? Vezi că o să îți ia asta, să nu te lași mai fraier decât celălalt”.”

Potrivit spuselor doctorului Cristian Andrei, sentimentele rămân, doar că ele ajung să ia altă formă. Practic, dragostea se transformă în ură și o relație ce a fost cândva frumoasă devine un război greu de gestionat sau de oprit.

„Și se ajunge bineînțeles la aceeași pasiune, pentru că dragostea nu se termină pe 26 mai sau pe 30 iunie când se pronunță divorțul. Ea continuă, dar din cauză că lumea din jur începe să demonteze această dragoste, ea se transformă tot într-o pasiune și anume, ura, conflictul. Este același sentiment, practic, aceeași intensitate, numai că este interpretată nociv. Și îi vezi pe ăștia doi cum își dau întâlnire la tribunal, la notar, ei s-ar duce cu floricele, s-ar mai pupa un pic, dar stai că suntem în divorț. Și judecătorii cu experiență știu, cei de la civil, da? Știu că nu se prezintă la termen sau vrea neapărat să-l aducă pe celălalt pentru nu știu ce partaje prelungite. Doar, doar s-or mai vedea ăștia doi că se iubesc.

Știi cum era la școală, dacă mai ții minte, băiatul X și cu fata Y se urau între ei, dar lumea din jur știa că ei se iubesc. Și așa este și la cazurile de divorț. Ei în continuare mai au ceva, cel puțin unul dintre ei mai tânjește după celălalt, dar lumea din jur nu și nu. Trebuie scandal, trebuie împărțeală, trebuie ură, trebuie răzbunare, defăimare și așa mai departe. Și sunt și niște copii pe undeva pe acolo, care nu înțeleg nimic. Cum s-a întors frumusețea pe fața cealaltă între părinții noștri? Că asta este problema, de fapt.”

Pentru că este medic neuropsihiatru pentru copii și adolescenți, a văzut multe cazuri în care copiii au fost cei mai afectați de aceste rupturi dureroase.

Fetiță blondă care a rupt un desen în care se află părinții ei care s-au despărțit

„Nu este ok să faci confuzia între problema de cuplu, cu sexualitatea, cu toate lucrurile alea, dacă nu-s pentru copii și să bagi copiii ca argument în așa ceva. Majoritatea bagă copiii la divorț ca parte de negociere, ca răzbunare: „Lasă că îți arăt eu ție, îți iau copiii”. Așa ceva trebuie să înceteze în această țară, de dragul copiilor. (…) Există divorț/despărțire în cuplu, dar nu trebuie să existe și față de copii. Nu trebuie să existe aceleași argumente și față de ei.”, a mai explicat psihologul în cadrul emisiunii, potrivit divahair.ro.

Specialistul a oferit mai multe exemple de posibile motive pentru care partenerii se pot îndepărta, deși se iubesc în continuare. Iată ce a zis:

„Geloziile de genul gelozia soacrei, fratelui sau a surorii, gelozia prietenilor, gelozia prietenilor de băieți – „Ce, mă, te însori? Păi și cu noi ai terminat-o? Ești sub papucul nevestei?” Și fără să își dea seama, acești bărbați, acești băieți subminează cuplul acestui om – „Hai, vino și duminica asta, hai că nu stai mult!” și îi dau lui senzația că trebuie să fie un bărbat adevărat, nu să facă ce zice nevasta.”

Ce înseamnă asta? Că există șanse mari ca unele căsnicii ajunse în pragul divorțilui să fie reparate dacă soții lasă orgoliul în spate și nu mai apleacă urechea la vorbele celor care fac tot posibilul pentru a-i îndepărta.

„Dacă între soții care spun că vor să divorțeze mai există și ură, înseamnă că, de fapt, mai există pasiune și că dacă ar fi sinceri unul cu altul, ar putea să se împace. Și trebuie să știți că ura dintre voi doi este, de fapt, a celor din jur. Pentru că sunt sentimente, dar sunt interpretate altfel din cauza celor din jur.”, a concluzionat doctorul Cristian Andrei.

Ce femei nu au voie să meargă la Înviere!

Sfânta noastră Tradiţie, păstrată neschimbată de două mii de ani, spune că femeia este specială în perioada lunii când sângerează din organul născător de prunci. Clericii sfătuiesc femeile să se roage acasă și să nu intre în Biserică până în ziua a opta.

separator

femei_biserica_02_ee9401fa26-1024x768

Nici in curte nu poţi asculta Liturghia lipită de zidul Bisericii, pentru ca curtea oricărei Biserici este sfinţită de episcopul locului, conform cuviosului Ilarie, potrivit antenastars.ro.
De asemenea, în această perioadă femeia nu are voie: să se împărtăşească, să ia anafură, să bea apă sfinţită, să se împreuneze cu bărbatul. Iată cuvintele lui Dumnezeu, aşa cum apar ele la scriptură, în Levitic 15, versetele 19-28.
„Mulţi vor zice că asta e legea veche, dar Măicuţa Domnului a respectat-o, deşi era pururea curată fecioară! De aceea, tu ca femeie trebuie să urmezi acest exemplu, să nu vii la Biserică şi să nu te atingi de cele sfinte atunci când borhotul pântecelui se revarsă. Nerespectarea acestei rânduieli este mare păcat, pentru care vei da seamă”, scrie cuviosul Ilarie pe blogul personal.

sursa: antenastars.ro



„Degeaba ignorăm instinctul”. Cum ştii că eşti în relaţia nepotrivită. Sfaturile unui parapsiholog

Viața de cuplu nu este mereu roz, iar atunci când vine vorba despre aceasta, unele semne te pot ajuta să îţi dai seama că eşti în relaţia nepotrivită. Iată ce sfaturi are un parapsiholog.

„Sunt multe semne care ne arată că nu este locul nostru acolo. Noi vom vorbi despre patru moduri în care putem afla. De pildă, când unul din ei stă de vorbă la telefon şi celălalt se învârte în jurul lui şi vrea să discute.

Atunci când zâmbeşti din ce în ce mai rar. Pe faţa oamenilor se pune tristeţea, dispare sclipirea. Oamenii când sunt fericiţi, atunci când sunt iubiţi, le sclipesc ochii. Când începe să îţi dispară sclipirea din ochi şi nu mai zâmbeşti atât de mult cât zâmbeai, trebuie să îţi pui întrebarea dacă eşti lângă persoana potrivită. Dacă te face să zâmbeşti, dacă te face să râzi, dacă te face să te simţi iubit, dacă îţi dă atenţie. E valabil şi viceversa. Nu numai femeile au sclipici în ochi.

Te confrunţi în mod constant cu o stare de agitaţie. Atunci când îşi găseşte lucruri de făcut. Ar pierde timpul oriunde şi cu oricine, numai să nu ajungă acasă. E un semn. Când începe să facă chestia asta, e un semn. Şi femeile au chestia asta de a se simţi anxioase în prezenţa bărbatului. Când li se pune lor pata pe ceva, încep să devină nervoase şi anxioase.

Un alt lucru este legat de insomnii. Oriunde te-ai duce, chiar dacă dimineaţa te aşezi să bei cafeaua, ele se aşează pe marginea ceştii şi se uită în ochii tăi. Alea sunt gândurile tale.

Cea din urmă, dar nu ultima, este atunci când simţi că ceva nu este în regulă. Instinctul tău ştie de cele mai multe ori. Degeaba ignorăm instinctul. Este primul care sesizează toate schimbările, toate energiile, toată starea, simţim când minte, când nu minte, când e agitat partenerul, când ascunde ceva.

Dacă eşti într-o relaţie fericită, instinctul doarme. Pentru că nu simţi acea formă de alarmă. Instinctul nostru simte alarma. Senzorii noştri spun ceva. Dacă simţim chestiile astea trebuie să vorbim, să discutăm. Dacă eu am o suspiciune, dacă am o stare de agitaţie. Discută, nu lăsa lucrurile la interpretarea altora, pentru că pe ceilalţi nu îi interesează.

Acestea sunt lucrurile pe care le putem vedea înainte de a fi parteneri de viaţă. Tocmai atunci, la început, trebuie bătut fierul cât e cald, când e îndrăgostirea maximă. E bine că eşti orb, pentru că te înveţi cu unele lucruri pe care partenerul tău le face şi le iei ca atare.

Sunt multe cupluri în care, după zece ani, oamenii sunt perimaţi. Aşa că, văzut, plăcut, luat. E o loterie, dar noi simţim care este partenerul nostru, noi simţim care poate fi tatăl copiilor noştri. Şi bărbatul simte cine poate fi mama copilului lui. Asta se vede de la început”, a povestit Lidia Fecioru, bioenergoterapeut, în cadrul emisiunii Adevăruri ascunse, potrivit antena3.ro.

Preconcepţia – pregătirea pentru sarcină
Articolul anterior
Actorul din ”Green Mile”, Michael Clarke Duncan, a decedat
Articolul următor
Close menu