Margareta Pântea este una dintre cele mai rafinate şi talentate actriţe din Republica Moldova. A ajuns în mrejele scenei din întâmplare, iar acum actoria a devenit una dintre cele mai bune prietene ale ei.
A jucat în nenumărate piese, iar înconjurul lumii alături de Teatrul “Eugen Ionescu” a făcut-o să înţeleagă cu adevărat cum şi cu ce se mănâncă această meserie.
În exclusivitate pentru unica.md, Margareta Pântea ne povesteşte cu lux de amănunte, cum a intrat în lumea teatrală şi care este rolul ei de după scenă.
De mică eram fascinată de femeile frumoase şi talentate pe care le vedeam la televizor
De atunci îmi imaginam că această lume este o lume aparte, o lumea a basmului şi îmi doream lăuntric foarte mult să ajung şi eu aşa ca ele. Tatăl meu vroia să merg la medicină, dar eu am insistat să vin în capitală pentru a participa la concursul “Se caută o stea ”.
Din păcate nu am trecut acest concurs şi întâmplător am cumpărat un ziar, în care am văzut un anunţ despre alt concurs la Şcoala Superioară deTeatru Şciukin, Moscova, care urma să pregătească un grup de actori pentru teatrul din Cahul.
A fost ceva spontan, am plecat cu ziarul în mână la acel consurs, chiar în aceeaşi zi şi am trecut cu brio prima probă. După, au urmat câteva probe la Cahul care m-au dus direct spre destinaţia Chişinău- Moscova. Şi aşa a început totul.
E greu să fii actriţă în Republica Moldova
Eu încerc să-mi fac meseria, în orice ţară nu m-aş afla… Dar dacă e să fiu sinceră este foarte greu să fii actriţă aici. Este greu, deoarece, din păcate, nu avem o piaţă de desfacere, nu avem unde să ne dezvoltăm şi unde să creştem. Şi nu numai mie îmi este greu, probabil că le este greu la toţi actorii din Republica Moldova. De multe ori am vrut să abandonez totul şi să fac altceva, dar nu am putut, pentru că îmi este foarte dragă această meserie, îi cunosc toate subtilităţile, toate secretele. M-am împrietenit atât de mult cu ea, încât nu ştiu dacă aş putea face altceva la fel de bine. Sper şi cred că într-o bună zi va ieși soarele şi pe strada noastră.
Ador când simt publicul cât mai aproape de mine
Îmi place foarte mult sala mică, pentru că acolo eşti mai aproape de spectator și se produce schimbul de energie, când plângi împreună cu el şi el împreună cu tine, când râzi împreună cu el şi el împreună cu tine. Este ceva fantastic, atunci cât pot transmite oamenilor ceea ce simt, ceea ce se petrece în sufletul meu.
Aici mă ţin rădăcinile şi oamenii dragi
Am avut o experienţă unică alături de Teatru, “E. Ionescu”. Am fost în Japonia, Italia, Spania, Franţa, o experienţă de 10 ani minunată alături de profesori şi colegi inediţi de la care am învăţat cele mai utile şi profesioniste secrete ale lumii teatrale. Aceaste turnee au fost o periodă importantă din viaţa mea, dar nu ştiu dacă aş putea lucra definitiv în altă ţară. Sunt o persoană, căreia îi place să-i aibă alături pe cei dragi. Să-și simtă familia cât mai aproape, pentru că ei îmi dau puterea şi dorinţa de a face lucrurile cât mai bune, cât mai fireşti. Mai există şi un lucru creştinesc, mormintele buneilor mei şi ale soţului. Apoi sunt părinţii noştri, care au nevoie de noi, fraţii, surorile… Sunt atâtea rădăcini… dar dacă într-o bună zi ar trebui să jertfesc meseria pentru familia mea, probabil că aş face-o fără să mai stau pe gânduri.
Mie toate rolurile îmi plac, pentru că în tot ceea ce fac depun iubire şi pasiune
Dar ultimul rol jucat în piesa “Anonimul Veneţian ” cu Andrei Porubin, a fost ceva special, ceva mai aproape de sufletul meu. Este un spectacol de dragoste, cu două personaje, care îmi place enorm de mult. Ţin la acest spectacol, pentru că este un rol mai deosebit, nu are nevoie de joc actoricesc, trebuie să fii aşa cum eşti tu şi nu poţi să minţi în nici o măsură publicul. Andrei Porubin este un partener nemaipomenit cu care poţi comunica. Împreună încercăm să fim cât mai fireşti. Ţin foarte mult la rolul ăsta şi mi-aş mai dori aşa roluri pe viitor.
Dorinţe şi visuri
Cred că aş dori rolul de mamă să mi-l duc cu bine până la capăt. Ceea ce îmi doresc foarte mult e să fac film. Eu am avut secvenţe în “Nunta în Basarabia”, reg.Nap Toader, în “Mirajul Dragostei” reg.V.Jereghi şi mi-aş mai dori să am aşa experinţe frumoase de genul acesta și pe viitor. În plus, mi-aş dori să am şi o emisiune la TV. Visuri… visuri…
În viaţa mea de după scenă încerc să le reuşesc pe toate
Mama m-a învăţat să fiu o gospodină bună, o soţie iubitoare şi o mamă înţelegătoare. Îmi place să am în beci totul aranjat pe iarnă, să conservez borcane cu compot, murături şi alte delicii. Când intri în beciul meu, intri într-un adevărat muzeu. Ca mamă, am emoţii în fiecare zi pentru copiii mei. Am un băiat de 19 ani, Mihăiţă şi o fetiţă de 9 ani, Sănduţa şi mi-aş mai dori copii dacă mi i-ar dărui Dumnezeu şi nu numai unul. Sper că sunt o mamă bună şi învăţ asta în fiecare zi. Probabil că uneori nu prea am răbdare, dar şi asta o învăţ în fiecare zi.
Nici unul dintre copiii mei nu vrea să devină actor
Mihaiţă categoric, nu vrea! Venind de la Moscova, peste două săptămâni după ce l-am născut am ieşit pe scenă cu el. Şi îmi pare rău că nu i-am dedicat mai mult timp lui. Pe când Sănduţa azi vrea să devină medic, mâine cântăreaţă, poimâine actriţă, încă se joacă cu imaginaţia. Dar probabil nu mi-aş dori ca niciunul dintre ei să facă actorie. Dacă totuşi Sănduţa s-ar decide să facă asta, să fie doar un hobby, iar la bază să mai aibă o altă meserie. Dar orice n-ar alege ambii, le vom fi alături cu soţul meu şi îi vom susţine în toate, deoarece sunt cei mai iubiţi şi cei mai scumpi copii.
Text: Cristina Mihalachi
Sursa foto: VIP Magazin
