În articolul precedent vorbeam despre minciună și spuneam că toți oamenii mint. Mai mult, cercetările efectuate în SUA arată că americanii spun în medie, două minciuni pe zi. Dar din punctul acesta de vedere, al minciunilor, există o diferență între mincinosul ocazional și mincinosul cronic.
Vorbim despre mitomanie când avem de-a face cu mincinosul cronic. Mitomania este o afecțiune caracterizată prin tendința patologică de a minți permanent, fără a conștientiza acest lucru.
Despre mitomanie s-a vorbit prima dată în anul 1905 de către psihiatrul Ferdinand Dupre, care distingea patru tipuri de mitomani.
- Maligna – mitomanul are un complex de inferioritate ce se cere compensat;
- Vanitoasa – mitomanul dorește să se pună în valoare cu orice preț, fără a avea limite;
- Nomada – mitomanul fuge cu orice preț de realitate și-și construiește o lume imaginară;
- Perversa – mitomanul are ca scop obținerea de avantaje, înșelându-le încrederea celorlați.
Psihiatrul Dupre afirmă că mitomanul pervers este cel mai periculos, pentru ca este un escroc. Termenul “mitomanie” se compune din mythos=legendă și manie=manie. Aceasta s-ar traduce prin mania de a inventa legende, povești, de a construi o lume imaginară, ireală, pe care protagonistul o percepe foarte reală. Mitomanul nu are intenția de a-i înșela pe cei din jurul său, deoarece el crede în ceea ce spune.
Mitomania este frecvent întâlnită în rândul copiilor și în rândul adolescenților, care inventează povești pentru a modifica realitatea și pentru a fi pe placul anturajului. Însă această afecțiune poate apărea și la vârsta adultă, fapt ce se traduce printr-o tulburare comportamentală gravă.
De cele mai multe ori mitomania survine în urma unui soc emoțional (concediere, pierderea cuiva drag, faliment, eșec profesional etc.) peste care mitomanul nu a putut să treacă. Astfel, el și-a construit o lume imaginară, o altă viață, reușind astfel să-și diminueze suferința, făcând-o mai suportabilă. Mitomanul spre deosebire de mincinosul obișnuit, minte pentru a trăi. Minte pentru a se simți în siguranță. Sunt și psihologi care susțin că mitomania ar fi determinată de un defect neurologic, afectarea lobilor frontali ai creierului ce au rol de a cenzura ceea ce spunem.
Uneori este conștient de absurditatea scenariilor sale, dar recompensa afectivă pe care o primește este mult mai mare. De regulă foarte mulți mitomani adoptă identități false.
Dacă în cazul mincinoșilor ocazionali, balanța se înclină în favoarea bărbaților, în cazul mitomanilor există egalitate între bărbați și femei. Pentru a-și construi scenarii fascinante în care trăiesc, mitomanii dețin o inteligență peste medie și sunt oratori desăvârșiți. Mai mult, au un șarm aparte.
Pericolul care survine ca urmare a instalării mitomaniei este că mincinosul se depărtează treptat, treptat de realitate, de familie și prieteni. Este cu atât mai grav cu cât mitomanii se confruntă cu o serioasă criză de identitate.
Mitomania este o afecțiune ce trebuie inventariată, diagnosticată și tratată de un specialist, însă este foarte greu să convingi un mitoman că are o problemă atâta vreme cât el nu o conștientizează.