Multă vreme nimfomania a fost considerată o tulburare sexuală. La începutul secolului nimfomania era asociată cu isteria, condiție ce descria un comportament exploziv, iritabil, instabil, cu o puternică valență sexuală, fiind atribuită mai degrabă femeilor.
Valentin Pescaru,
psiholog, psihoterapeut, sexolog
Pe vremea aceea exista un termen ce descria cam același lucru, legat de o activitate sexuală intensă, susținută de un bărbat – satirismul. Este interesant că, în timp ce activitatea sexuală intensă a bărbatului a fost mai dintotdeauna acceptată ca fiind normală, nu același lucru se poate spune, în cultura populară, despre cea a femeii. Este social acceptabil ca un bărbat să aibă mai multe partenere față de o femeie care apare cel puțin promiscuă într-o astfel de situație. Din acest motiv termenul satirism este aproape inexistent în limbajul popular. În epoca modernă lucrurile încep să se schimbe din acest punct de vedere, mișcările feministe și egalitariste aducând schimbări importante în abordarea acestei probleme.
Un act sexual fără finalitate – nimfomania
Progresul medicinii, psihologiei și al celorlalte stiințe, necesitatea lor intrinsecă de a defini, cataloga, clasifica, trata etc., a făcut ca termenul să-și piardă din importanță lingvistică și să fie încet-încet înlocuit. La acest lucru au avut o contribuție foarte importantă și următoarele situații:
– savanții și cercetătorii s-au lovit de dificultatea de a stabili limitele normale (?!) ale activității sexuale; cât este sănătos, cât este acceptabil și cât nu, respectiv când devine anormal/patologic?
– dacă totuși forțăm limitele și depășim punctul anterior, unde poate fi clasificată nimfomania, în funcție de definiția ei, respectiv o dorință sexuală foarte puternica:
a) este ea o tulburare a dorinței? (recomand www.psihologultau.net pentru a se citi o clasificare extensivă a tulburărilor sexuale). Dacă da, atunci ce facem cu orgasmul, știindu-se foarte clar că „nimfomanele” au o mare problemă în atingerea orgasmului. Este acesta cazul unei femei interesată de actul sexual doar pentru plăcerea în sine, fără finalizare, când de fapt finalizarea este ceea ce caută în mod natural (și sănătos) orice ființă umană?
b) este nimfomania o tulburare a orgasmului, având în vedere că el apare extrem de rar la astfel de persoane (după cum am menționat anterior)? Dacă da, atunci la ce bun o activitate de genul acesta, cu implicare fiziologică majoră, care nu are nici un final. Ce ființă „normală și sănătoasă” se încarcă la maximum fără putința de a se descarca vreodată? Nu este această condiție/stare/situație mai degrabă o pedeapsă decât o plăcere?
Toate acestea au dus la schimbarea termenului cu cel de hipersexualitate sau erotomanie, dar și o nouă înțelegere a termenilor, introducându-se și câteva tipuri de diagnostice: „Activitate sexuală excesivă” și/sau „Disfuncție sexuală, neprovocată de o tulburare sau boală organică”.
Ce este nimfomania?
La această nouă abordare se introduce și o nouă definiție, care explică mult mai bine termenul: „o parafilie feminină care constă în pulsiuni, fantasme și comportamente marcante și persistente, implicând căutarea permanentă a plăcerii sexuale. Ea se caracterizează prin căutarea imperioasă a unor experiențe erotice care lasă, în general, femeia nesatisfăcută”. În măsura în care aceste episoade repetate generează o frustrare cronică, nimfomania poate fi considerată o boală, care se poate trata prin farmacoterapie sau psihoterapie.
Persoanele caracterizate ca fiind nimfomane nu pot fi fidele
Deoarece nimfomania se referă la un libidou exagerat, la o dorință permanentă de a face sex cu oricine, oricând și oriunde, e de la sine înțeles că femeile care suferă de această afecțiune nu sunt fidele, când vine vorba despre relații, pentru că nu se pot abține de la sex, fiind dependente de acesta. Este destul de clar că acest libidou de necontrolat va provoca dificultăți în viața persoanei, căci interesul pentru sex prevalează și va afecta mai devreme sau mai târziu funcționalitatea persoanei în cauză. Chiar dacă încercăm să depășim sfera patologicului și să ne imaginăm un cuplu format dintr-o astfel de persoană și echivalentul ei masculin, tot este greu să găsim o soluție de funcționare. În timp ce femeia în cauză nu necesită echivalentul erecției pentru a avea un act sexual, pentru bărbat este o condiție obligatorie, iar erecția nu poate fi „obținută” oricând, oricum, la dispoziția/discreția femeii. Și dacă, totuși, bărbatul va putea susține 1,2,3 contacte sexuale pe zi, nu va putea face asta 1,2,3… luni/ani constant și continuu….
În realitate, în zilele noastre această condiție este întâlnită destul de rar, poate datorită unei subdiagnosticări (nu este recunoscută și deci nici diagnosticată ca atare), dar și datorită faptului că viața modernă pune la dispoziție mai multe variante de satisfacere a unor astfel de nevoi: site-uri de întâlniri între adulți, case de toleranță, cluburi de noapte etc., și o abordare mult mai relaxată a sexualității.
De unde vine această dorință accerbă de sex?
Foarte interesant este că, atunci când s-au studiat astfel de cazuri, în multe dintre ele nu au putut fi puse în evidență cauze fiziologice clare, ce ar fi putut fi direct responsabile: dezechilibre hormonale sau alte condiții medicale. Acest fapt a sugerat existența unor resorturi mai profunde, de origine psihică. De aceea, dincolo de abordarea farmacoterapeutică (medicamente, substanțe care să scadă dorința sexuală) se recomandă întotdeauna și abordarea psihoterapeutică, din care se desprinde psihoterapia psihanalitică sau psihanaliza, metode care studiază profund funcționarea sexuală a individului uman. Se consideră că nimfomania are la baza o imagine de sine/a feminității perturbată și o dorință de reasigurare constantă (femeia atrage bărbați pentru a-și demonstra sieși atractivitatea, feminitatea), traume timpurii care au transformat-o în victimă sexuală, fapt ce o împinge la a căuta în mod inconștient această poziție față de un bărbat, sau dimpotrivă, o atitudine de revanșă față de bărbați, ca și cum ar vrea să-i deposedeze de putere, să le demonstreze că și ea poate fi dominantă, puternică și în felul acesta „colecționează” sclavi pe care îi posedă, îi conduce și folosește pentru plăcerea proprie; în această situație actul sexual devine un act de putere, iar plăcerea sexuală cade pe un loc secund.
Există însă și situații când nimfomania este un efect al unei condiții medicale: dezechilibru hormonal major, intoxicație/abuz cu substanțe excitante (doze mari din unele plante, substanțe, droguri etc.), tumori, boli psihice (tulburare maniacală, schizofrenie etc.).
Până unde ajunge limita normalului
Pentru a avea o părere completă asupra situației și a o înțelege cât mai bine oferim câteva date observate și demonstrate statististic, referitoare la numarul (frecvența) de acte sexuale considerate reciproc acceptabile (adică de către ambii parteneri). Se consideră că pentru un interval de vârstă cuprins între 20-40 de ani numarul de acte sexuale normale/sănătoase este cuprins între 1-3/săptămână. Desigur există și multe alte situații în care acest număr este diferit, aceasta nu înseamnă că este greșit, atât timp cât partenerii sunt satisfăcuți cu viața lor sexuală.