Fotografiile cu nuduri pot fi privite ca o formă de artă, dacă nu depășesc limitele bunului simț și sunt realizate într-o manieră artistică deosebită, ce surprinde în mod delicat formele corpului uman. Fotografii profesionisti reușesc, cu ajutorul luminilor și a jocurilor de culoare, să pună excelent în valoare liniile și frumusețea corpului uman, rezultatul fiind adesea unul uimitor.
Puțini știu că nu este atât de simplu să realizezi un proiect cu nuduri artistice. Trebuie să fii pregătit pentru acesta, din punct de vedere moral, dar și să ai o condiție fizică pe care să o poți valorifica. Și doar un fotograf profesionist poate transforma strălucirea corpului într-un adevărat moment artistic.
Interpreta de muzică populară Stela Botez ne-a lăsat să-i descoperim o altă latură a personalității, una mai delicată, sensibilă, lăuntrică. Interpreta a acceptat provocarea de a poza nud, de dragul artei, dar și al noului său proiect ,,Goală de tine”. Deși proiectul a fost lansat acum câteva luni, Stela a decis, abia acum, să vorbească despre el, lăsând ca acesta cumva să fie absorbit spontan de către public. ,,Goală de tine” este un proiect virtual de împlinire sufletească, un site propriu unde artista își dezvăluie sentimentele, trăirile, concepțiile sale despre viață, dragoste, dezamăgire, furie, visuri, împlinire, inspirate din viața ei, dar și a altor oameni ale căror povești a reușit să le cunoască. Unele povești sunt condimentate cu imagini inedite, cu nuduri realizate dintr-o persepectivă artistică, plină de delicatețe și grație.
,,Dragostea dă aripi dar și distruge, de aceea, am conceput acest proiect din dorința de a-mi exprima sentimentele și ideile despre care simt că vreau să vorbesc. Daca nu mi-aș asculta sufletul, m-aș simți strangulată, iar mie îmi place libertatea, mai ales libertatea de gândire și comunicare a trăirilor”, ne dezvăluie interpreta Stela Botez.
,,Goală de tine” este un proiect prin care Stela își dorește să motiveze cititoarele să treaca mai usor peste suferința în dragoste, atât prin textele motivaționale pe care le scrie, cât și prin intermediul muzicii sale.
Interpreta ne comunică că de fapt originalitatea fotografiei nud alb-negru i-a dat acel impuls de a concepe proiectul. Am întrebat-o dacă nu i-a fost frică să o facă, frică de reacția lumii. Artista spune că nu i-a fost ușor să-și accepte provocarea. Dar nici foarte greu, zicem noi, având în vedere ca este tânără, frumoasă și zveltă, iar nudurile artistice îți oferă ocazia să vezi frumusețea corpului dintr-o altă perspectivă.
,,Pentru ședința foto m-am pregătit moral timp de o lună, îmi era teamă, dar, în același timp, mă tenta provocarea. Am reușit doar pentru că am avut încredere deplină într-un fotograf profesionist, cu experiență în arta fotografică cu nuduri. Ceea ce am încercat noi să facem nu a avut drept scop mediatizarea. Spre mirarea mea, am intrat ușor în rol și m-am ,,dezbrăcat” de toate complexele mele, iar acum îmi iubesc și mai mult corpul”, mărturisește artista.
Imaginile au fost realizate de către fotograful Arcady Manah, cel care a s-a făcut remarcat datorită pozelor artistice deosebite pe care le realizează în domeniul artei fotografice cu nuduri.
Descoperă mai multe pe www.goaladetine.com