Aura despre #ușideschise: Sinceritatea a prins și va prinde mereu.

Se planifica ca sezonul doi al emisiunii #usideschise să apară la începutul lui februarie, doar că pauza a fost mai lungă decât ne-am fi așteptat noi.
Înainte de a plasa primul interviu din sezonul doi, am ținut să aflăm de la prezentatoare emisiunii care sunt așteptările ei, ce își dorește de la această ediție nouă și de ce trebuie chiar acum să vă puneți alarma pentru a nu rata prima ediție din sezonul doi Uși Deschise, care se va difuza mâine, ora 20.00 pe toate canalele unica.md

Ce a însemnat pentru tine primul sezon Uși Deschise?
A însemnat o provocare, o mare provocare. Anterior am mai cochetat cu televiziunea, doar că acest nou format și anume online, a fost o provocare frumoasă. În special alături de așa o echipă, care sunt altfel, aventuriști aș spune.
Este o emisiune deosebită deoarece este reprezintă un alt format, altceva decât am făcut în televiziune. Fără un scenariu bătut în cuie, fără un studiou clasic și o regulă după care neapărat trebuie să ne conducem.

Cum ai fost primită de public cu această emisiune?
Aș vrea să cred că am fost primită bine, în special reieșind din comentariile care le-am primit. Am înțeles că era un format dorit. Îmi pare că am noroc de un public foarte binevoitor, un public cald și primitor. Deși au fost uneori mici observații, eu nu le iau ca comentarii negative, dar ca lecții. Mi se pare că reacția aceasta bună a fost și din motiv că invitații sunt colegii mei, oameni care îi cunosc foarte bine. Și poate de asta interviurile sunt mai firești, mai relaxate, mai sincere. Probabil asta și place publicului.
Țin să cred că publicului îi place să îmi vadă invitații, mai altfel, mai aproape de ei. Iar sinceritatea a prins și va prinde mereu.

Ce ne așteaptă în sezonul doi?
Noi invitați, noi istorii de viață, ne așteaptă un pic de schimbări. Am făcut câteva rubrici noi, vrem să fim mai diferiți, poate mai provocatori. Deși recunosc că poate asta nu neapărat place invitatului, deoarece vrem să scoatem detalii mai private și sincere. Dacă ne reușește bine, dacă nu atunci noi nu insistăm pe acest moment.


Cum implici publicul în emisiune și de ce este importantă implicarea lui?
Prin faptul că îi rog la sfârșit de emisiune să își lase mesajele, preferințele legate de invitat – uite asta este un mod de implicare.
Mai mult ca atât, în sezonul doi ne-am propus să adresăm invitatului întrebări care publicul vrea să le adreseze.

Greu convingi invitații?
Toți ar credea că este foarte simplu. Dar vă spun o realitate neașteptate. Îmi este greu să îi conving să vină la emisiune, deoarece în ultimul timp persoanele publice sunt puși la unele emisiuni să răspundă la întrebări foarte incomode sau titluri de cancan, care nu fac bine imaginii.
Poate cu unii invitați e mai ușor, deoarece știu că vin la un coleg de breaslă, însă de multe ori trebuie să îi conving că vom fi sinceri, corecți și nu vom insista pe unele teme care ei nu vor să le atingă.
Din fericire sunt mândră să spun că invitații sunt mulțumiți de rezultatul care îl obțin în urma emisiunii.

Ce așteptări ai tu de la sezonul doi Uși Deschise?
Așteptările mele de la sezonul doi sunt ca emisiunile să fie la fel de așteptate, urmărite. Și tare mi-aș dori să putem trece granița și să ajungem la invitații de peste hotare, să vorbim cu moldovenii noștri din diasporă.
Îmi doresc să fie o emisune pe placul vostru.
Iar noi ne dăm întâlnire mâine, 12 martie, la ora 20.00, cu o ediție nouă Uși Deschise.

#DEZminte: Mituri despre Menopauză: “Începe întotdeauna la 50 de ani?”

În această ediție DEZminte, dezbatem 10 dintre cele mai răspândite mituri despre menopauză și le clarificăm împreună cu un invitat special,  Angela Stratulat, medic ginecolog. Vom discuta despre schimbările care au loc în corpul femeii, despre impactul menopauzei asupra sănătății și despre cum pot femeile să gestioneze mai ușor această etapă. Vom explora împreună adevărul din spatele miturilor și vom răspunde la întrebările publicului.

#StilIconic – Victoria Roșca în rolul Coco Chanel:”!”

Victoria Roșca, cunoscută sub numele de Zâmbărele, traversează o perioadă unică și plină de inspirație, atât în plan personal, cât și profesional. Acum, în așteptarea celui mai frumos rol al vieții – cel de mamă pentru a doua oară –, Victoria își continuă călătoria creativă și debutează în rolul iconicei Coco Chanel. Alegerea acestui personaj nu este întâmplătoare, ci simbolizează puterea transformării, curajul de a inova și eleganța atemporală, trăsături care rezonează perfect cu personalitatea și spiritul Victoriei.

Coco Chanel a revoluționat lumea modei, redefinind feminitatea și demonstrând că stilul este o expresie a libertății și a identității.

La fel, Victoria Roșca, cu umorul, energia și autenticitatea sa, a reușit să cucerească inimile publicului, devenind un simbol al creativității și al optimismului.

Transformarea sa în Coco Chanel este o celebrare a feminității în toate formele ei – fie că vorbim despre forța interioară, despre frumusețea subtilă sau despre capacitatea de a inspira.

*Partenerul general și locul de unde am găsit minunatele ținute:

Centrul Comercial UNIC

#mamasita: Slacfenco Anastasia alias mamadepisici – “Sarcina a fost groaznică!”

Sunt deja 3 luni din moment ce în casa invitatei noastre, Slacfenco Anastasia, a apărut un nou suflețel, “bombonica”, cum este dezmierdată de oamenii dragi. Și în acest episod de #mamasita, ultimul din acest an, aceasta ne povestește cum a fost sarcina și nașterea, dar și provocările prin care a trecut. Iar noi ne revenim în 2025 cu noi episoade superbe!

Grupul Renault rămâne în Rusia. Francezii, îngrijoraţi de costurile ridicate ale unei retrageri din această ţară
Articolul anterior
Noi tarife pentru energia electrică de la 1 aprilie. Guvernul elaborează un mecanism de compensare
Articolul următor