#mamasita: Tatiana Spînu – ”Am trăit timp de o lună un iad…„

La numai 5 luni după nașterea gemenilor, Mia și Matei, scritoarea și interpreta Tatiana Spînu a revenit la silueta de dinaintea sarcinii. În prezent, tânăra mămică se simte foarte bine, după ce a trecut printr-o sarcină la pachet cu toxicoză, hemoragie după naștere și depresie postnatală. Cel care i-a fost alături și care a ajutat-o să depășească depresia postnatală, a fost chiar soțul ei, Andrei.

Vă invităm la o ediție specială cu o mămică care a avut curajul să vorbească despre trăirile și sentimentele sale.

SUNTVOCE cu Oxana Șeremet:”Mintea mea m-a îmbolnăvit și tot ea trebuie să mă vindece”.

Oxana Șeremet – Viața sa activă și implicarea în comunitate, în special în ajutorarea basarabenilor, au adus-o la un burnout care, eventual, a scos la iveală și o diagnoză oncologică. Vestea cancerului a venit într-un mod neașteptat, după ce tatăl ei, care a murit de cancer, i-a apărut în vis certând-o și îndrumând-o să consulte un medic. Deși cu doar trei luni în urmă făcuse o verificare de ansamblu, o nouă vizită la ginecolog a confirmat existența unui cancer pe ovarul stâng. Oxana s-a văzut în cele mai groaznice scenarii, însă a reușit să iasă din starea de șoc. Gravitatea cancerului ovarian este că nu îți dă timp. Totuși, Oxana Seremet a avut ocazia să depisteze cancerul ovarian într-un stadiu incipient și a beneficiat de un tratament gratuit de ultimă generație în Italia, unde locuiește și acum. Cum și-a schimbat modul de viață și percepția, aflați în următorul episod. Sunteți voce.”

#stilunic – Marian Danu:”Cam aceste schimbări am văzut în Moldova în acești 2 ani de lipsă….!”

Îndrăgitul bucătar Marian Danu a revenit în Moldova și am ținut să fim noi primii care îl descoasem e secrete. “Unde a fost?”, “Cum i se pare Moldova acum” și multe alte detalii picante, aflăm chiar de la el.La #stilunic avem parte de un episod în care Nicolata s-a lăsat pe mâna invitatului să îi aleagă ținuta!

#usideschise: Irina Kovasky acasă la Bălți – despre casa vândută și relația cu mama și fratele mai mic!

Ne-a recunoscut, ajunge în Bălți doar să cânte pe la petreceri și mai puțin să viziteze orașul. A trebuit să o prindem în una din zilele când avea planificată o cântare acolo pentru a vedea ulicioara unde a copilărit, parcul unde se plimba cu copii când erau mici și să ne povestească detalii despre relația care o are cu mama și fratele mai mic.Vă invităm în Bălți, locul de unde formația LUME s-a lansat!

O medalie de argint, una de bronz și două mențiuni de onoare la Olimpiada Internațională la Chimie pentru lotul olimpic al R. Moldova
Articolul anterior
#stilunic – ”Viitoarea mireasă” a lui Emilian Crețu la emisiunea ”Stil Unic”
Articolul următor