Olga Manciu: „Gemenii sunt diferiţi, chiar dacă lumea îi vede la fel”

Recent, gemenii Olgăi şi ai lui Alexandru Manciu au împlinit trei anişori. Aşa că ne-am dorit să aflăm mai multe despre Matei şi Damian şi i-am scos la o şedinţă foto. Ne-am pregătit ca la carte, cu scenariu şi detaliile puse la punct. Cei drept, mama ne-a avertizat că nu va ieşi nimic din ce ne-am propus şi mai bine ar fi să lăsăm totul pe seama momentului, în funcţie de dispoziţia micuţilor.

separator
IMG_1025 IMG_1371

Şi dacă la început am avut emoţii mari, copiii au fost minunaţi. Nu au plâns, nu au făcut capricii şi chiar s-au arătat interesaţi de ceea ce vroiam să facem cu ei.

Curioşi, năzbâtioşi şi veseli, Matei şi Damian au dublat fericirea din casa familiei Manciu. Alexandru a fost primul care a văzut pe ecranul ecografului că vor fi părinţi de gemeni. Uimire, bucurie, lacrimi şi multe alte emoţii adunate în cei trei ani de când au apărut copiii, dublate şi trăite cu intensitate, Olga şi Alexandru s-au descurcat de minune cu rolul de părinţi.

IMG_0995 IMG_1330

Deşi să creşti doi copii gemeni nu este uşor, cuplul Olga şi Alexandru Manciu ne-au convins că ei sunt norocoşii din o mie care pot să se mândrească că au gemeni şi că ar fi foarte bucuroşi dacă în familia lor ar apărea şi o fetiţă. Pentru că băieţii casei au treburi de bărbaţi, iar Olga visează la cosiţe şi fundiţe.

IMG_1393 IMG_1395 IMG_1441
 
IMG_1396 IMG_1402
 
IMG_1433 IMG_1442 copy IMG_1449
 
IMG_1451 IMG_1452
 
IMG_1468 IMG_1474 (2)

Make-up, coafură: Salon Doctor Lica
Concept şi stil: Cristina Popovici
Ţinute: Nikita Rinadi, Max Fashion

Foto: Image Studio

Parteneri:

Image Studio 2Studioul foto-video „Image Studio”

Adresa: str. Albișoara 4,
C.C. Atrium, et.2, of. 213
Tel.: 0 687 7-72-91; 0 687 7-72-92
Email: info@imagestudio.md

10979483_727009057418011_971283899_n copy

Magazinul de modă Nikita Rinadi

(C.C.Atrium,et.3, C.C.Sun City,et.3, bd.Mircea cel Bătrîn 24)
Tel:. (+373 78) 75-22-51
Brand: Nikita Rinadi
Designer: Nadya Gudumak
Shop online : www.nikitarinadi.com
Instagram : @nikitarinadi
Pinterest : nikitarinadi
Facebook :  https://www.facebook.com/NikitaRinadi

Max FashionMagazin de îmbrăcăminte pentru bărbaţi Max Fashion

C.C. Atrium, etajul 3; nr. 3029
Telefon : 068668441
E-mail: maxfashion.md@gmail.com
Site : www.maxfashion.md
Facebook : MaxFashionMoldova

LicaDoctor Lica Salon
Str. Ștefan cel Mare 184
Tel: 022 23 53 25
Gsm: 079 753153, 076 798877

snap-107La Hanul lui Vasile

Tel: (+37322) 387985
(+37322) 387977

Gsm (+373) 069572140
(+373) 069173730

#mamasita: 3 generații de femei în un episod: Daniela Burlaca, mama Ludmila și fiica Melisa!

Ne-am propus să venim cu un episod altfel în acest episod #mamasita și am invitat 3 generații de femei extraordinare: Daniela Burlaca, mama Ludmila și fiica Melisa!Daniela ne-a povestit despre perioada maternității și cum îi reușește să combine rolul de mamă, actriță, profesoară și regizor. Iar mama Danielei ne-a spus secretul cum crești doi copii care fac atât de multe lucruri frumoase pentru arta din Moldova, iar fiica Melisa ne-a dat detalii din casă despre relația cu mama!

#mamasita: Doina Stratan: “Divorțul meu nu a însemnat despărțirea tatălui de copii!”

Mai sinceră ca niciodată. Designerul Doina Stratan și-a povestit istoria în noul episod #mamasita. Ne-a vorbit despre cum a reușit să mențină o relație de prieteneie cu fostul soț, cât de implicat este acesta în educația copiilor, dar cel mai important cum a reușit cu doi copii mici să-și construiască o afacere de succes.

#unicLifeHacks: Cum asortăm corect puloverele. Sfaturi despre cum le integrezi în ţinute cu stil

Puloverele sunt printre cele mai populare articole de îmbrăcăminte din garderoba unei femei în sezonul rece. Sunt disponibile într-o varietate mare de forme, materiale şi croieli, şi contribuie la realizarea unor ţinute moderne rafinate. Pentru că fac parte din categoria haine esenţiale, trebuie alese corect. În acest video vom descoperi câteva dintre recomandările specialiștilor în styling cu privire la modul de integrare a puloverelor în ținute moderne. Suntem la UNIC, locul unde găsești sute de modele, la prețuri diferite și modele variate.

Mulțumim partenerului: CENTRUL COMERCIAL UNIC – https://www.instagram.com/unic.md/

3 obiceiuri de dimineață care te ajută să slăbești!
Articolul anterior
Răzvan Simion, în vacanță romantică cu noua iubită!
Articolul următor