Cum să găsești grădinița perfectă pentru copilul tău! Sfaturi practice

Grădinița – este una din preocupările majore ale părinților, știi bine că aceasta implică multe emoții pentru cel mic. Practic, indiferent de cât reușești tu să îți modelezi puiul acasă, vei constata faptul – că educatorii și anturajul își pun o amprentă foarte mare în formarea sa ca om.

separator

De aceea, toți părinții sunt foarte preocupați să caute cea mai bună opțiune de creșă sau gradiniță pentru puiul lor, nu doar că educația pe care ei o dau să continue armonios acolo, ci ca cel mic să învețe lucruri noi, să fie pregătit pentru viață și să știe cum să interacționeze cu alți copii de vârsta sa. Brusc nu mai este doar îngerașul lui mami, tati, bunica, bunicul; este doar un copil între alți copii egali cu el. Iar această prima lecție de viață, dublată de scopull plecării pentru câteva ore pe zi din siguranța cuibului părintesc, este una menită a fi trecută cu bine.Sunt mulți factori de care să ținem cont când vine vorba să alegem grădinița pentru copilul nostru, deci locul unde se va dezvolta în anii importanți de dinainte de școală, unde vrei să învețe, să devină un copil pozitiv și de succes.

Mai jos, găsești pașii pe care îi poți urma și care te pot ajuta în decizia ta de a găsi cel mai bun loc, unde să îți dai copilul cu toată responsabilitatea:

1. Locația. Decide care este zona cea mai realistă până unde poți ajunge cu copilul de la voi de acasă, zi de zi și caută grădinițe numai în zona respectivă. Ține cont de locația serviciului vostru ca părinți, cine îl poate duce, cine îl poate lua. Nu are nici un sens să te entuziasmezi despre o grădiniță minunată care este mult prea departe de voi ca să fie o opțiune realistă.

2. Programul. Dacă ești un părinte care se duce la serviciu, verifică cu atenție programul de funcționare a grădiniței. Trebuie să iei în calcul toate variantele. Dacă ai găsit instituția perfectă, iar orarul său nu e compatibil cu programul tău de muncă, poți tu să îți schimbi programul ca să ajungi să îți iei copilul de la grădiniță zilnic la ora 17:00, de exemplu?

3. Tipul grădiniței pe care o preferi. Mai departe, analizează ce tip de grădiniță preferi; sunt multe opțiuni cu variate specializări sau înclinări; grădinițe de stat, grădinițe private cu accent pe engleză sau pe franceză ori germană; grădinițe sportive; grădinițe cu metode alternative de educare a copilului (tip waldorf). Gândește-te bine, pe ce anume veți pune accentul în viitoarea educație a celui mic ia în calcul, aspect.

4. Dacă poți, discuta cu părinții din zona unde locuiești despre grădinițele unde își duc ei copiii; deseori recomandările cu copii mai mari sunt extrem de valoroase și te scutesc de un potențial eșec în alegeri.

5. Acum că ai mai îngustat aria de căutări, uită-te pe siteurile fiecărei grădinițe de pe lista ta. Dacă o gradiniță nu are site, dă un telefon și cere-le mai multe informații pe scris sau o prezentare.

6. Contactează grădinițele. După ce ai făcut o listă cu grădinițele potențiale care te interesează, veiîncepe să le contactezi. Cere toate informațiile importante, cost, program, orar de lecții, locație exactă, modalitatea de transport a copiilor, ce studii sau calificare are personalul de educație al grădiniței, etc. Când pui întrebări frontale automat elimini acele opțiuni pe care nu ți le permiți sau care au lucruri care nu îți convin. Este bine să te interesezi încă de la telefon despre tipul de curriculum urmat, știut fiind că unele grădinițe au un alt curriculum după care predau copiilor. Ia în calcul cuprinderea întregului tot al unui copil – minte, corp, spirit? Este axată grădinița și pe dezvoltarea abilităților fizice sau sociale la copil, suplimentar părții intelectuale?Dacă este necesar, nu ezita să întrebi ce condiții oferă grădinița pentru copii cu dizabilități sau nevoi speciale, sau dacă au și un stil alternativ de predare. Dacă copilul tăueste alergic, întreabă dacă ei se pot ocupa de această problemă sau dacă pot lua măsuri de precauție ca să asigure sănătatea copilului tău.

7. Sună ca să îți programezi vizite la gradinițele de care sunteți interesați. O institutie bună de învățământ va primi cu plăcere vizita părinților și le va răspunde la oricâte întrebări.

8. Când te duci în vizită la gradiniță, uită-te la clădire. Este destul spațiu pentru copii să circule de colo-colo, ținând cont de numărul de copii din grupă? Este spațiu pentru o varietate de activități și sunt lucrurile aranjate bine, cu bun gust, atractiv? Este spațiu pentru joacă în exterior? Există spațiu dedicat sănătății, cum ar fi un cabinet medical? Una peste alta, este un loc primitor pentru copilul tău?

9. După ce ai intrat în grădiniță, merită să vezi clasa unde își desfășoară activitatea copii pentru vreo 20-30 minute. Nu pune întrebări educatoarei în timp ce este cu copiii. Observă câtă activitate are loc în interacțiune cu educatorul și vezi dacă cei mici au timp complet liber, doar pentru ei. Urmărește cum interacționează educatorul cu copiii. Este educatorul pozitiv, liniștit și răbdător? Întreabă-te dacă copilul tău s-ar potrivi în acel loc. O grădiniță bună îi va învăța pe copii și lucruri pregătitoare pentru școală încă de când sunt mici (cum ar fi literele alfabetului) sau concepte generale de matematică (cum ar fi cantitatea și recunoașterea numerelor). Alege o grădiniță în care neapărat orarul zilnic este la vedere, afișat pentru toată lumea, în sala de clasă sau la panoul de informații pe care îl văd părinții.

10. Observă interacțiunea socială dintre educatori și copii precum și copiii între ei. Grădinița este pentru cei mici să își dezvolte aptitudinile necesare de a se înțelege cu ceilalți, de a învăța să gestioneze conflicte, să se asculte unul pe celălalt. Urmărește și află cum gestionează educatorii grădiniței conflictele sau indisciplinele cu copiii precum și cum se tratează copiii intre ei.

11. Pune întrebări când ești în vizită la grădiniță și ar fi bine să vorbești cu educatorul sau directorul instituției. Tot ce ai intrebat la telefon poți relua, pe loc. Spre exemplu: Cum arată o zi tipică a activității în grădiniță? Ce mâncare au? Cine o prepară? Care sunt condițiile de igienă? Ce atitudine are educatorul când un copil se îmbolnavește, îl primește sau nu? Există un medic care controlează copiii? Dacă da, cât de des? Se dezinfectează grupurile sanitare? Au adulții grup sanitar separat de copii? Orice întrebare este permisă, spre binelui copilului tău.

12. Interesează-te în mod special despre educatoarea care va fi la grupa copilului tău. Probabil că nu există un element mai important care îl influențează pe copil în anii preșcolari decât educatorul său. Ce experiență are? Ce studii? Ce temperament are persoana dată? Este compatibilă cu temperamentul copilului tău? Este tipul de educator care interacționează des cu copiii, cu scopul de a stabili o atmosferă pozitivă și constructivă în grupă? Comunică educatorul cu părintele despre copilul său?

13. Expunerea copilului la diverse tipuri de materiale și activități este un alt beneficiu al grădiniței. Joaca la nisip în curte, jocul cu cuburile, cățăratul pe o plasă în sala de sport, ascultarea de poezii și cântece, excursiile… sunt doar câteva din multele experiențe de care un copil poate beneficia dacă este la o gradiniță bună. Asigură-te că te interesezi despre toate activitățile practicate la fiecare grădiniță pe care o vizitezi.

14. Nu uita să verifici dacă grădinița deține toate autorizațiile. Controalele efectuate asupra grădinițelor sunt foarte dese și se urmăresc respectarea de reguli stricte.

15. În funcție de zona unde locuiești, poți găsi chiar mai multe variante de grădinițe care să întrunească toate cerințele tale. Însă, când vine timpul să alegi una singură mergi pe nevoile tale de părinte – tu îți cunoști copilul cel mai bine, așa că tu decizi care variantă de gradiniță este cea mai bună pentru copil.

Sursa

Patru bebeluși s-au născut la o maternitate din Chișinău, în Noaptea de Înviere

La spitalul ,,Gheorghe Paladi” din Chișinău, în Noaptea Învierii, s-au născut patru bebeluși. Părinții au fost binecuvântați cu cel mai așteptat și prețios cadou chiar în zi de Paște.

,,Primul născut în Noaptea Învierii este un băiețel care a venit pe lume la ora 00:20, acesta având greutatea la naștere de 4050 g. Toate nașterile au avut loc pe cale naturală și au decurs fără complicații. Bebelușii sunt perfect sănătoși, iar starea de sănătate a mamelor este stabilă”, se arată în comunicatul instituției medicale.

Și medicii s-au aflat la datorie în această noapte deosebită pentru creștini. Au muncit cu dăruire și în zi de sărbătoare, pentru ca mamele să își vadă visul împlinit.

sursa foto: Facebook

Fiul Cristinei Scarlevschi a fost condus pe ultimul drum. Tânăra mamă a publicat câteva imagini de la funeralii

Dansatoarea Cristina Scarlevschi și soțul ei și-au condus astăzi fiul pe ultimul drum. Micuțul Alex, în vârstă de un an și 4 luni, a pierdut lupta cu o boală gravă și rară.

Cristina a publicat câteva imagini de la înmormântare pe pagina sa de Instagram. Răpuși de durere, cei doi părinți au vegheat lângă sicriul bebelușului.

Cristina Scarlevschi a luptat pentru viața fiului ei, dar, din păcate, micuțul s-a stins în urmă cu trei zile. Tinerii părinți au rugat pe toți cei care vor fi alături de Alex să evite hainele negre și florile din plastic.

Trei noi creșe, inaugurate în Republica Moldova cu sprijinul Suediei

Trei grupe de creșă pentru copiii cu vârste între 1 și 3 ani au fost inaugurate în această lună în Sângerei, Râșcani și Glodeni cu sprijinul autorităților naționale și locale, Street Child și cu sprijinul financiar al Suediei, notează IPN.

Grupa creșă din cadrul grădiniței „Foișor”, orașul Râșcani, deschisă pentru copii cu vârsta cuprinsă între 1-2 ani, a fost renovată și echipată în parteneriat cu Street Child și sprijinul financiar al Suediei. Grupa creșă „Steluța” din orașul Glodeni a fost deschisă pentru copii cu vârsta cuprinsă între 2 și 3 ani. Aceasta a fost echipată de către UN Women în parteneriat cu Street Child și sprijinul financiar al Suediei.

„Este o bucurie să observ că în Republica Moldova se deschid și se renovează în ultima perioadă tot mai multe creșe. Acesta este rezultatul eforturilor Guvernului Republicii Moldova  și al partenerilor de dezvoltare. Mulțumim UN Women și Suediei pentru crearea unor condiții mai bune pentru copiii noștri și pentru oferirea unor posibilități mai mari părinților și mamelor de a se reintegra rapid în câmpul muncii”, a declarat deputata Marina Morozova, la inaugurarea grupei creșă din orașul Glodeni.

Grupa creșă din orașul Sângerei, destinată copiilor cu vârsta cuprinsă între 2 și 3 ani, a fost renovată și dotată cu sprijinul financiar al Suediei. Ambasadoarea Suediei la Chișinău, Katarina Fried, a menționat că prin investițiile în serviciile de îngrijire timpurie a copiilor, Suedia își propune să construiască un viitor mai prosper și o piață economică mai puternică în Republica Moldova.

Renovarea și echiparea creșelor din nordul R.. Moldova a implicat o investiție totală de 60 de mii de dolari din partea UN Women, acest lucru fiind posibil datorită sprijinului financiar al Suediei, care susține inițiativele de abilitare a femeilor și promovarea egalității de gen.

S-a stins din viață Rose Laurens, interpreta șlagărului ,,Africa”
Articolul anterior
Persoanele publice, dar și toți cei interesați de modul sănătos de viață au participat la showul culinar inedit cu celebrul nutriționist Gianluca Mech!
Articolul următor