Evelina Bledans, criticată și acuzată după ce a anunțat că va deveni mamă din nou, la 49 de ani

Evelyn Bledans, în vârstă de 49 de ani, va deveni mamă. Actrița mai are doi copii, printre care un fiu care suferă de sindromul Down, iar recent a recurs la fertilizarea in vitro, pentru a rămâne însărcinată din nou.

separator
Invitată la emisiunea lui Andrei Malahov, actrița din Rusia  a fost criticată de o femeie din platou pentru faptul că a admis sarcina la o vârstă înaintată şi pentru că are deja un copil cu sindormul Down. În urma criticilor primite, actrița a lovit-o în direct pe femeia din public.

„Este periculos să dai naştere după 30-40 de ani, dar la 49… Ce ai în cap? Vrei să dai naştere unui alt copil bolnav? Vrei să aduci pe lume un alt copil cu sindromul Down? Nimeni nu are nevoie de un astfel de copil, nici societatea, nici tu“, i-a spus femeia din platou.
„Nenorocito! Asta este pentru copilul meu! Poţi spune orice despre mine, dar lasă-mi copilul în pace“, a spus Bledans, iar în platoul emisiunii s-a iscat un adevărat scandal.

https://youtu.be/NCirig1kjFM

Totuși, medicii susțin că sarcina la o vârstă avansată are un mare risc pentru viața viitorului copil, dar și a mamei.

„Femeile de această vârstă au risc înalt de naștere prematură, greutate mică la naștere, hipertensiune arterială, diabet gestațional, placenta previa, nașterea copilului cu diverse anomalii. În ceea ce privește starea de sănătate a copilului, după 35 de ani crește riscul nașterii unui copil cu malformații sau anomalii cromozomiale, cum este sindromul Down“, declară Dr. Irina Belyakin, din Moscova.

Potrivit medicilor, întinerirea corpului feminin după nașterea copilului este un mit. Dimpotrivă, o femeie în vârstă își sacrifică toate rezervele sale și îi va fi dificil să aibă grijă de ea și de copil.

Anastasia Fotachi și Gabriel Stati au arătat în premieră chipul fiul lor, Alistar

Astăzi, fiul Anastasiei Fotachi și al lui Gabriel Stati a împlinit un anișor. Cu această ocazie, părinții au decis să arate în premieră chipul băiețelului.

“La un an de la venirea ta în viața noastră, vrem să-ți transmitem cele mai calde urări de La Mulți Ani, micuțule! În acest an, ai adus atât de multă fericire și lumină în jurul nostru, încât nu putem decât să fim recunoscători pentru binecuvântarea de a te avea alături de noi.

Fiecare zâmbet și fiecare pas mic pe care îl faci ne umple inima de bucurie și mândrie. Sperăm ca fiecare zi din viața ta să fie la fel de minunată și plină de aventuri ca această primă aniversare! La mulți ani, băiețelul nostru drag și iubit! Să crești mare și să fii mereu înconjurat de iubire și fericire!”, a scris bloggerița în dreptul pozelor cu Alistar.

sursa foto: Facebook/Anastasia Fotachi

Cristina Scarlevschi: Banii adunați pentru înmormântarea lui Alex vor fi donați Institutului Mamei și Copilului

Cristina Scarlevschi și soțul ei au făcut un anunț emoționant, deși sunt frânți de durere după pierderea fiului. Soții au venit cu un mesaj de mulțumire pentru cei care au donat bani pentru înmormântarea lui Alex și au spus că banii vor fi donați unui spital.

„Vrem din partea noastră să mulțumim tuturor celor care s-au implicat, care au contribuit cu un ajutor moral, fizic și financiar. O să vi se întoarcă totul înzecit pentru că mi-am dat seama că oameni buni sunt foarte mulți, oameni luminoși cu dragoste în suflet… Chiar ne-ați ajutat foarte mult”, a spus Scarlevschi.

„Mai sunt bănișori și noi cu Vlad am decis să donăm acești bani la Centrul Mamei și a Copilului, în secția Neurologie, unde am stat cu Alex. Nu sunt tare bune condițiile și vrem să facem acea cameră frumoasă și dacă cineva, să nu dea Domnul să ajungă acolo, să fie într-o ambianță plăcută. În continuare noi vom dona multe lucru de-ale lui Alex și în general, vrem să facem cât mai mult bine din dragostea noastră”, a spus dansatoarea.

„Vă mulțumim încă o dată pentru tot suportul care ni l-ați oferit”, a mai menționat soțul Cristinei Scarlevschi.

Fiul Cristinei Scarlevschi s-a stins din viață, la doar 1 anișor și patru luni, după lupta cu un diagnostic crunt, microcefalia. Tinerii părinți au luptat cu toată ființa lor, căutând inclusiv soluții de vindecare peste hotare, însă nu au reușit să își salveze copilașul.

Patru bebeluși s-au născut la o maternitate din Chișinău, în Noaptea de Înviere

La spitalul ,,Gheorghe Paladi” din Chișinău, în Noaptea Învierii, s-au născut patru bebeluși. Părinții au fost binecuvântați cu cel mai așteptat și prețios cadou chiar în zi de Paște.

,,Primul născut în Noaptea Învierii este un băiețel care a venit pe lume la ora 00:20, acesta având greutatea la naștere de 4050 g. Toate nașterile au avut loc pe cale naturală și au decurs fără complicații. Bebelușii sunt perfect sănătoși, iar starea de sănătate a mamelor este stabilă”, se arată în comunicatul instituției medicale.

Și medicii s-au aflat la datorie în această noapte deosebită pentru creștini. Au muncit cu dăruire și în zi de sărbătoare, pentru ca mamele să își vadă visul împlinit.

sursa foto: Facebook

Patru cele mai solicitate tratamente de frumusețe folosite de vedetele internaționale
Articolul anterior
Decoctul de ovăz are efect laxativ și diuretic, reduce senzația de foame
Articolul următor