21 Iunie, Ziua Soarelui sau cea mai lungă zi din an. Tradiții și superstiții

În data de 21 iunie, longitudinea astronomică a Soarelui este de 90 de grade, acesta este și momentul solstițiului de vară ce semnifică începutul verii astronomice. Astăzi va fi cea mai lungă zi din an, denumită și Ziua Mondială a Soarelui.

separator
Denumirea de „solstițiu” înseamnă „soarele stă” și vine de la faptul că pe data de 21 iunie are loc schimbarea gardientului mișcării Soarelui în raport cu declinațiile lui. Durata zilei, o dată cu solstițiul de vară, ziua soarelui, va avea cea mai mare valoare din an, mai exact: 15 ore și 32 de minute, în timp ce durata nopții va fi doar de 8 ore și 28 de minute.

Ziua Soarelui – tradiții populare

Deseori, ziua soarelui sau solstițiul de vară așa cum este cunoscut fenomenul, a fost asociat cu o mulțime de tradiții populare ce au ca și scop noi începuturi.
Solstițiul de vară este o zi de sărbătoare ce este evidențiată prin petreceri, cântece, dansuri, focuri mari și picnicuri în aer liber.
Cu sute de ani în urmă, solstițiul de vară era prilejul de a calcula momentele importante ale muncilor agricole.
De asemenea, ziua soarelui era o perioadă populară din an pentru organizarea nunților și petrecerilor.
O vorbă din popor spune că, dacă cucul va înceta să mai cânte de Sânziene, urmează o vară secetoasă.

Ziua Soarelui – superstiții și obiceiuri străvechi

Se spune că energia solstițiului de vară este considerată energia pasiunii, creativității, virilității și belșugului. Dacă faci baie în lacuri sau râuri în această zi, efectul este unul curativ și constituie un ritual de renaștere.
În anumite regiuni, spălatul cu roua ce se adună în ajunul solstițiului este o practică magică de frumusețe.
De asemenea, în credința populară se spune că solstițiul de vară este benefic și asupra schimbărilor în dragoste, sănătate și prosperitate. Magia practicată în timpul solstițiului are puterea de a materializa dorințe ori aspirații greu de realizat. În ziua solstițiului, la poli, Soarele este în mod constant vizibil la o înălțime puțin mai mare de 23 de grade, pe bolta cerească.

Un meteorit spectaculos, surprins pe cerul Portugaliei

Un meteorit a luminat cerul deasupra Portugaliei și Spaniei, în noaptea de sâmbătă spre duminică.

Un meteorit, surprins pe cerul Portugaliei. Imagini cu fenomenul cosmic

Imagini cu mingea de foc albastră care pătrunde în atmosferă au inundat rețelele de socializare, provocând discuții aprinse, transmite ziua.md.

Într-o înregistrare video, surprinsă  de camera de bord a unui automobil, se vede o explozie de lumină albastră, iar un alt  martor ocular reacționează cu uimire, în timp ce întregul cer devine albastru neon, odată cu căderea corpului ceresc.

Autoritățile din Viseu, Portugalia, au declarat pentru Publico că au fost alertate cu privire la informații despre un obiect care a căzut pe cer, dar că până acum nu au reușit să stabilească dacă acesta s-a prăbușit pe Pământ. 

Potrivit publicației, agenția de protecție civilă a raportat inițial o „cădere de meteorit”, dar apoi și-a retras această declarație.

Deocamdată nu este clar unde ar fi putut ateriza meteoritul, deși este posibil să fi ars pur și simplu în atmosferă.

O autostradă va face legătura între România și Republica Moldova. Este o premieră pentru ambele state

În luna iunie curent va fi semnat contractul pentru construcția podului peste râul Prut, la Ungheni. Acesta este parte din Autostrada A8, care va face legătura între România și Republica Moldova, scrie bugetul.ro.

România și Republica Moldova vor fi legate de o autostradă modernă. Parte din Autostrada A8 va fi și un pod care va trece peste râul Prut. În luna iunie va fi semnat contractul pentru construcția acestui pod de la Ungheni. Cu o lungime de 260 de metri, podul va fi construit conform standardelor unei autostrăzi și va reprezenta prima conexiune de acest tip între România și Republica Moldova.

Anunțul a fost făcut de Irinel Ionel Scrioșteanu, secretar de stat în cadrul Ministerului Transporturilor, care a participat recent la reuniunea comisiei mixte România – Republica Moldova înființată pentru construirea acestui pod.

„Pentru că ne apropiem atât de anunțarea câștigătorului licitației, cât și de semnarea contractului de proiectare și execuție a lucrărilor pentru construcția primului pod la nivel de autostradă care se va construi peste Prut, Ungheni (RO) – Ungheni (MD) am fost la Ungheni, unde am condus delegația României în Republica Moldova la reuniunea comisiei mixte România – Republica Moldova înființată pentru construirea acestui pod.

La această reuniune au participat din partea Republicii Moldova domnii Nicolai Mîndra – secretar de stat la Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Sergiu Bejan – director general Administrația de Stat a Drumurilor, Dionisie Ternovschi – președintele Consiliului Raional Ungheni” a declarat Scrioșteanu.

Irinel Ionel Scrioșteanu a dezvăluit că se ia în calcul și construirea unui singur punct vamal pe teritoriul României, unde să își desfășoare activitatea autoritățile ambelor țări. El a subliniat că podul peste Prut de la Ungheni este parte a proiectului Autostrăzii A8, incluzând și un punct de trecere a frontierei, interconectând infrastructurile rutiere dintre cele două state: Autostrada Târgu Mureș – Iași – Ungheni – frontiera de stat (pe teritoriul României) și Drumul național R1 Chișinău – Ungheni – frontiera cu România (pe teritoriul Republicii Moldova).

Secretarul de stat din cadrul Ministerului Transporturilor a anunțat că durata contractului va fi de 24 de luni, dintre care 6 luni sunt alocate pentru proiectare și 18 luni pentru execuție. Finanțarea este asigurată din fonduri europene nerambursabile în valoare de peste 156 milioane lei, fără TVA, prin intermediul Mecanismului pentru Interconectarea Europei CEF.

Maia Sandu: „Germania este un puternic și important aliat al Republicii Moldova, în drumul nostru spre Uniunea Europeană”

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, s-a aflat la 17 – 18 mai în Republica Federală Germania. Această vizită subliniază angajamentul Moldovei și al Germaniei de a consolida relațiile bilaterale și de avansa parcursul european al țării noastre.

Șefa statului a avut întâlniri cu președintele Frank-Walter Steinmeier, cancelarul Olaf Scholz, președinta legislativului german, Bärbel Bas, și cu membrii comisiilor parlamentare pentru afaceri externe și afaceri europene. Discuțiile s-au axat pe aprofundarea legăturilor economice cu Germania, o sursă importantă de investiții în Moldova. Totodată, șefa statului a discutat cu oficialii germani despre pașii pe care urmează să-i facă țara noastră pentru obținerea, într-un viitor apropiat, a calității de membră a Uniunii Europene. 

„Germania este un puternic și important aliat al Republicii Moldova, în drumul nostru spre Uniunea Europeană, democrație și prosperitate. Liderii germani susțin aderarea Moldovei la UE, astfel încât cetățenii noștri să trăiască în pace, bună înțelegere și prosperitate”, a declarat Maia Sandu. 

Cancelarul Olaf Scholz, acceptând invitația șefei statului și-a confirmat vizita la Chișinău în această vară. Aceasta va fi prima vizită bilaterală a unui șef al executivului german în ultimii 12 ani. Liderul german a declarat că este impresionant ce reușește Republica Moldova și cetățenii săi pe drumul către UE.

„Aceștia demonstrează voința de a reforma și reziliența într-un mediu dificil. Suntem alături de voi cu toată determinarea”, a afirmat Olaf Scholz.  

În cadrul vizitei, în orașul german Leipzig, președinta Sandu a primit premiul „Robert Blum pentru Democrație 2024”, oferit sub patronajul președintelui Germaniei, Frank-Walter Steinmeier. Premiul este însoțit de suma de 25000 de euro, care va fi donată.

„Acest premiu nu este doar o recunoaștere a eforturilor mele, dar și o dovadă a rezilienței și determinării cetățenilor Republicii Moldova în calea spre democrație”, a spus Președinta.

Șefa statului a avut, de asemenea, întâlniri cu comunitățile de moldoveni la Berlin și Frankfurt pe Main. „Cetățenii noștri de peste hotare sunt adevărați ambasadori ai Moldovei și, prin eforturile lor, ne fac munca de promovare a țării mai ușoară”, a declarat președinta după discuțiile cu conaționalii.

Târgul Universităților din România va fi organizat la Chișinău, Bălți și Cahul. Află detalii!
Articolul anterior
Interpretul Igor Cuciuc a lansat o piesă dedicată tuturor absolvenților. Videoclipul, filmat la un liceu din Capitală
Articolul următor